Zeci, chiar sute de ani au trecut peste localuri cu renume din Capitala. Generatii dupa generatii s-au perindat pe la mesele lor. Au trecut prin ani grei, prin renovari si peretii lor au multe povesti. Sunt restaurantele care i-au primit cu usile deschise pe bunicii, parintii nostri si acum ne primesc si pe noi. Meniurile s-au mai schimbat, strategiile de piata s-au mai adaptat, dar brand-ul care le-a consacrat a ramas acelasi.
Am plecat la pas prin Bucurestiul de acum, complet transformat fata de cel de odinioara, pentru a descoperi acele legende ale ospitalitatii care au marcat istoria Capitalei inca de la inceputul secolului al nouasprezecelea. Am stat de vorba cu managerii acestor locatii pentru a descoperi metoda prin care un brand cu parfum interbelic poate fi folosit in strategiile de marketing cu aplicabilitate in zilele noastre.
Hanul lui Manuc
Hanul lui Manuc a fost construit intre 1806 si 1808 de Manuc, armeanul considerat cel mai bogat om din Balcani la vremea respectiva. Hanul se pare ca avea o arhitectura moderna pentru momentul de atunci si reunea 107 camere, doua saloane, 10 magazii, 15 pivnite si 23 de pravalii, dupa cum il descriu scrierile vremii. Dupa moartea lui Manuc Bei, hanul este dat in arenda si apoi trece din proprietatea unuia in a altuia pana in 1862, cand ii este schimbat numele in Marele Hotel Dacia, capatand un aer monden, unde se organizeaza spectacole si petreceri ale lumii bune din oras. In perioada comunista, hanul a scapat de demolarea pentru extinderea Pietei Unirii datorita arhitectului sef al lui Ceausescu care i-a spus ca acest loc era punct de intalnire pentru comunisti in perioada in care planuiau sa preia puterea. In zilele noastre, cladirea si brand-ul apartin familiei Cantacuzino care investeste in renovarea si mentinerea hanului ca simbol al Bucurestiului.
Restaurantul operat de grupul City Grill, din interiorul complexului si care poarta chiar numele acestuia este si el o dovada a imaginii bine intretinute a monumentului istoric. Zilnic grupuri de turisti mai mici sau mai mari vin pentru a vizita localul, a afla istoria lui si, eventual, a lua masa. Designul, desi respecta liniile locului, cauta sa aduca elemente noi si acelasi lucru se intampla si cu meniul, aceasta fiind una din strategiile de marketing. Pentru meniu, au ales sa pastreze linia romaneasca a preparatelor si sa se axeze pe carnea de oaie, pe care au promovat-o in mod special, specialitatea casei fiind ciolanul de miel pentru doua sau mai multe persoane. Au ales aceasta optiune si datorita calitatilor carnii de oaie, dar si a raritatii prezentei sale in meniurile restaurantelor bucurestene.
Caru’ cu Bere
1879 este anul in care este infiintata beraria La Carul cu Bere, pe Calea Victoriei. In 1899 beraria este mutata in locatia in care functioneaza si astazi, pe strada Stavropoleos, de catre nepotii celui care o infiintase. Afacerea infloreste si proprietarii cumpara si cladirile adiacente, extinzand beraria in 1924 si alipind si un subsol transformat in crama de vin. In 1948 Caru’ cu Bere este preluat de stat, dar pastrandu-si aceeasi destinatie. In 1999 procesul de retrocedare catre familia mostenitoare, reprezentata de arhitectul Mircea Niculae, este incheiat si din 2006, dupa lucrari de reabilitare si repunere in valoare a vechii cladiri, beraria se redeschide, operata de City Grill.
Monument istoric, Caru’ cu Bere este considerat unul din primele trei restaurante pe care turistii straini il primesc ca recomandare pentru a lua o masa cu specific romanesc. Mai ales ca la redeschidere, echipa de bucatari a studiat insemnarile vechi despre restaurant, incercand sa recompuna meniul din prima jumatate de secol douazeci. In perioada interbelica, aici se mancau cei mai buni mici din Bucuresti. Nu exista meniuri din perioada aceea, ci doar insemnari in literatura vremii, care mentionau, pe langa mici, si faimoasele bulete de cascaval si berea casei, toate regasindu-se si in meniul actual, dar adaptate la gusturile moderne. Specialitatea casei si ce se cere cel mai mult este ciolanul. Retetele romanesti sunt cele mai vandute printre straini, iar printre romani friptura Tomahawk.
