Piata restaurantelor si cafenelelor din Bucuresti a devenit mult mai dinamica in ultimul an, pe masura ce evolutia consumului a intrat pe o panta ascendenta. Tendinta este confirmata de evolutia numarului de tranzactii si de multitudinea de concepte noi dezvoltate in industrie, dar si de rezultatele pozitive inregistrate de majoritatea jucatorilor, potrivit companiei imobiliare DTZ Echinox.
„Piata cafenelelor si restaurantelor din Bucuresti este extrem de dinamica, atat din motive obiective, precum cresterea consumului, cat si din cauze externe, precum necesitatea relocarii unor afaceri profitabile care isi desfasurau activitatea in cladiri improprii. Vedem activitate atat din partea marilor lanturi, care cauta sa-si extinda reteaua, cat si din zona tinerilor care au activat in alte domenii si decid sa investeasca intr-un sector cu potential. Desi preluarea unei francize este o optiune mai sigura, unii antreprenori, romani si nu numai, vor sa se impuna cu concepte proprii de restaurante sau cafenele”, a declarat, intr-un comunicat, Bogdan Gubandru, Business Development Manager, DTZ Echinox.
Astfel, in ultimele luni, departamentul de retail al DTZ Echinox a intermediat inchirierea a cinci spatii cu o suprafata cumulata de 655 de metri patrati pentru deschiderea unor restaurante sau cafenele, chiria cumulata pentru inchirierea acestor spatii ridicandu-se la peste 17.000 de euro/luna.
Cele cinci spatii inchiriate sunt prima locatie din Romania a grupului austriac Coffeeshop, operata in franciza in Piata Dorobanti, prima unitate Boutique du Pain Jr., din AFI Park 2, locatia 5 To Go de pe strada Ion Campineanu, una dintre cele mai bune din retea, precum si restaurantul Uno si cafeneaua Tucano, unitati ce vor fi deschise la inceputul lunii mai la parterul cladirilor de birouri AFI Park 4&5.
Investitiile cumulate in deschiderea celor cinci unitati mentionate sunt estimate la circa 800.000 de euro, dar planurile acestor antreprenori vizeaza deschiderea unor noi unitati.
Interzicerea fumatului in spatii publice, inclusiv in cafenele si restaurante, se resimte in special in vanzarile operatorilor din interiorul mallurilor, unde este mai dificila amenajarea unor spatii speciale pentru fumatori. Astfel, noile locatii trebuie sa fie adaptate legislatiei in vigoare, iar pentru cafenele posibilitatea amenajarii unei terase a devenit un „must”.
Restaurantul UNO
Proprietarul restaurantului UNO, George Srour, 26 de ani, este absolvent al Facultatii de Constructii din Bucuresti si a activat in constructii, domeniu in care tatal sau controleaza o companie de mici dimensiuni.
El s-a asociat pentru dezvoltarea conceptului Uno cu un manager roman de 36 de ani care lucreaza in industria IT, astfel ca restaurantul va beneficia de multa tehnologie: comenzile vor fi luate pe tablete, vor fi instalate trei retele separate de Wi-Fi, una fiind destinata clientilor fideli, iar in a doua faza de dezvoltare clientii isi vor putea configura singuri comanda prin scanarea unor QR coduri si va fi dezvoltata aplicatia restaurantului in care clientii isi vor putea salva datele cardului si vor putea plati cu aplicatia.
„Sectorul de restaurante din Bucuresti va continua sa creasca din doua motive: oamenii nu mai au timp sa gateasca acasa, cum aveau parintii nostri, in timp ce veniturile vor continua sa creasca. Intentionam initial sa deschidem o cafenea, dupa care am inceput sa dezvoltam Uno, un concept de restaurant cu specific italienesc, o bucatarie extrem de populara in Bucuresti. Investitia in locatia din AFI Park se apropie de 300.000 de euro, iar deschiderea este programata pentru inceputul lunii mai. Primii doi ani vor fi de test, iar in al treilea an am dori sa deschidem si o a doua locatie, iar in anii 4 si 5 sa inauguram alte doua sau trei unitati. Tintim doar piata din Bucuresti si vizam in mod special proiectele de real estate complexe, care acomodeaza cladiri de retail, office, dar si de rezidential”, a declarat George Srour, actionar si mManager, UNO Restaurant.
Suprafata restaurantului va fi de 300 de metri patrati cu o capacitate interioara de 120 de locuri, in timp ce in exterior va fi amenajata o terasa cu 70 de locuri. Restaurantul se adreseaza atat angajatilor care isi desfasoara activitatea in proiectul AFI Park, cat si familiilor din cartierele Drumul Taberei, Militari si Cotroceni, printre cele mai populate din Bucuresti.
