Un grup german a intrat în acționariatul Blue Air

Grupul German Zeitfracht a intrat în mod oficial în acționariatul companiei aeriene Blue Air, deținând 10% din capitalul social, a anunțat operatorul aerian low-cost cu capital majoritar românesc.

Negocierile au fost demarate la sfârșitul anului 2018, semnarea documentelor de transfer având loc în data de 12 decembrie. Ulterior, Zeitfracht a îndeplinit toate procedurile prevăzute în legistația din Germania pentru achiziții de participații în societăți străine, proceduri ce au fost finalizate la începutul lunii februarie.

Cu experiență în aviație, logistică, investiții și consultanță, Zeitfracht este un business de familie cu o istorie de peste 70 de ani.

Lansată în anul 2004, Blue Air a transportat în cei 14 ani de activitate peste 26 de milioane de pasageri, dintre care peste 5 milioane de pasageri în 2018.

POATE TE INTERESEAZA
Restaurantul Bistro de l’Arte din Brașov, listat pe platforma Glovo
Danone România a anunțat numirea lui Mircea Munteanu în funcția de Head of Sales
„Cum poate litoralul românesc să genereze valoare 365 de zile pe an?”, tema unui nou eveniment FIHR
Chef Matias Perdomo, de la Contraste Milano, invitatul unei noi ediții Mosh Michelin Series