Sphera Group deschide un restaurant KFC în Padova

Restaurantul de tip fast-food din nord-estul peninsulei italiene este cel de-al șaselea deschis de compania Sphera Franchise Group în Italia. Grupul mai deține unități KFC în Torino, Verona, Villesse și Udine.Investiția pentru noul restaurant, situat în centrul orașului Padova, în apropierea gării centrale, care are o capacitate de 138 de locuri, s-a ridicat la suma de 900.000 de euro.

„Deschiderea restaurantului din Padova face parte din strategia noastră de expansiune pe teritoriul Italiei, prin care ne-am propus să investim în creşterea business-ului KFC la nivel internațional. Noua locaţie a fost aleasă în mod strategic, deoarece ne-am dorit să fie în vecinătatea unui punct important din oraş, şi anume gara centrală”, a declarat Mark Hilton, Chief Executive Officer, Sphera Franchise Group.

Sphera Franchise Group deţine companiile care operează în sistem de masterfranciză brandurile KFC, Pizza Hut, Pizza Hut Delivery şi Taco Bell.

POATE TE INTERESEAZA
Celebrul Chef Mauro Colagreco vine la Singureni Manor. În aceeași zi, începe sezonul de polo și se deschide Paul’s Stay
Timișoara a câștigat Marele Premiu și titlul Destinația Anului 2026
Trei noi numiri în echipa Issa Estate. Claudia Stan preia rolul de CCO Hospitality Division pentru Domeniul Issa
Restaurantul Bistro de l’Arte din Brașov, listat pe platforma Glovo