Inițial, vinul la doză a apărut în Statele Unite în anii ’30 ai secolului XX, de îndată ce Legea prohibiției a fost abolită și în țară a început să se bea din nou. Într-adevăr, recipientele erau departe de ceea ce există astăzi. Acestea se încuiau cu o cheie specială, și în ele se turna vin, de o calitate îndoielnică, vinuri fortificate, asemănări nereușite de Sherry, Porto sau Tokaj. Acesta ar fi principalul motiv din cauza căruia inovația nu a prins la publicul larg, vinurile fiind de calitate proastă și instabile.
O altă încercare a avut loc în anii ’40, iar forma cutiei s-a schimbat și a devenit alungită în partea de sus și s-a sigilat cu un dop de bere. Ideea era ca acest format să fie mai familiar consumatorilor de bere, pe care industria vinurilor și-a dorit să-i convertească. Nici acest experiment nu a avut succes. Prin anii ’60, au apărut chiar vinuri din Bordeaux în doze, însă lucrurile nu au mers bine din nou. În 1977, Coca-Cola cumpăra al șaselea cel mai mare producător de vinuri din SUA, Taylor Wine Company, și lansa o gamă de vinuri la doză. Acestea erau destinate companiilor aeriene, noul ambalaj fiind mult mai ușor decât sticla. Dar proiectul nu a avut succes, din cauza gustului metalic care persista în vinul ambalat astfel.
Primul vin la doză care a avut succes a apărut în 2004, Sofia Mini Blanc de Blancs, de la Francis Ford Coppola. A fost vândut direct cu un pai, sugerând că nu este nevoie de pahar ca să bei acest vin.
Vinul la doză astăzi
În prezent, vinurile la doză au și propria lor competiție – International Canned Wine Competition. În 2022, degustătorii au evaluat până la 300 de vinuri din 20 de țări, înmânând 97 de medalii de aur. Dar nu acest lucru e important, important este felul în care au gustat – direct din cutie sau din pahare? Degustarea a avut loc într-un format clasic, din pahare. Au participat degustători atât din cadrul Decanter, cât și Wine Spectator, iar experții nu știau din ce recipient este vinul: doze, sticle sau tetra-pack. Acum vine întrebarea: Dacă vinul a fost degustat în pahare, atunci consumatorul cum îl bea?
Unii producători promovează conceptul de „cumpărat, răcit, băut”. Nu ai nevoie de desfăcător sau pahar, îl poți bea chiar și așa. În acest format este aproape imposibil să-i simți aroma, dar oare este necesar? Aceste vinuri sunt ieftine, concepute exclusiv pentru tineri – cu cât mai simple, cu atât mai bine. Alții promovează ideea că vinul la doză este în primul rând vin și, prin urmare, trebuie tratat exact ca vinul. Adică servit în paharul potrivit, aerat, mirosit și gustat. Acest format este potrivit pentru consumatorii eco-friendly și pentru cei pentru care o sticlă de vin este prea mult. Pentru ei, cutia de aluminiu este doar un recipient convenabil și prietenos cu mediul. Dar chiar așa e?
Susținătorii ambalajului de aluminiu spun că acestea sunt mult mai ecologice decât o sticlă de sticlă. Acest lucru este adevărat, deși este greu să găsești date care să-l susțină: măsurarea amprentei de carbon este dificilă și depinde adesea de cine comandă cercetarea. Exploatarea bauxitei și producția de aluminiu nu este deloc un proces eco-bio, dar producția secundară folosește cu 95% mai puțină energie decât producția primară, iar cutia este aproape complet reciclată, comparativ cu sticla care este mai dificil de sortat. În țările dezvoltate, sticlele sunt sortate chiar și în funcție de culoare. Statisticile spun că 69% dintre ambalajele de aluminiu sunt reciclate, față de 26,5% dintre cele de sticlă. Deci, pentru cetățenii preocupați de mediu, recomandată este cutia din aluminiu.
Al doilea punct este comoditatea. Doza se răcește rapid, se deschide ușor, nu necesită pahare. Și acest lucru deschide lumea vinului către un nou grup de potențiali consumatori, în special tinerii. Al treilea punct important este că vinul la doză poate fi luat oriunde, chiar și acolo unde nu ai acces cu ambalaje din sticlă – stadioane, concerte, plaje, piscine și așa mai departe. Fără sticlă, fără riscuri – extrem de convenabil. Și este util și pentru petreceri: vremea sticlelor mici de prosecco a trecut. Acum, dozele ocupă această nișă.
În același timp, noua generație Z bea mult mai puțin decât și-ar dori producătorii de vin și băuturi spirtoase. O sticlă pare prea mare pentru mulți, iar în acest caz doza oferă o porție ideală pentru o singură persoană – 250 ml, exact două pahare, nici mai mult, nici mai puțin.
Dacă te uiți la piața de vin la doză, poți distinge două categorii. Prima nu este deloc despre vin, ci despre comoditate, tinerețe și bună dispoziție. Vinurile la doză sunt ieftine, fabricate în toată lumea, de multe ori efervescente, pentru că totul este mai plăcut cu bule, și probabil sunt făcute din surplus și resturi din producția din California, Italia, Spania și Africa de Sud. Cea de-a doua categorie are în centru producătorii care selectează cu atenție vinurile și le poziționează ca analogii destul de egale cu cele îmbuteliate, dar într-un format diferit.
Este general acceptată ideea că dozele sunt exclusiv un produs al țărilor din Lumea Nouă, europenii nu îndrăznesc să facă asta și dacă o fac, toarnă un rose simplu: nu contează cum și unde să-l bea, important să fie servit rece.
Avem vin la doză produs în România?
În România, vinul la doză nu are popularitate, acest concept fiind abia la început. Primul pas în această direcție l-a făcut Domeniul Ciumbrud – Crama Domeniile Boieru, care a lansat în 2020 primele vinuri românești la doză – Roza și gama Upside. A urmat Beciul Domnesc, cu al lor Rose Verite.
Cercetările de marketing asupra consumului de vinuri la nivel global prezic o dublare a vânzărilor de vin „la doză” în decurs de un an. Ușor de deschis, ușor de aruncat, porții mici convenabile, posibilitatea de a bea din mers – aceste bucurii cotidiene aduc încetul cu încetul cutiile din aluminiu la nivelul recipientelor comune și plăcute spre utilizare.
Material realizat, exclusiv pentru TrendsHRB, de către Andrei Popa, Somelier și Fondator Dor de Vin
