Executivul a adoptat, la propunerea ministrului Turismului, Bogdan Trif, o hotărâre de guvern care prevede, printre altele, înființarea birourilor de promovare externă a României.

Noul proiect de act normativ prevede înființarea a 20 de reprezentanțe externe în cele mai importante piețe pentru turismul românesc. Totodată, spre deosebire de vechea formulă, fiecare birou extern va avea câte doi angajați, atașați în turism.
Măsura intensifică eforturile de promovare a României ca destinație turistică majoră pe plan internațional. Astfel, proiectul prevede un număr de 40 de atașați în turism care vor lucra în străinătate, se arată într-un comunicat al Ministerului Turismului.
Rolul reprezentanţelor externe va fi acela de a stimula fluxul turiștilor străini către România, de a facilita și de a crea noi colaborări pentru operatorii din turism, de a ține legătura cu turoperatorii străini, de a promova destinaţia în rândul specialiştilor şi al turiștilor prin intermediul activităţilor derulate.
„Decizia fostului ministru de a închide pur și simplu birourile, din cauza incapacității de a le gestiona în mod eficient, a fost profund greșită și este reparată acum prin acest act normativ. Decizia de a întrerupe brusc activitatea de promovare externă a produs prejudicii turismului românesc”, a declarat ministrul Turismului, Bogdan Trif.
Hotărârea de guvern adoptată în ședința din 13 septembrie prevede și înființarea a cinci noi reprezentanțe teritoriale interne, la București, Suceava, Harghita, Sibiu, Bistrița-Năsăud. În prezent, în cadrul Serviciului Turism Intern funcționează 12 reprezentanțe teritoriale. Odată cu înființarea celor cinci reprezentanțe noi, vor fi acoperite în mod eficient toate regiunile turistice ale țării.











