Peste 80 de hoteluri vor fi deschise de Paște și 1 Mai pe Litoral

Mai mult de 80 de hoteluri din totalul celor peste 300 existente pe Litoral, ceea ce înseamnă mai puțin de 30%, vor fi deschise de Paște și de 1 Mai și vor primi turiști în această perioadă, stațiunile cele mai căutate fiind Mamaia și Vama Veche, urmate de Eforie Nord.

Față de 1 Mai anul trecut, numărul turiștilor prezenți pe Litoral va fi cu 25% mai mare, iar o parte dintre ei sunt români care lucrează în străinătate și care s-au întors pentru a petrece Paștele în țară, potrivit unui studiu al Litoralulromanesc.ro, agenția de turism care vinde cele mai multe vacanțe pe litoralul românesc.

Pentru că anul trecut Paștele a fost la începutul lunii aprilie și vremea nu s-a arătat prea prietenoasă, doar câteva hoteluri au fost deschise la malul Mării Negre și numărul de turiști a fost nesemnificativ. Au venit, în schimb, de 1 Mai 2018, însă cu 20% mai puțini decât de 1 Mai 2017, iar sejurul mediu a durat atunci două zile.

„Anul trecut, acei clienți care n-au mai putut ajunge la mare de Paște nu au rămas acasă și au plecat fie prin țară, la pensiuni, fie în străinătate, și așa se explică acea scădere de 1 Mai, pentru că cei mai mulți români aleg, la începutul sezonului, să meargă undeva în vacanță fie de Paște, fie de 1 Mai și alocă un singur buget pentru asta. Anul acesta, însă, când cele două minivacanțe – Paștele și 1 Mai – sunt despărțite de doar câteva zile, vin pe litoral cu cel puțin 25% mai mulți turiști decât de 1 Mai anul trecut, potrivit evoluției rezervărilor”, a declarat Ionuț Nedea, CEO Litoralulromanesc.ro.

Cum majoritatea evenimentelor organizate pe Litoral în această perioadă vor fi de Paște, 70% dintre cei care ajung pe Litoral vin în perioada 26-29 aprilie, adică de vineri până luni. Restul ajung fie după Paște, în intervalul 29 aprilie – 2 mai, fie rămân din 26 aprilie până pe 2 mai.

Din ce în ce mai multe rezervări vin din străinătate și au ajuns să ocupe în jur de 7% din total, chiar dacă majoritatea acestora sunt facute de românii care lucrează peste granițe. Cu toate acestea, evenimentele organizate pe litoral, distracția din cluburi și prețurile de cazare și masă foarte mici în comparație cu alte destinații atrag și străini, în special din Marea Britanie, Spania, Italia sau Israel.

Litoralulromanesc.ro, deținut de compania Creative Eye SRL din Constanța, cu capital integral privat românesc, este cel mai mare vânzător de vacanțe în stațiunile autohone de la Marea Neagră, atât ca număr de turiști, cât și ca vânzări.

Agenția a înregistrat anul trecut un volum de vânzări de 23 milioane de euro (la Ministerul Finanțelor este raportat doar comisionul de 13 milioane de lei, așa cum se întâmplă în cazul multor agenții de turism), iar prin intermediul agenției au ajuns anul trecut în stațiunile românești de la Marea Neagră peste 150.000 de turiști. Portalul promovează peste 300 de structuri de cazare în 13 stațiuni de pe litoralul românesc, de la unități de o stea până la cele de cinci stele.

POATE TE INTERESEAZA
Starbucks continuă extinderea în România, deschizând un nou Drive-Thru, la Cluj
Millennium Hub & Hotel, din Constanța, a fost inaugurat după șase ani de lucrări și investiții de 10 milioane euro
Aquila a investit peste 1,2 milioane euro în noul centru logistic din Bacău
RO-Wine Festival revine la București în perioada 22–24 mai, la Fratelli Studios