Romania a fost aleasa de catre grupul regional european, intr-unul dintre cele patru locuri vacante care ii revin grupului in Consiliul Executiv al Organizatiei Mondiale a Turismului (OMT), pentru mandatul 2009-2013, informeaza Ministerul Afacerilor Externe (MAE).
Desemnarea celor patru state pentru Consiliul Executiv al OMT a avut loc in cadrul unor reuniuni desfasurate in contextul Adunarii Generale a Organizatiei. Statele desemnate din partea grupului european, alaturi de Romania, sunt Germania, Bulgaria si Ungaria.
Pentru cele patru locuri vacante au fost depuse noua candidaturi, alaturi de statele mentionate, candidand de asemenea, Serbia, Slovenia, Croatia, Muntenegru si Azerbaidjan.
MAE precizeaza ca "succesul acestei campanii se datoreaza demersurilor sustinute intreprinse pe canalele diplomatice, precum si negocierilor in plan multilateral si bilateral pentru obtinerea sprijinului statelor europene".
Obtinerea acestui post pentru Romania reprezinta o realizare importanta pe agenda din 2009 a campaniilor Ministerului Afacerilor Externe pentru detinerea de locuri in agentiile si institutiile specializate ale ONU, explica Ministerul de Externe.











