Lanțul finlandez Hesburger, unul dintre cele mai cunoscute branduri de fast-food din Europa, deschide primul său restaurant din Brașov și al 16-lea din România, în urma unei investiții de 500.000 de euro. Restaurantul din Brașov are o capacitate de 60 de locuri și o suprafață de peste 200 de metri pătrați și 20 de angajați.
„Suntem încântați să fim prezenți în Brașov, una dintre cele mai vibrante destinații turistice din România, precum și un centru puternic de creștere. Continuăm să ne dezvoltăm prezența în România, iar lucrările pentru extinderea rețelei noastre aici sunt în desfășurare”, a declarat Ieva Salmela, Director of International Communications & Marketing Hesburger.
Hesburger a intrat pe piața românească în mai 2024, cu primul său restaurant în Râmnicu Vâlcea. De atunci, a deschis o locație la Aeroportul Internațional Henri Coandă din Otopeni, urmată de restaurante în Brăila și trei noi deschideri în București — la AFI Cotroceni, Băneasa Shopping City și Mega Mall. Iași a devenit prima locație din regiunea Moldovei cu o deschidere în aprilie, urmată de primul drive-in Hesburger din România în Curtea de Argeș. Compania a deschis apoi restaurante în Buzău, Crevedia (al doilea drive-in), în Pitești și Craiova. Mai târziu, Hesburger a deschis a cincea sa locație în București, în Promenada, precum și în Galați. La începutul acestui an, compania a deschis locația sa din Cosmopolis, lângă București.











