Primul patinoar in cadrul unui hotel la Athénée Palace Hilton Bucuresti

patinoar_hiltonAthénée Palace Hilton Bucuresti a inaugurat primul patinoar instalat in cadrul unui hotel, ce a fost lansat odata cu debutul sezonului festiv pe care hotelul il marcheaza sub conceptul „Hilton’s Winter Wonderland” – un tinut de poveste la Hilton.

Construit pe terasa La Strada a restaurantului Roberto’s din cadrul hotelului, cu acces dinspre Calea Victoriei, patinoarul acopera o suprafata de 72 mp si este dedicat in special copiilor, dar nu numai. Spatiul de patinaj este disponibil, atat oaspetilor hotelului, cat si publicului larg pe intreaga perioada a sarbatorilor de iarna, pana la finalul lunii decembrie. Pretul este de 15 Ron de persoana si include inchirierea patinelor speciale pentru suprafata patinoarului. Oaspetii cazati in hotel vor putea folosi echipamentele si patinoarul fara niciun cost.

Patinoarul este deschis de luni pana vineri intre 13.00 si 16.00, iar sambata intre 12.00 si 18.00. In timpul saptamanii, dupa ora 17.00, patinoarul va fi disponibil pentru rezervari de grupuri si petreceri. In zilele de duminica accesul pe patinoar este disponibil numai pentru participantii la brunchul duminical ce are loc saptamanal intre 12.30 si 16.30.

„In fiecare an incercam sa ne uimim oaspetii cu amenajarile spectaculoase si cu petrecerile pe care le organizam de Craciun si de Anul Nou. Anul acesta am decis sa mergem chiar mai departe si sa ne bucuram de o luna intreaga de sarbatoare. De aceea am ales conceptul Hilton’s Winter Wonderland si am creat taramul de poveste al Athénée Palace Hilton, unde patinoarul de pe terasa va fi atractia principala mai ales pentru copii”, a spus Aykut Korkmaz, general manager Athénée Palace Hilton, Bucuresti.

POATE TE INTERESEAZA
Horeca Culinary School organizează un Masterclass de Artă Culinară Chineză, susținut de profesori invitați din China
Hesburger, investiție de 500.000 euro în primul său restaurant din Brașov
Ana Hotels a lansat oficial noile pachete „Longevity by Ana Spa Collection”, în cadrul unui eveniment special
Novotel accelerează inițiativele privind trasabilitatea fructelor de mare, educația și transformarea operațională

Comentarii