Atat la inceputul secolului trecut, cat si in perioada comunista, beraria era un loc de intalnire pentru intelectualii vremii si are si acum clienti de-ai casei. Dar si angajati de-ai casei, iar Ioan Botescu este veteranul lor. Angajat al Carului cu Bere de peste 40 de ani, fiind singurul sau loc de munca, Nea Ion a transformat meseria de ospatar in cariera si o face mai bine decat toti, cu dedicare si cot la cot cu cei tineri, adaptandu-se cu usurinta la tehnologia actuala. Este singurul din vechea echipa preluata de operatorul City Grill care a ramas fidel jobului sau.
Chiar daca beraria este un brand in sine, el trebuie permanent „hranit“ pentru a se mentine pe pozitia pe care se afla momentan. „Daca nu te gandesti ca este un business temporar, ci pe viata, trebuie sa ai o strategie de piata. Noi l-am preluat in urma cu 10 ani, iar pe atunci avea doar cativa clienti. De atunci am lucrat constant pentru a creste notorietatea sa si a-l aduce la ceea ce este astazi. Exista un plan de marketing mereu adaptabil, pentru ca daca il lasi, pica“, este de parere Ramona Popescu, marketing manager City Grill. Iar strategia de promovare a lor se axeaza acum in special pe zona de online.
Casa Doina
Situat intr-o vila impozanta „la sosea“, restaurantul Casa Doina a inceput sa functioneze in 1892 sub denumirea de Bufetul de la sosea. Constructia fusese inceputa in 1890 pentru a reprezenta un pavilion al Expozitiei de la Paris din acel an, fiind coordonat de arhitectul Ion Mincu. In ultimii ani, restaurantul a fost renovat, cu atentie sporita la detaliile arhitectonice si este permanent intretinut. In prezent se pune accentul pe gradina sa, unde se efectueaza lucrari de inchidere a pergolelor, astfel incat oaspetii sa se bucure de atmosfera de gradina si toamna-iarna. Tot in favoarea clientilor este si amplasamentul meselor, situate la o distanta favorabila intimitatii, conducerea restaurantului nefiind interesata de cantitate, ci de calitate. „Experienta clientului vine pe primul loc. Un client satisfacut inseamna si alti noi clienti in restaurant. La evenimente asta se si intampla. Acesta e cel mai bun marketing pe care il poti avea. In weekend nu sunt locuri disponibile fara rezervare, iar acesta este un indicator al succesului“, sustine Georgios Repidonis, directorul general al restaurantului. De fapt, aceasta este si strategia de marketing principala. Desi Casa Doina este un brand care se autosustine, tendinta este ca restaurantul sa fie considerat mai curand o destinatie in sine, nu doar un loc de luat masa. Sustinerea sa se intampla mult in mediul online, dar nu uita nici de offline. Anul acesta lucreaza la reconstructia siteului, dar in paralel organizeaza si diverse evenimente, seri tematice, lansari de vinuri.
Calitatea relatiilor nu se vede doar fata de clienti, ci si in raport cu angajatii, la Casa Doina existand o echipa destul de constanta si sudata. Marea majoritatea a angajatilor lucreaza aici de minimum cinci ani, iar cel mai vechi dintr ei are 20 de ani vechime. Bucatarul sef, Tudor Dobre, este si el in bucatarie de 15 ani, iar doi sefi de sala, de 20 ani, fiind bucurosi sa ii invete pe cei tineri meserie. Cei vechi sunt reprezentantii traditiei si cei noi vin cu imaginea. „Imaginea vinde, dar gustul te aduce inapoi“, este de parere directorul restaurantului.
Preparatele din meniu sunt romanesti si cu influente internationale, pentru a se adresa atat romanilor, cat si strainilor. Mancarea nu si-a schimbat gustul, are constanta, lucrul cel mai apreciat de clientela obisnuita a localului. Bucatarul cumpara inca ingredientele de la piata, rosiile au gust si sunt evitate ingredientele congelate. Papanasii, micii, sarmalutele sunt vedetele meniului. Preparatele romanesti sunt cele mai cautate, la fiecare sase luni realizandu-se o evaluare a produselor care se vand si care nu, astfel incat sa se pastreaze ceea ce are succes.
