Ryanair inregistreaza o crestere de 29% a numarului de pasageri in februarie

Operatorul aerian low-cost Ryanair a anuntat o crestere de 29% a traficului, totalizand 5,8 milioane clienti. Printre datele comunicate de companie, se numara o crestere de 11% a capacitatii utilizate, de la 78% in aceeasi perioada a anului trecut la 89% in februarie 2015.

„Cresterile se datoreaza strategiei noastre de booking in avans, precum si programului de fidelitate Always Getting Better”, care continua sa livreze cresteri peste asteptari a capacitatii utilizate”, declara directorul de marketing al companiei, Kenny Jacobs. „Ryanair a introdus noi rute, si-a crescut frecventa zborurilor si a serviciilor Business Plus, astfel incat ofera mult mai mult decat preturi mici. Clientii nostri se vor putea bucura de si mai multe imbunatatiri in 2015, prin continuarea programului AGB, care include un nou site, o aplicatie mobila, noi interioare in cabinele avionale, precum si noi uniforme si meniuri”, adauga acesta.

In plus, compania a anuntat ca va achizitiona inca trei avioane Boeing 737-800, care vor fi livrate la inceputul anului viitor, in urma unei investitii de 280 milioane dolari. Comanda este un supliment la cea facuta initial, de 200 de modele Boeing Max 200, care va permite Ryanair sa-si creasca numarul total de clienti transportati la 160 milioane per an, pana in 2024.

“Suntem cel mai mare client din lume pentru modelul Next-Generation 737-800 si intelegem total valoarea economica a acestui tip de avion”, a precizat vicepresedintele diviziei vanzari Europa, Todd Nelp.
La randul sau, Michael O’Leary, directorul executiv al companiei a declarat: “Aceste avioane ne vor permite sa cream 10,000 de noi locuri de munca pentru piloti, echipaj de cabina si ingineri, in incercarea noastra de a creste turismul, rutele si locurile de munca in intreaga Europa”.

POATE TE INTERESEAZA
Celebrul Chef Mauro Colagreco vine la Singureni Manor. În aceeași zi, începe sezonul de polo și se deschide Paul’s Stay
Timișoara a câștigat Marele Premiu și titlul Destinația Anului 2026
Trei noi numiri în echipa Issa Estate. Claudia Stan preia rolul de CCO Hospitality Division pentru Domeniul Issa
Restaurantul Bistro de l’Arte din Brașov, listat pe platforma Glovo

Comentarii