In aceasta primavara Polonia gazduieste al treilea congres international pentru etica si turism, cu scopul de a promova responsabilitatea in termeni de care & share, nu doar in online, ci mai ales, in activitatea efectiva, de zi cu zi, a industriei ospitalitatii.
Evenimentul de la Cracovia are loc in perioada 27-28 aprilie si este un reper important al calendarului turistic pentru 2017, un an care este declarat de Organizatia Mondiala a Turismului ca fiind Anul international al turismului durabil pentru dezvoltare. Este perioada de consolidare a obiectivelor de dezvoltare durabila (Sustainable Development Goals-SDGs) din Codul global de etica pentru turism (Global Code of Ethics for Tourism) al UNWTO (The United Nations World Tourism Organization).
In acest context generos, Comisia Europeana si Guvernul Poloniei reconsidera relatia tensionata din ultima perioada si se concentreaza pe responsabilitatea comuna a tuturor partilor interesate in promovarea unui sector al turismului mai durabil. Vor fi abordate obiectivele globale de sustenabilitate, problemele de guvernanta si responsabilitate sociala, modelele realiste de consum, tehnicile de eco-management responsabil fata de resursele naturale si culturale.
Practica, un obiectiv in plus
Evenimentul polonez isi propune insa si ceva in plus: sa aduca oameni care au facut lucruri in domeniu si pot impartasi experiente practice, dincolo de teorii si directive, fie ele si europene…Astfel, agenda congresului pune accent pe practici incluzive in turism, care contribuie la dezvoltarea socio-economica, la abilitarea comunitatilor locale si la relansarea/diversificarea ospitalitatii traditionale cu si prin integrarea localnicilor ca personal angajat sa desfasoare activitati specifice industriei turistice.
Etica in ospitalitate inseamna deci durabilitate, responsabilitate si accesibilitate. Cum se pot obtine toate acestea intr-un context concurential, conditionat de succes si profit? Poate fi profitabila abordarea etica in turism?
Conferintele din cadrul congresului din Polonia incearca sa raspunda acestor intrebari, prin temele alese:
- Guvernanta in industria turistica – motor al agendei de durabilitate – aceasta sesiune exploreaza cadre politice si modele de guvernare care pot ghida eficient toate partile interesate din turism pentru dezvoltarea durabila, responsabila si etica a sectorului turistic. Exemple de politici implementate la nivel international, national, regional si local ilustreaza modul in care parteneriatele public-privat sunt motorul acestei dezvoltari. Un cadru de reglementare solid nu este suficient pentru a activa agenda durabilitatii, daca societatea in general nu ia in serios intregul proces.
- Necesitatea asumarii turismului pentru toti – este vorba despre importanta facilitarii turismului pentru toti, astfel incat sa permita tuturor oamenilor, indiferent de abilitati sau conditii socio-economice, sa experimenteze, sa calatoreasca, sa fie producatori si consumatori de turism. O astfel de abordare deschide oportunitati economice majore pentru noi destinatii turistice, pentru produse si servicii cu un spectru mult mai larg. Se pot crea astfel noi locuri de munca incluzive si diverse, care sa transforme operatorii din turism in companii inovatoare, si, prin urmare, mai competitive.
- Provocari-cheie in gestionarea activelor naturale si culturale ale destinatiilor turistice – sunt prezentate modele inovatoare de management al destinatiilor, care permit pastarea resurselor naturale si culturale pentru generatiile viitoare. In acelasi timp este reevaluat potentialul economic al destinatiilor, ca sa asigure vizitatorilor o experienta de calitate. Turismul interfereaza cu schimbarile climatice, biodiversitatea, energiile regenerabile si eficienta energetica, precum si cu schimbarile socio-culturale. Etica turistica inseamna a investi resurse financiare si know-how in mentinerea autenticitatii si protejarea patrimoniului nostru comun.
- Companiile inteligente – conditie esentiala pentru turism responsabil – etica in afacerile din industria turistica genereaza inovatie, competitivitate si o calitate superioara a serviciilor. Impunerea unor noi modele de afaceri si incurajarea de start-up-uri creative actioneaza ca un vaccin impotriva practicilor anticoncurentiale aflate la indemana marilor companii.
Pare greu de crezut, dar etica in turism nu e un moft bruxellez sau un must-have pentru a da bine la public. Este o stare de spirit antreprenorial, un mod de a fi contemporan cu secolul tau si o sursa de profit inteligent. Site-ul congresului de la Cracovia confirma aceasta idee. Ramane sa va convingeti, accesand www.ethicsandtourism-krakow.org.











