Licenţiată a Facultăţii de Litere a Universităţii București, iar de curând doctorand în studii culturale al Școlii Doctorale Litere din cadrul aceleiași instituţii, Valentina Vesler, Director de Comunicare & PR Valvis Holding, și-a început cariera în cadrul grupului acum peste 20 de ani. A luat parte la dezvoltarea unor branduri binecunoscute, precum Dorna și LaDorna, dar și Aqua Carpatica sau Sâmburești. Astăzi, când cariera sa cumulează nenumărate proiecte de succes, încadrează interviul de anagajare, cu binecunoscutul om de afaceri Jean Valvis, în acel șir de experienţe menite să îţi schimbe viaţa.
Cum ai ajuns la o carieră în cadrul unei companii precum Valvis Holding? S-au potrivit studiile cu domeniul ales?
Cariera m-a ales mai degrabă, decât eu pe ea, pentru că momentul în care am absolvit facultatea a coincis cu zorii capitalismului românesc post-decembrist, atunci când mirajul multinaționalelor și perspectivelor de carieră erau aproape hipnotice. În ciuda faptului că filonul meu principal era mai degrabă scolastic, noutatea peisajului corporatist a precumpănit. Studiile lingvistice și faptul că am urmat Facultatea de Litere și Limbi Străine au fost țesătura intimă a tot ceea ce am învățat ulterior și reperul la care m-am întors mereu când mă aflam în impas. În perspectiva mea, tot ceea ce înseamnă „comunicare”, de la subtilitățile fine ale semanticii până la mecanica lingvistică adecvată diverselor scopuri de comunicare, își are resorturile în studiile pe care le-am absolvit din pasiunea pentru cărți și lumea ideilor.
Cum a fost începutul în grupul devenit astăzi Valvis Holding? Care ar fi amintirile care ți-au marcat drumul?
Aș începe cu interviul de angajare cu președintele companiei, domnul Jean Valvis, care a fost complet neașteptat și l-aș încadra în acel șir de experiențe care sunt menite să îți schimbe viața, aproape providențiale. Nu aș fi crezut niciodată că la un interviu de angajare, într-o corporație, postmodernismul poate să acapareze jumătate din discuție. Întâmplarea făcea ca eu să îmi fi susținut dizertația în jocul postmodern al lui Nabokov, iar domnul Valvis, doctoratul în postmodernismul în arhitectură. Iar de aici până la semnificat și semnificant la Saussure a fost doar un pas. Cu siguranță interviul a fost determinant în luarea deciziei, pentru că am simțit că dincolo de dezvoltarea profesională, latura umană era o componentă foarte importantă.
Aveai anumite așteptări când ai intrat în această echipă? Cum a fost realitatea?
Așteptări foarte multe nu aveam, pentru că nu știam efectiv la ce să mă aștept în acel moment. Iar realitatea trebuie să o judec prin prisma a ceea ce am învățat, ce abilități am căpătat și realizările pe care le-am avut. Și pot să mărturisesc, cu sinceritate, că acestea sunt extrem de numeroase.
Care ar fi cele mai mari satisfacții pe care le-ai avut în toți acești ani?
Aș putea scrie o carte, dar poate cel mai importat pentru mine a fost faptul că am avut cadrul să mă dezvolt pe mai multe paliere. Am reușit să capăt cunoștințe din foarte multe domenii și, mai ales, să deprind capacitatea de a transforma provocările în abilități.
Care sunt proiectele pe care le poți încadra la capitolul „cele mai mari reușite”?
Este o întrebare pe care o consider ușor nedreaptă, pentru că dacă încerc să enumăr, cu siguranță voi uita ceva. Însă mărturisesc că am o afinitate pentru proiectele cu o componentă socială, pentru că ele sunt menite să schimbe mentalități și să fie relevante pentru oameni.
Cum arată relația cu echipa pe care o coordonezi? Ce stil te definește?
Nu m-am considerat niciodată un „șef” în accepțiunea clasică a cuvântului, ci mai degrabă un coleg cu mai multă experiență și mai multe responsabilități. Consider că structura socială și mentalitățile culturale s-au schimbat de așa manieră încât leadershipul autocrat și bazat pe taskuri este substituit de cel colaborativ și orientat pe latura umană.
Există oameni care te-au influențat major de-a lungul timpului?
Am învățat foarte mult de-a lungul timpului de la oameni din toate categoriile sociale și profesionale. Am modele din domenii foarte neașteptate și fără o aparentă legătură între ele, de aceea, mai degrabă aș alege să spun că valorile pe care ei le-au manifestat, ideile și felul în care au determinat schimbarea au rămas în sistemul meu.
Care sunt lecțiile învățate de-a lungul timpului, inclusiv din propriile experiențe?
Cu cât înaintezi în viață, numărul acestora devine tot mai mare, iar paginile acestui interviu nu sunt suficiente pentru a le menționa. Dar am învățat să fiu mai flexibilă, mai tolerantă și să privesc lucrurile din mai multe perspective.
Având în vedere contextul actual, cum crezi că va schimba pandemia companiile? Dar relațiile dintre oamenii din cadrul companiilor?
Criza prin care trecem, ca orice criză de altfel, testează „articulațiile” și, uneori, chiar scheletul companiilor, iar fiecare caz în parte este demn de analizat. Cu siguranță, vor fi mulți analiști care vor elabora adevărate studii de caz și vor trage concluzii care să ne ajute pe viitor. Din perspectiva mea, tot ecosistemul de lucru s-a schimbat, iar spațiile virtual și fizic se întrepătrund din ce în ce mai mult, cu efecte relevante atât sociale, cât și psihologice asupra relației interumane și profesionale. Mai e mult până să se armonizeze, cred eu, dar tendința aceasta este. Ce mă uimește foarte mult, și o spun cu bucurie, este răspunsul foarte prompt la situația ostilă, felul în care foarte mulți au găsit rapid soluții. Acest lucru spune multe despre capacitățile de adaptare ale omului și despre dinamica accelerată a vremurilor în care trăim. Tehnologia ne investește cu puteri aproape dumnezeiești și o repeziciune de a găsi soluții aproape instantaneu. Problema pe care o văd, în schimb, se află la nivelul structurilor instituționale rudimentare, aproape medievale în care trăim și la nivelul emoțional general primitiv. Aici cred că este adevărata criză, pe care pandemia nu a făcut decât să o scoată la iveală.
Dacă ai putea să-ți rescrii traseul profesional, ți-ai dori să schimbi ceva?
Când privești în urmă, întotdeauna găsești lucruri și situații pe care le-ai fi făcut altfel, dar, în general, consider că tot parcursul meu a determinat ceea ce sunt acum. Iar acestea sunt lecțiile ce pot sta la temelia a ceea ce am de făcut în continuare.
Cum ai reușit să împaci cariera cu viața personală? Care ți-au fost așii din mânecă?
Nu a fost tocmai ușor. Uneori a presupus multe sacrificii, de-o parte sau de cealaltă. Și nu știu dacă le-am „împăcat”. Ce consider eu important este rezultatul: doi băieți minunați, care au crescut frumos și mai ales înțelepți, cu dragoste, respect și compasiune față de oameni și o echipă profesională la care țin enorm, îi respect și încerc să fiu cât mai prezentă pentru ei. Nu știu dacă am avut ași în mânecă, dar am avut în minte mereu imperativul categoric al lui Kant: „Lucrează în așa fel încât să folosești umanitatea atât în persoana ta, cât și în persoana celorlalți, oriunde și oricând”.
