Tendințele anului în materie de veselă

Evoluția pieței restaurantelor românești din ultimii trei-patru ani a fost posibilă atât ca urmare a creșterii nivelului gastronomic, cât și a designului noilor locații și accesoriilor care însoțesc mâncarea. În condițiile în care platingul a devenit aproape la fel de important ca ingredientele și tehnicile de gătit, reprezentanții rosehome.ro prezintă ultimele tendințe în alegerea veselei și tacâmurilor în locațiile horeca.

Cum îşi alege un furnizor de veselă oferta pentru piaţa din România?

Noi, la rosehome.ro ne selectăm colecţiile de veselă raportându-ne întotdeauna la ultimele noutăţi în materie de design interior şi decoruri pentru locaţii HoReCa. Considerăm că vesela, tacâmurile şi produsele de servire sunt o întregire a experienţei culinare şi vizuale pe care proprietarul de locaţie doreşte să o ofere clientului său.

Când ne-am lansat pe piaţă, scopul nostru a fost să aducem un element de noutate pe nişa noastră. Ne-am ales furnizori creativi cu produse de calitate,  în trend cu cele mai noi tendinţe şi nu în ultimul rând, la un raport calitate preţ excepţional.

Cum astăzi jumătate din postările de pe reţelele de socializare sunt food related, gustul şi prezentarea preparatelor culinare merg mână în mână pentru a reuşi să îţi impresionezi oaspeţii. Orice chef care pregăteşte lansarea unui meniu nou, de sezon, are nevoie de inspiraţie pentru platingul preparatului creat. Noi ne dorim să participăm activ la acest proces şi din acest motiv încercăm să ne prezentăm aproape toate produsele în imagini de lifestyle cu preparate în ele. Avem noroc de furnizori care înţeleg cât de important este să prezinţi un produs într-o imagine de lifestyle comparativ cu o farfurie goală prezentată pe un fundal alb şi ne pun la dispoziţie foarte mult material de marketing. Suntem, de asemenea, conştienţi că în nişa noastră, decizia de cumpărare nu se ia pe loc şi atunci punem la dispoziţia clienţilor noştri cataloage printate sau digitale pe care le pot răsfoi pentru idei şi surse de inspiraţie oricând au nevoie.

Ce contează pentru client atunci când îşi alege un furnizor de veselă şi produse de servire?

Sunt multe aspecte care contează atunci când îţi alegi un partener de colaborare, însă dacă ar fi să alegem un top al celor mai importante criterii, ordinea ar fi următoarea:

  • un raport calitate – preţ corect pentru întreaga gamă de produse comercializate;
  • frecvenţa cu care înnoieşti oferta de produse şi abilitatea de a aduce constant colecţii noi şi produse pentru întreaga paletă de clienţi care ne trec pragul, indiferent că este vorba de un bistro sau un restaurant de fine dining. Meniurile se modifică de cel puţin două ori pe an şi atunci clientul se aşteaptă la fiecare vizită în showroom sau pe site, să găsească ceva nou;
  • disponibilitate în consultanță atunci când vine vorba de alegerea produselor. Noi oferim consultanță gratuită telefonic sau în showroom pentru toţi clienţii noştri. Le oferim toate informaţiile necesare în luarea unei decizii finale,  de la cantitatea optimă de veselă în funcţie de numărul de locuri şi până la cele mai mici detalii privind funcţionalitatea, fișa tehnică sau utilitatea unui produs;
  • seriozitate în termenii de livrare agreaţi, rapiditate în livrare şi nu în ultimul rând disponibilitatea produselor solicitate.

Care sunt noutăţile în materie de veselă, tacâmuri şi produse de servire pentru anul 2019?

Analizând colecţiile lansate de toţi furnizorii noştri de veselă şi produse de sevire, constat că 2019 este anul în care designul de produs cu influențe rustic-industriale predominante pe parcursul anului trecut este împletit cu elemente organice la nivel de culori.

