Un sendviș pe minut vândut în cea mai aglomerată zi a anului

În lunile de vară, cele mai spectaculoase creșteri ale vânzărilor din benzinării le înregistrează categoria sendvișurilor, care sunt consumate de cei care se îndreaptă spre destinații de vacanță într-o pondere de două ori mai mare decât în restul anului, conform unei analize a OMV Data Center.


Apa și băuturile răcoritoare cunosc și ele creșteri importante de vânzări în lunile de vârf ale verii, iulie și august. Astfel, în perioada iunie-iulie-august, cererea de sendvișuri în stațiile OMV se dublează față de alte luni ale anului, benzinăriile „vedetă” fiind cele aflate pe autostrăzile A2 și A1.

„Există două caracteristici ale acestor sendvișuri care îi îndeamnă pe clienți să le aleagă în detrimentul preparatelor din restaurant: rapiditatea preparării și mixul de ingrediente. Faptul că, în cea mai aglomerată zi a anului, una dintre stațiile OMV a vândut un număr record de sendvișuri, adică unul pe minut, ne demonstrează că rețetele noastre sunt cu adevărat pe gustul românilor”, a declarat Chef Samuel le Torriellec, creatorul rețetelor de sendvișuri din rețeaua OMV.

Vânzările de răcoritoare înregistrate în stațiile OMV sunt dominate de băuturile carbogazoase de tip cola, care dețin o pondere de 25% din total, urmate îndeaproape de energizante (19%).


Pe timpul verii, cele mai mari cifre în ceea ce privește vânzarea de sendvișuri și băuturi răcoritoare au înregistrat-o benzinăriile OMV amplasate pe autostrada ce leagă litoralul de Capitală (OMV A2 – km 49 și OMV A2 – km 111), respectiv stația amplasată la km 41 a autostrăzii A1 (București – Pitești).

De asemenea, produsele din cele două categorii, băuturi răcoritoare și gustări rapide, au înregistrat un volum important de vânzări și în stațiile amplasate în principalele orașe pe care șoferii le tranzitează în drumul spre destinații de vacanță: Cluj, București sau Brașov.

Rețeaua de stații OMV includea, la sfârșitul lunii iunie 2017, peste 2.000 de unități de distribuție carburanți, în zece țări. În România, prima stație OMV a fost deschisă în 1999, iar rețeaua OMV numără în prezent 153 de stații.

POATE TE INTERESEAZA
Restaurantul Bistro de l’Arte din Brașov, listat pe platforma Glovo
Danone România a anunțat numirea lui Mircea Munteanu în funcția de Head of Sales
„Cum poate litoralul românesc să genereze valoare 365 de zile pe an?”, tema unui nou eveniment FIHR
Chef Matias Perdomo, de la Contraste Milano, invitatul unei noi ediții Mosh Michelin Series