Restaurantul se adreseaza, in general, unui public matur, dar si familiilor, adaptandu-se mereu cerintelor pietei. Cea mai recenta imbunatatire, in pas cu tendintele, este realizarea coltului de gelaterie in gradina.
Beraria Gambrinus
Chiar la inceputul secolului al douazecelea, in 1901, se deschide beraria Gambrinus, insa pe strada Ion Campineanu, vizavi de vechea cladire a Teatrului National. Inaugurat de Ion Luca Caragiale, localul a devenit rapid centrul de intalnire al ziaristilor, politicienilor, oamenilor de afaceri, negustorilor, artistilor, insa si al turistilor. Trecut prin mainile diversilor proprietari, Gambrinus se muta 40 de ani mai tarziu in locatia actuala, acolo unde este transformata mai curand in restaurant de lux decat berarie. Hotelul Cismigiu, din care facea parte, cat si restaurantul, sunt inchise in 1995 si raman asa pana in martie 2013, cand prind din nou viata. Restaurantul, de data aceasta intrat in gradina omului de horeca Ioan Borzea, este reconditionat pastrandu-se aerul interbelic al localului.
Si meniul a fost pastrat cat se poate de asemanator cu cel de la inceputul secolului trecut. Echipa de bucatari a testat saptamani la rand retete autentice pentru a gasi cea mai gustoasa varianta a preparatelor pe care sa le serveasca. De fapt, calitatea este si strategia principala de marketing a berariei. Printre vedetele meniului se numara salata de vinete si ciolanul caramelizat, facut dupa o reteta proprie. La fel este si gama de deserturi, realizata in bucataria restaurantului dupa retete originale.
Restaurant Pescarus
Pescarus este primul restaurant construit pe malul lacului Herastrau inca din 1939 de unul din cei mai importanti arhitecti interbelici, Horia Creanga, nepotul scriitorului Ion Creanga. Pe atunci se afla pe domeniul regal, pe locul unei foste mlastini asanate, care abia in 1951 a devenit Parcul Herastrau pe care il stim.
Multa vreme, mai ales in perioada comunista, restaurantul a facut parte din localurile frecventate de elita bucuresteana, aici fiind aduse toate delegatiile oficiale care veneau la Bucuresti. Oaspeti precum regele Juan Carlos al Spaniei, Kasparov, presedinti, politicieni si capete incoronate, cu totii au venit aici. Gheorghe Ghiorghiu Dej avea chiar un salon numai al sau, care ulterior i-a preluat numele si care oferea toata discretia necesara, avand intrare separata si grup sanitar propriu. Desi acum nu se mai numeste astfel, salonul a ramas in continuare separat de restul restaurantului si serveste ca loc de intalnire pentru mese corporate si private.
De asemenea, in perioada sa de glorie, Pescarus era locul unde se instruiau bucatarii si ospatarii pentru hotelurile de lux din Bucuresti, cum era Athenee Palace. Cladirea a fost construita inca de la inceput ca un restaurant de trafic, cu anexe corespunzatoare, cu bucataria incapatoare si in prezent este considerat monument de clasa A.
De la sfarsitul lunii mai a anului 2015, Pescarus a fost preluat si retrezit la viata, desi functiona si atunci, de catre grupul City Grill, care a schimbat meniul, transformandu-l intr-unul cu bucatarie romaneasca contemporana, dar si mediteraneeana, cu accent pe pestele proaspat pe care il aduc special cu masina din Grecia, captura zilei. Meniurile ceva mai vechi, descoperite in arhivele restaurantului, prezentau o bucatarie internationala, cu preparate obisnuite pentru romanii care ieseau sa ia masa in oras.
Avand o pozitionare convenabila pentru turisti, in drumul lor spre aeroport, si cu o parcare generoasa, Pescarusul zilelor noastre se bazeaza ca strategie de marketing pe calitatea produselor, dar si pe atragerea atat a strainilor, cat si a familiilor, dorind sa isi invete clientela sa le treaca pragul pe parcursul intregului an, nu doar vara, cand lumea iese la plimbare in parc.