Pentru pub-uri, bistro-uri şi restaurante tematice, în 2019 s-au lansat colecţii de veselă în culori contrastante de rose şi gri cu efecte rustice pe margini, veselă în culori de pământ cu nuanţe metalice şi formă neregulată a farfuriilor pentru un efect maxim, foarte multe colecţii de veselă în nuanţe de albastru şi bleu temperat, completate de forme realizate în ceramică sau porţelanul farfuriei, vase de prezentare din oţel galvanizat cu finisaje inedite ce imită rugina, platourile din lemn combinate cu plăci de ardezie, respectiv platourile din inox cu finisaj mat retro.

Pentru zona de fine dining, farfuria albă rămâne vedetă în materie de veselă, însă în 2019 s-au lansat colecţii frumoase de farfurii cu margine neregulată, pe nuanţe mate de alb sau o combinaţie de material mat cu lucios.

În cazul nostru, pentru anul 2019 am lansat pentru restaurantele de fine dining o colecţie de farfurii showplate pentru preparate exclusiviste realizate dintr-un porţelan fin, în cele mai inedite forme precum: scoarţă de copac,  rocă vulcanică sau elementele marine.

Pentru locaţiile cu meniu vegan sau vegetarian, în 2019 se poartă o combinaţie de culori calde precum galben turmeric, portocaliu şi verde crud. Vesela pentru acest tip de meniu cuprinde foarte multe miniaturi de servire prezentate pe platouri.

Pentru locaţiile de catering care prezintă preparatele în regim de bufet suedez şi au nevoie de veselă durabilă, în 2019 au apărut foarte multe colecţii de platouri din melamină realizată în aceleaşi tendinţe ca vesela din porţelan, prin forme neregulate şi culori care imită lemnul, piatra, ceramica mată sau cimentul, completate prin înălţătoare din sârmă împletită pe culori de negru sau auriu realizând astfel o prezentare fabuloasă a preparatelor expuse pe bufet.

În categoria tacâmurilor, 2019 nu aduce foarte multă noutate păstrându-se preferinţa pentru tacâmurile în culori de cupru, auriu sau negru onix,  în detrimentul celor clasice din inox. În 2019 aproape toţi furnizorii de tacâmuri au lansat o variantă actuală a „tacâmurilor bunicii” cu influențe vintage.

Cum priviţi din perspectiva furnizorului de veselă şi produse de servire interacţiunea cu clientul  HoReCa din România?

Personal, mă ispiră foarte mult clienţii când ne trec pragul showroom-ului. Văd oameni cu foarte multă creativitate, care au călătorit, au experimentat, au cules informaţie şi doresc să-şi pună amprenta personală într-un business de HoReCa împletind toate cele de mai sus. Ne întâlnim cu foarte mulţi bucătari pasionaţi care atunci când ne trec pragul  şi dau cu ochii de farfurii se transformă în mici copii  aflaţi în mijlocul unui magazin de jucării.

Mă încurajează când văd concepte de locaţii atent realizate pornind de la meniu şi până la ultima piesă de decor atent aleasă şi asta îmi spune că putem creşte împreună şi ne putem inspira reciproc.

Noi activăm într-un domeniu creativ şi mă bucură enorm atunci când produsele noastre prind viaţă prin preparatele realizate de bucătarii chefi, iar aprecierile din social media certifică rezultatul sperat atât de noi, cât şi de clienţii noştri.

POATE TE INTERESEAZA
Ieva Salmela, Hesburger: Piața românească oferă multe oportunități și vom continua să investim
Călin Ionescu, Sphera Franchise Group: Consolidăm activ modelul multibrand și multigeografic
Valentin Truță, Premier Restaurants România: Digitalizarea rămâne un pilon strategic
Constandina Ionescu, Teamfresh Horeca: Putem transforma provocările actuale în oportunități de creștere sustenabilă