Ryanair, compania aeriana preferata a europenilor, lanseaza astazi, 1 iulie, o petitie publica la nivelul Uniunii Europene, pentru prevenirea deranjamentelor cauzate calatorilor de micile grupuri de Controlori de Trafic Aerian implicati in greve ce au ca rezultat inchiderea spatiilor aeriene din Europa.
Incepand cu anul 2009, Uniunile de Controlori de Trafic Aerian din Franta au acumulat 39 de zile de greva care au cauzat anulari de zboruri pentru milioane de calatori din Europa. Uniunile de Controlori de Trafic Aerian din Franta au anuntat o alta inchidere a spatiului aerian (incepand de Joi, 2 iulie, pana Sambata, 4 iulie), ce va avea ca efect anularea a mii de zboruri, iar sute de mii de pasageri vor fi pusi in situatia neplacuta de a-si vedea zborurile anulate sau reprogramate. Ultima masura de inchidere a spatiului aerian al Frantei, desfasurata in perioada 12 – 13 Aprilie, a fortat companiile aeriene Europene sa anuleze mai mult de 3600 de zboruri, creand deranjamente pentru 500.000 de calatori.
Ryanair a cerut in repetate randuri Comisiei Europene si Parlamentului Europenean sa adopte masuri in prevenirea unor astfel de greve ale Controlorilor de Trafic Aerian ce aduc deservicii calatorilor europeni. Ryanair lanseaza astazi petitia online “Pastrati Deschis Cerul Europei” (Keep Europe’s Skies Open), http://www.keepeuropesskiesopen.com/, oferind consumatorilor europeni posibilitatea de a se alatura initiativei, in vederea protejarii Europei de la repetatele santaje si probleme create de Uniunile de Controlori de Trafic Aerian, si cere:
1 – Eliminarea dreptului de a initia greve pentru Uniunile de Controlori de Trafic Aerian din toata Europa, dupa modelul fortelor armate si ale politiei, membrii carora nu pot desfasura greve. In Statele Unite, Uniunilor Controlorilor de Trafic Aerian li se interzice prin lege sa desfasoare greve. Membrii Uniunilor Controlorilor de Trafic Aerian pot in continuare sa se organizeze si sa-si prezinte cerintele utilizand medierea ca arbitraj obligatoriu, ceea ce nu va implica grevele si inchiderea spatiilor aeriene europene.
sau
2 – Acordarea dreptului altor Controlori de Trafic Aerian europeni sa gestioneze zborurile deasupra spatiului aerian francez pe durata desfasurarii grevelor, ceea ce va minimiza anularile si deranjamentele pentru calatorii europeni din Spania, Italia, Germania si Marea Britanie, care trebuie sa traverseze spatiile aeriene fraceze si spaniole.
Cand aceasta petitie europeana deschisa va obtine un milion de semnatari, Ryanair intentioneaza sa o prezinte Bruxellesului si sa indemne Comisia Europeana si Parlamentul European ca in final sa ia masuri.
Kenny Jacobs, Ryanair: “Este inacceptabil ca in repetate randuri calatorii europeni sa se afle in situatia de a-si vedea vacantele si planurile de calatorie deranjate sau anulate din cauza actiunilor individualiste ale Uniunilor Controlorilor de Trafic Aerian din fiecare vara, care se folosesc de greve ca prima arma in loc de ultima masura. Uniunile Controlorilor de Trafic Aerian din Franta vor fi in greva pentru alte trei zile in aceasta saptamana, masura cu impact asupra a sute de mii de calatori europeni. Este cu atat mai condamnabil faptul ca aceste greve se desfasoara in perioada de varf a verii, actionand deliberat asupra familiilor si a celor care isi fac vacantele.
Astazi am lansat petitia noastra numita “Pastrati Deschis Cerul Europei” (Keep Europe’s Skies Open), www.keepeuropesskiesopen.com, unde consumatorii europeni pot sustine si cere Comisiei Europene si Parlamentului European sa elimine dreptul Uniunilor Controlorilor de Trafic Aerian de a desfasura greve sau sa acorde dreptul altor Uniuni Europene de Controlori de Trafic Aerian sa opereze pe spatiile aeriene ale Spaniei si Frantei pe perioada acestor greve repetate.
Este timpul ca Parlamentul si Comisia sa adopte masuri pentru prevenirea situatiilor in care familiile sau calatorii obisnuiti sa-si vada deranjate vacantele obtinute cu greu sau planurile de calatorie in mod repetat, din cauza acestor Uniuni ale Controlorilor de Trafic Aerian care inchid cerul Europei. Daca Uniunea Europeana nu va asculta companiile aeriene, probabil va asculta cetatenii europeni.”