Tucano
Tot intr-o cladire de birouri din cadrul complexului AFI Park si tot in luna mai va fi deschisa a treia cafenea Tucano din Bucuresti, o investitie de aproape 150.000 de euro a lui Sorin Stroian, un tanar antreprenor care alaturi de tatal sau administreaza o firma de constructii.
Sorin, impreuna cu Natalia Brasovean, o tanara cu experienta in FMCG, au pornit in cautarea unor francize in domeniul cafenelelor. Conceptul ce i-a impresionat cel mai mult a fost cel al unui antreprenor din Republica Moldova, Ruslan Cojocaru, care detine lantul international de cafenele Tucano Coffee, prezent in Romania deocamdata in trei locatii: doua dintre ele in Bucuresti si una in Brasov (Coresi Mall).
„Lucrand in multinationale si cunoscand stresul cu care se confrunta angajatii ne propunem sa le aducem prin Tucano Coffee Madagascar o oaza de liniste, un loc in care oaspetii sa fie mai creativi, savurand o cafea 100% Specialty Arabica, un ceai sau citind o carte, toate acestea intr-o ambianta calda in care oamenii sunt esenta conceptului, pe o muzica ambientala placuta: Love.Peace.Coffee, cum e si sloganul pe care il promovam in lume. Mai mult, inspirat din cultura amerindienilor, conceptul este special creat sa uneasca oamenii (colegi, prieteni, parteneri) fie in jurul unui joc de societate, film sau a unui eveniment creativ, oferind totodata si conditii de lucru intr-o ambianta diferita de cea din birou”, a spus Natalia Brasovean, Manager Tucano Coffee Madagascar.
Cafeneaua Tucano din AFI Park 5 va avea o suprafata de 120 mp, aproximativ 50 de locuri si va beneficia de o terasa cu 32 de locuri.
Boutique du Pain Jr.
Intr-un alt spatiu de la parterul proiectului de birouri AFI Park, Radu Stoica, un antreprenor cu o experienta de peste 15 ani in sectorul horeca, a deschis in luna decembrie intr-un spatiu de 64 de metri patrati un bistro Boutique du Pain Junior, un „frate” mai mic al conceptului Boutique du Pain lansat in 2009 in centrul Capitalei, la parterul cladirii de birouri Excelsior Center.
Radu Stoica, Actionar si General Manager, Boutique du Pain: „Conceptul nostru se adreseaza oamenilor care apreciaza produsele de calitate, dar care nu au timp sa le faca. Mi-a placut locatia din AFI deoarece este un proiect nou, populat, iar spatiul de pe colt imi aminteste de prima locatie, avand o luminozitate sporita si posibilitatea de a amenaja o terasa pe doua laturi. Acesta este un concept care cred ca pana la finalul anului va mai fi extins cu o locatie. Nu ne uitam catre zonele de food-court ale mallurilor, ci catre cladirile de birouri populate din zona de nord, Piata Victoriei si centru”.
Radu Stoica, antreprenor care s-a lansat in industria horeca la sfarsitul anilor 90 cu reteaua de cluburi Cuando, mentioneaza ca locatia nou deschisa Boutique du Pain Junior a castigat recent premiul de arhitectura GIS Design Awards la sectiunea Hoteluri si Restaurante, iar un alt punct forte al retelei este cafeaua de specialitate, importata din Italia si prajita local de unii dintre cei mai apreciati specialisti in domeniu, laureati la competitii mondiale de profil. „Ne mandrim sa-i avem pe cei mai buni baristi din echipa de elita a Romaniei cu pozitii fruntase: Ecaterina Szasz, locul 2 mondial la Atena, in 2015, si Claudiu Stavrica, locul 2 la Barmaniada”, a mai spus acesta.
Coffeeshop Dorobanti
Pe langa parterele cladirilor de birouri, o alta zona populara pentru industria cafenelelor din Bucuresti este Piata Dorobanti, unde Talal AbdulBaki, un antreprenor de 35 de ani, a deschis prima unitate din Romania a brandului austriac Coffeeshop in sistem de franciza. AbdulBaki a decis sa investeasca in horeca dupa ce timp de 20 de ani, in perioada 1991 – 2011, familia sa a controlat importurile brandurilor Renault si Dacia in Siria, dar razboiul izbucnit in urma cu cinci ani a inghetat aceasta afacere si l-a determinat sa se stabileasca in Europa.
