Alin Burcea: Legea Turismului nu aduce nimic revoluționar

Legea Turismului, care urmează să fie aprobată de Guvern în perioada următoare, este benefică industriei, însă ”nu aduce nimic revoluţionar” care să ajute la creşterea numărului de turiști pe termen mediu şi lung, a declarat președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT), Alin Burcea, la bilanțul de final de mandat.

”Este o lege bună, care reglementează multe aspecte. Am fi putut să facem însă ceva mai mult în contextul în care se discută despre această lege de 12 ani. Legea nu vine însă cu ceva revoluționar, nu mișcă lucrurile. Ar fi trebuit să vină cu facilități pentru construcția de noi hoteluri și pentru agențiile care fac incoming”, a afirmat Alin Burcea.

Alin Burcea, care este și proprietarul agenției Paralela 45, spune că patronatul a trimis Guvernului propunerea de a-i scuti de impozit pe profit în primii cinci ani pe cei are deschid hoteluri noi, însă aceasta nu a fost luată în calcul.

În același timp, agențiile de turism care fac incoming nu primesc niciun fel de sprijin din partea statului, care însă își dorește să vină mai mulți turiști străini. ”În România sunt 50 de agenții care aduc turiști străini la peste 2.000 care cară români afară. Noi am propus o schemă de minimis pentru incoming care nu are altfel nicio șansă în contextul în care hotelurile sunt scumpe și promovare nu avem”, a mai spus președintele ANAT.

CEO-ul Paralela 45 este cel care a înființat Asociația Națională a Agențiilor de Turism pe care a condus-o în primii trei ani de existență. Mandatul actual a început în mai 2016.

Viitorul președinte ANAT va fi ales, miercuri, de către membrii organizației. Singurul candidat la această funcție este Nicolae Demetriade, fondatorul Happy Tour, agenție pe care a vândut-o în 2007 fondului spaniol de investiții GED Capital. De asemenea, Nicolae Demetriade a fost CEO al companiei Tarom în perioada 2001-2002, iar în 2013 a fost numit administrator-director executiv și membru în Consiliul de Administrație al companiei aeriene.

POATE TE INTERESEAZA
Wolt România, rezultate solide în primul trimestru din 2026
Brandul Radisson Individuals își pregătește intrarea pe piața locală
O nouă agenție Paralela45 în București, în Băneasa Shopping City
Schimbări în managementul Wolt România: Alexandru Ștefan preia și funcția de Country Lead