Amprenta culinară reprezintă unul dintre elementele esenţiale prin care un restaurant își poate îmbunătăţi sau prezerva competitivitatea. Se naşte astfel o întrebare pertinentă: cum protejăm competitivitatea produsului nostru unic, a desertului care ne reprezintă, de exemplu? Acesta, în termeni generali, reprezintă o reţetă, iar odată stabilit acest lucru, situaţia începe să se complice, întrucât, deşi poate părea de neînţeles, reţetele nu sunt protejate specific de legislaţia proprietăţii industriale, cu alte cuvinte, reproducerea lor de către alţii nu este interzisă.
side view of handsome chef writing down new recipe to notebook at restaurant kitchen
Criteriul pentru care reţetele nu sunt considerate ca având o protecţie specifică la contrafacere este în primul rând unul funcţional, ele fiind considerate o sumă de ingrediente care primează ca funcţionalitate nu ca design. Este discutabil dacă o reţetă conţine şi indicaţiile de manufacturare detaliate, dacă poate deveni susceptibilă de protecţie, însă chiar şi aşa, vor beneficia de protecţie acele indicaţii, nu lista de ingrediente. Cu toate acestea, o reţetă poate fi protejată de către deținătorul ei legal prin două modalităţi: ca brevet de invenţie (procedura de dovedire a noutăţii reţetei poate fi dificilă, dacă nu descurajantă de-a dreptul) sau ca secret comercial.
Protecţia unei reţete ca brevet de invenţie
Potrivit dispoziţiilor legale, invenţia trebuie să fie dezvăluită în cererea de brevet suficient de clar şi complet, astfel încât o persoană de specialitate în domeniu să o poată realiza. Având în vedere faptul că brevetele oferă titularilor lor o protecţie limitată în timp, trebuie menționat faptul că, în domeniul alimentar, eforturile ce ar trebui depuse pentru brevetarea unei reţete, mai ales cele privind demonstrarea caracterului de noutate specific invenţiei, depăşesc cu mult rezultatele ce se vor obţine. De asemenenea, pentru a fi protejată ca şi invenţie, respectiv brevet, o reţetă poate fi înregistrată dacă îndeplineşte următoarele condiţii cumulative: este nouă, implică o activitate inventivă şi este susceptibilă de aplicare industrială. Aşadar, rezultă că principala metodă de protejare a rețetelor, atât ca rentabilitate, cât şi ca eficienţă, este prin clasificarea acestora ca secrete comerciale de către compania care le exploatează.
Protecţia unei reţete ca secret comercial
Uniunea Europeană lărgeşte sfera tradiţională a proprietăţii intelectuale cu două noi concepte, care deşi preexistente, activau la periferia noţiunii de proprie- tate industrială: know-how şi secretele comerciale. În acest context a apărut Directiva 2016/943 a Parlamentului European și a Consiliului din 8 iunie 2016 privind protecția know-how-ului și a informațiilor de afaceri nedivulgate împo- triva dobândirii, utilizării și divulgării ilegale.
Potrivit directivei, prin secret comercial sunt identificate informaţiile care îndeplinesc în mod cumulativ cerinţele următoare: (a) sunt secrete în sensul că nu sunt cunoscute la nivel general sau uşor accesibile persoanelor din cercurile care se ocupă, în mod normal, de tipul de informaţii în cauză; (b) au valoare comercială prin faptul că sunt secrete; (c) au făcut obiectul unor măsuri rezonabile, în circumstanţele date, luate de către persoana care deţine în mod legal controlul asupra informaţiilor respective, pentru a fi păstrate secrete.
Dobândirea unui secret comercial este considerată legală în cazul în care secretul comercial este obţinut prin oricare dintre următoarele mijloace: (a) descoperirea sau crearea independentă; (b) analiza, studierea, dezasamblarea sau testarea unui produs sau a unui obiect care a fost făcut public sau care se afla în mod legal în posesia celui care a dobândit informaţiile şi căruia nu i se aplică nicio obligaţie valabilă din punct de vedere legal de a limita dobândirea secretului comercial; (c) exercitarea dreptului lucrătorilor sau al reprezentanţilor lucrătorilor la informare şi la consultare în conformitate cu dreptul UE şi legislaţiile naționale; (d) orice altă practică care, în condiţiile date, este conformă cu practicile comerciale loiale.
În plus, cei care doresc să îşi protejeze astfel informaţiile trebuie să implementeze anumite măsuri tehnice şi organiza- torice care să demonstreze de facto interesul şi eforturile făcute în această direcţie.
Dobândirea, utilizarea sau divulgarea unui secret comercial sunt considerate legale în măsura în care o astfel de dobândire, utilizare sau divulgare este impusă sau permisă în temeiul dreptului UE sau al dreptului naţional. În alte condiţii, dezvăluirea secretului comercial nu este permisă, fiind sancţionată.
Prevederile directivei în legislaţia românească
Directiva nr. 2016/943 ar fi trebuit implementată în România în iulie 2018, însă până la acest moment legiuitorul român nu a transpus prevederile acesteia, regăsindu-se în acest sens doar un proiect de ordonanţă de urgenţă a Guvernului privind protecția know-how-ului și a informațiilor de afaceri nedivulgate împotriva dobândirii, utilizării și divulgării ilegale, publicat pe site-ul Consiliului Concurenţei. Aşadar, deşi proiectul Uniunii Europene este lăudabil, urmărind inclusiv facilitarea accesului companiilor mici şi mijlocii la protecţia oferită de noţiunea secretului comercial, în acest moment, companiile româneşti nu se pot prevala de aceste prevederi, ci rămân în continuare tributare încadrării situaţiilor lor particulare în această materie pe dispoziţiile Legii nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale sau ale răspunderii delictuale sau contractuale, în general.