Talal Abdulbaki, actionar si general manager Coffeeshop/Mazzaj for Trading and Services: „Dupa ce s-a intensificat razboiul, am plecat cu familia in Belgia, la Bruxelles, iar de doi ani ne-am stabilit in Romania deoarece oamenii sunt mai calzi, mai prietenosi. In urma cu o luna am deschis cafeneaua Coffeeshop din Dorobanti deoarece ne-a placut zona si spatiul. In septembrie vom incepe sa cautam si a doua locatie deoarece in urmatorii cinci ani ne propunem sa ajungem la cinci cafenele. Pentru extindere analizam si varianta inchirierii unor insule in cadrul mallurilor din Bucuresti.”
Coffeeshop este un brand austriac de cafenele lansat in 1999 si care a ajuns in prezent la o retea de 300 de unitati cu un design modern, combinand elemente americane si vieneze. Cafeneaua Coffeeshop din Dorobanti, de pe strada Putul lui Zamfir, are 120 de metri patrati distribuiti pe doua etaje si o terasa in curs de amenajare.
5 To Go
Un alt concept de cafenele, cu un format mai mic, dar cu o viteza mai mare de expansiune este 5 To Go, reteaua lansata la inceputul lunii ianuarie 2015 de Radu Savopol si Lucian Badila si care a ajuns in doar 15 luni la 17 locatii in Bucuresti si in tara si continua sa se extinda.
„Avem in prezent 500 de cereri de franciza si cred ca vom incheia 2016 cu 40 de unitati, iar anul viitor vom mai deschide 80 de locatii. Nu ne gandeam la momentul lansarii ca afacerea se va dezvolta atat de repede, tinand cont ca initial nici nu pregatisem sistemul de franciza. In prezent, din 17 locatii, 12 sunt in franciza. Ca profil, francizatii nostri au o medie de varsta de 30 de ani, sunt extrem de dinamici, deoarece este un business care se schimba de la o luna la alta si provin fie din corporatii, fie au experienta unor alte francize”, a declarat Lucian Badila, cofondator 5 To Go.
Lucian Badila are 25 de ani si o experienta de aproape un deceniu ca barman de club si bar manager, industrie in care a intrat la 16 ani. Locatiile 5 To Go au suprafete intre 10 si 40 de metri patrati, iar pentru ca afacerea sa fie pe break-even, trebuie sa aiba minimum 100 de clienti pe zi. In cadrul acestor unitati sunt comercializate cafele, sucuri, apa si produse de patiserie la un pret unic de 5 lei, iar investitia medie este cuprinsa intre 12.000 si 15.000 de euro. Badila spune ca, administrata ca o afacere de familie, o locatie 5 To Go poate genera un profit lunar cuprins intre 1.000 si 2.000 de euro.
Pe lista de francizati 5 To Go a intrat din septembrie 2015 si Matei Poleanu, un tanar de 20 de ani, student la jurnalism, care a investit 14.000 de euro intr-o locatie de 27 de metri patrati de pe strada Ion Campineanu, din zona Universitate.
„Am decis sa pornesc pe cont propriu, dar nu am ales din intamplare povestea 5 To Go, deoarece eu cred in acest brand, cred intr-o cafea buna la un pret corect si mi-am dorit de mic, vazand cafenelele de la mine de pe bulevard (Decebal), sa imi deschid si eu o cafenea. Imi doresc sa continui ce am inceput, sa ajut la dezvoltarea brandului si anul acesta sa il inchei cu inca 2 cafenele deschise. Sunt student la jurnalism, in anul 2, dar imi doresc sa ma reprofilez si sa ma indrept catre o facultate cu profil de management si business. Cafeneaua mea, din zona Universitatii, a avut un inceput promitator, cu incasari destul de bune inca din prima zi, acum ajungand sa aiba in jur de 200 de clienti pe zi, acestia venind din toate mediile (bussiness – in zona fiind foarte multe cladiri de birouri -, studenti, cat si profesori universitari, elevi, actori”, a spus Matei Poleanu, Actionar Dream Coffee To Go SRL/5 To Go Campineanu.
Cu un departament specializat in industria horeca, DTZ se implica atat in tranzactii clasice de inchiriere a unor spatii comerciale, cat si in asocieri sau alte tipuri de tranzactii complexe in Bucuresti si in tara.
Departamentul de retail al DTZ Echinox, care include si divizia de inchiriere de spatii comerciale stradale, cuprinde in prezent opt consultanti si a intermediat anul trecut inchirierea unor spatii comerciale cu o suprafata de peste 15.000 de metri patrati, colaborand cu majoritatea retailerilor activi in piata locala.
















