Pilsner Urquell aduce meseria de tapster în România

Se poate spune că meseria de tapster este marcă înregistrată a Pilsner Urquell. În Cehia, în mai multe orașe, dacă ceri o bere, ți se aduce direct o bere Pilsner Urquell. Acolo, berea a devenit sinonimă cu brandul Urquell.

Jan Stanik Head Tapster Pilsner Urquell

Jan Stanik este Head Tapster al grupului de bere ceh și a venit în România pentru a ne povesti despre meseria de tapster, despre servirea perfectă a unui draft de bere și despre importanța micilor detalii în menținerea gustului desăvârșit al băuturii.

Ce înseamnă să fii tapster?

Înseamnă să fii un barman care are mai multe cunoștințe despre cum se servește un draft de bere și care sunt condițiile ideale pentru ca halba sau paharul în care este turnată berea să mențină proprietățile acesteia, fără să-i altereze nici gustul, nici calitățile. Tapsterul este un barman „upgradat” sau un specialist al berii. Este echivalentul barista pentru cafea și al sommelierului pentru vin.

Deși nu este implicat în producția berii, activitate care revine maestrului berar, tapsterul cunoaște istoria berii pe care o servește, știe de unde provine și în ce condiții a fost produsă. Este responsabil de menținerea berii în condiții favorabile și de păstrare a calității superioare a acesteia.

Cum trebuie turnată berea la draft și cum trebuie servită?

Pentru ca un consumator să beneficieze de toate proprietățile și aromele berii, tapsterul trebuie să se asigure, că datorită abilităților sale, prima gură de bere va avea același gust cu ultima.

Trainingul dezvoltat de Pilsner Urquell se referă la trei metode de a turna berea la draft: crisp, smooth și milk. Prima metodă înseamnă o halbă cu puțină spumă, gustul berii fiind unul răcoritor, în timp ce a doua metodă presupune o halbă pe jumătate plină cu spumă. Metoda milk, pe care o recomand de obicei doamnelor și domnișoarelor, înseamnă o halbă plină de spumă, foarte aromată și care trebuie băută rapid.

Cât de important este, pentru o experiență pozitivă a consumatorului, să știi să torni berea?

O bere servită la draft poate să-și schimbe gustul în funcție de abilitățile și cunoștințele barmanului. Sau, în alte cazuri, de lipsa lor. Un tapster va ști la milimetru câtă spumă să toarne în pahar pentru ca berea să fie bună și câtă spumă în plus sau în minus alterează proprietățile și gustul berii. Mai mult decât atât, dacă berea nu este depozitată cum trebuie, dacă halbele în care este servită nu sunt curățate impecabil, sau dacă berea este turnată de la o distanță prea mare sau prea mică față de instalația de bere, riști să transformi o bere bună într-una care nu poate fi băută.

Ca tapster, trebuie să fii atent la multe detalii: la condițiile de depozitare a butoaielor de bere în locație, la țevile de apă și la calitatea apei, importante pentru curățarea halbelor de bere, dar și la modul în care torni berea, ca distanță, unghi sau viteză. De aceea și satisfacția pe care ți-o dă un client mulțumit este pe măsură.

Jan Stanik Head Tapster Pilsner Urquell 2

Cum ajungi să devii un specialist al berii, adică un tapster?

Noi, în Cehia, avem foarte multă bere lager, care este mai pretențioasă în producere și mod de servire, decât, spre exemplu, berea ale. Un tapster trebuie să fie familiarizat cu astfel de distincții și să știe foarte bine ce bere are în față, care sunt proprietățile fiecărui tip și cum pot fi cel mai bine consumate.

În Cehia, meseria de tapster este o meserie cu tradiție. Pentru noi, tapsterul nu reprezintă un element de noutate, pentru că avem o istorie lungă și bogată în producția și implicit consumul de bere. Dar pentru alte zone, tapsterul este un personaj nou, așa că sunt cursuri și workshopuri care predau celor interesați cum să obțină draftul de bere perfect.

Care este motivul vizitei tale în România?

Eu am venit pentru nouă zile în România să găsesc primul tapster din țară. În acest sens, am demarat și o campanie de recrutare prin intermediul site-ului tapster.ro. În fiecare zi am mers într-o locație diferită și am ținut traininguri de aproximativ o oră barmanilor și celor interesați. Am făcut demonstrații, am explicat, am răspuns la întrebări. Ne propunem să îmbunătățim experiența clienților și să promovăm, prin educația celor care servesc berea, importanța ritualului corect de servire la draft.

Crezi că meseria de tapster are viitor în România?

Totul ține de deschiderea, curiozitatea și dorința de îmbunătățire a celor care lucrează în domeniu. Am cunoscut deja mulți oameni talentați care și-au însușit cunoștințele și le aplică cu dăruire.

POATE TE INTERESEAZA
România, între tendințe globale și conservatorism local
Interviu cu Fausto Zazzara, somelier și producătorul spumantului restaurantelor Michelin din Abruzzo
Tendințe în lumea băuturilor cu și fără alcool
Vinul la doză, de la istoric la nouă tendinţă