Domaine Dumetrier a investit 11,2 milioane de euro într-un concept integrat, ce cuprinde cramă, hotel, restaurant și spa

Domaine Dumetrier, cel mai nou jucător de pe piața locală de vinuri, a investit 11,2 milioane de euro, dintr-un total estimat la 16,5 milioane de euro, într-un proiect care cuprinde o cramă, un hotel, un restaurant, un spa și o fermă proprie, acestea urmând a fi inaugurate treptat pe parcursul următorilor ani.

Proiectul Domaine Dumetrier a fost fondat de Adrian Dumetrier, antreprenor cu experiență în domeniu, fiind alături de producătorii de vin din Europa Centrală și de Est încă din 1993, prin compania Sodinal, care oferă o gamă completă de produse, servicii și echipamente de calitate pentru industria vinului.

Situat în Dobrogea, pe malul Dunării, între comunele Cochirleni și Rasova, complexul cuprinde via, crama, precum și un hotel, un spa, un restaurant și o fermă care va fi folosită drept furnizor al restaurantului, ținta fiind crearea unui business integrat în domeniul turismului viticol. Proiectul a fost inițiat în urma cu mai bine de un deceniu, iar în 2011 a fost plantată via Domaine Domaine Dumetrier, ce acoperă două dealuri și care se întinde pe o suprafață de 73 ha.

Prima parte a complexului este finalizată și cuprinde unitatea de productie pentru vinurile ce poartă marca Domaine Dumetrier. Portofoliul cuprinde deja nouă etichete, iar lansarea oficială a proiectului a avut loc recent, la Hotel Hilton Athénée Palace, ocazie cu care a fost prezentat și degustat vinul Domaine Dumetrier Composition Roze 2020.

„Probabil că această apropiere de producătorii de vin m-a determinat să adaug Domaine Dumetrier pe harta cramelor din România. Ne dorim să creăm un univers armonios şi durabil în jurul acestui proiect, în care să oferim oaspeților noștri o experiență unică, ce reunește vinul, gastronomia, natura, arhitectura, oamenii, arta și cultura. Am acordat o atenție deosebită arhitecturii, astfel încât crama și restul complexului care se întind pe două ha să se integreze în mod natural în acest peisaj. În acest mediu ecologic echilibrat, am integrat o serie de soiuri mai puțin plantate în România, precum Malbec, Mourvèdre, Semillon, având curajul să plantăm chiar și Negru de Drăgășani. Acestora li se adaugă însă și alte soiuri clasice, precum Chardonnay, Sauvignon Blanc, Merlot, Cabernet Sauvignon și Syrah. Punem mare accent pe condițiile de păstrare a vinului și de aceea livrarea se va face direct la client și doar cu mijloace de transport proprii, cu temperatură controlată. Cu cât te diferențiezi mai mult, cu atât ai șansa să creezi mai multă plus-valoare”, spune Adrian Dumetrier.

Fiecare vin Domaine DUMETRIER exprimă puritatea soiului, naturalețea fructului, expresia terroir-ului și trece printr-o selecție internă riguroasă. Tocmai de aceea, pentru ca vinul să ajungă în condiții optime propice la clienții cramei, vânzarea se va realiza direct la cramă, online sau telefonic.

Pâna acum, în acest proiect, fondatorul a investit 11,2 milioane de euro, dintr-un total estimat la 16,5 milioane de euro. Banii au mers astfel către vie și cramă – 5,7 milioane de euro – și către hotel, restaurant și spa – 5,5 milioane de euro. Construcția cramei va fi finalizată la sfârșitul anului 2022, iar hotelul, restaurantul și spa-ul își vor deschide porțile pentru oaspeți la sfârșitul anului 2023. În cadrul hotelului va exista un bar și o sală de conferințe, iar spa-ul va cuprinde două saune, două sali de masaj, o baie turcească, o piscină interioară și una exterioară.

POATE TE INTERESEAZA
Horeca Culinary School organizează un Masterclass de Artă Culinară Chineză, susținut de profesori invitați din China
Hesburger, investiție de 500.000 euro în primul său restaurant din Brașov
Ana Hotels a lansat oficial noile pachete „Longevity by Ana Spa Collection”, în cadrul unui eveniment special
Novotel accelerează inițiativele privind trasabilitatea fructelor de mare, educația și transformarea operațională