Vinurile din recolta 2011, dezvaluite la M1 Crama Atelier de la Murfatlar

Mult asteptatele vinuri din recolta 2011, create de renumitul oenolog Razvan Macici la M1 Crama Atelier de la Murfatlar, si-au dezvaluit public aromele pentru prima data joi, 14 iunie, la restaurantul Cantine de Nicolai.

In toamna anului trecut, Murfatlar Romania anunta doua evenimente importante: infiintarea unei noi crame printr-o investitie de 550.000 euro si inceperea colaborarii cu renumitul oenolog Razvan Macici. Cu o capacitate de 170.600 l bazine mici de inox si 60.000 l baricuri,  M1 Crama Atelier este noua bijuterie a Murfatlarului.

Iar cum vinul bun porneste din vie, povestea noilor vinuri din recolta 2011 a inceput cu selectarea celor mai bune parcele pentru fiecare soi in parte, in Crama Atelier ajungand cei mai buni struguri, de pe parcelele pregatite cu dedicatie inca din iarna. Cramei Atelier i-a fost alocata o suprafata de 30 de hectare din cele 3100 cat detine in total Murfatlar Romania.

Asa cum trebuie sa fie un lucru bine facut, momentul lansarii vinurilor a fost ales fara graba, doar dupa ce fiecare detaliu a fost pus la punct. De la continut pana la ambalaj, totul a fost gandit pentru a-si merita numele de produse de exceptie.

Vinurile M1 Crama Murfatlar vin cu un concept nou de contraeticheta pentru piata romaneasca, fiind intuitive si bogate in informatii. O alta noutate o reprezinta timbrul detasabil de pe contraeticheta special realizat pentru colectionari.
Clasificate in trei categorii: premium, superpremium si ultrapremium, vinurile lansate joi sunt prezentate de insusi creatorul lor, Razvan Macici.

“Povestea vinului de nisip continua cu Sable Noble roze 2011 si Sable Noble cupaj alb 2011. Pentru Sable Noble roze am pastrat linia si am realizat tot un roze din Cabernet Sauvignon, un vin care delecteaza prin gustul de zmeura, capsuni, nectarine si cirese. Un vin expresiv cu o aciditate perfect echilibrata, o adevarata incantare in orice moment al zilei.

Fata de editia din 2010 a cupajului alb, alaturi de Sauvignon Blanc si Pinot Gris apar in plus Chardonnay si Riesling Italian. Vinul este bine echilibrat, cu o mineralitate placuta si un fin parfum floral de fan proaspat cosit.Cupajul a castigat déjà patru medalii internationale, cea mai importanta fiind aur la Vinalies Internationales.

Amprenta Muscat Ottonel 2011 – este o colectie premium noua care va fi, an de an, cea mai buna expresie a terroir-ului si a recoltei din anul respectiv. Este un vin dulce, o adevarata incantare, un vin ideal pentru desert si nu numai. Impresionanta este puritatea caracterului floral de Muscat si echilibrul perfect intre dulceata vinului si aciditate. Se serveste rece, la 8-10 grade.

Arezan Cramposie 2011 – am redefinit colectia superpreium Arezan numai cu soiuri romanesti. Prima expresie este aceasta Cramposie, prima din podgoria Murfatlar, un vin cu arome de polen de vita de vie, de flori de camp, mere verzi si fan proaspat cosit. Cu o aciditate placuta, este prin excelenta un vin proaspat si lejer. Au fost imbuteliate 10620 de sticle.

Leat 6500 The Origin roze 2011 – este o noua colectie superpremium care debuteaza cu acest roze din Cabernet Sauvignon si Feteasca Neagra. Este un roze deosebit de atractiv si proaspat. Aromele sunt de fructe de padure, cireasa si zmeura. Gustativ, regasim acelasi caracter de fruct, echilibrat de o aciditate fina. Au fost imbuteliate 8653 de sticle.

Fatum roze 2011 – Fatum, adica destin, este o colectie de vin si de arta, o colectie ultrapremium. Vinul este un Pinot Noir barrique intr-o editie super limitata de doar 892 sticle MAGNUM, iar ambalajul este interpretarea destinului realizata de creatoarea de moda  Ana Alexe."

POATE TE INTERESEAZA
Celebrul Chef Mauro Colagreco vine la Singureni Manor. În aceeași zi, începe sezonul de polo și se deschide Paul’s Stay
Timișoara a câștigat Marele Premiu și titlul Destinația Anului 2026
Trei noi numiri în echipa Issa Estate. Claudia Stan preia rolul de CCO Hospitality Division pentru Domeniul Issa
Restaurantul Bistro de l’Arte din Brașov, listat pe platforma Glovo

Comentarii