Administrat în prezent de grupul francez Accor, Plaza Hotel va trece din luna iunie în proprietatea oamenilor de afaceri Shahal Khan, fondator al companiei White City Ventures cu sediul în Dubai, și Kamran Hakim, proprietar al companiei Hakim Organization din New York, pentru suma de 600 milioane de dolari, potrivit Bloomberg.

Tranzacția va fi finalizată pe data de 25 iunie, informația fiind confirmată de către un reprezentant al Sahara Group, companie ce deține 70% din acțiunile hotelului, dar și de Sant Singh Chatwal, deținător a 5% din acțiuni. Totalul de 75% de acțiuni va fi achiziționat de către cei doi oameni de afaceri, care își propun să facă din Plaza Hotel „o marcă mondială”.
Plaza Hotel, situat pe Fifth Avenue, în apropiere de Central Park, este una din clădirile iconice ale New Yorkului. Deschis în anul 1907, este singurul hotel înregistrat în National Register of Historic Places. A fost deținut în trecut de compania actualului președinte american Donald Trump, apoi de către grupul israelian Elad Group, care a transformat o parte a hotelului în condominiu.
Hotelul a fost scena mai multor filme celebre, printre care Singur Acasa 2.
Shahal Khan este în tratative de a cumpăra acțiunile majoritare ale hotelului de câțiva ani. Au existat speculații conform cărora omul de afaceri va finanța tranzacția cu criptomonedă, însă ulterior s-a confirmat că investiția va fi suportată de Khan, Hakim, câțiva alți investitori, dar și de un împrumut venit din partea fraților David și Simon Reuben, doi bilionari britanici, conform publicației americane The Real Deal.











