In aprilie 2016, Consiliul Concurentei a lansat o investigatie pe piata comercializarii produselor turistice. Aceasta este cea de-a treia interventie a autoritatii de concurenta din Romania in industria ospitaliera. In acest spirit, abordam o tema care reprezinta fapta cea mai des sanctionata in deciziile Consiliului Concurentei din Romania: impunerea/fixarea pretului de (re)vanzare.
In iulie 2010, sapte societati active pe piata furnizarii serviciilor de cazare si tratament balnear in statiunea Baile Olanesti au fost sanctionate pentru modul in care au participat la licitatiile organizate de catre Casa Nationala de Pensii si Alte Drepturi de Asigurari Sociale, in vederea atribuirii biletelor de tratament subventionate din bugetul asigurarilor sociale de stat.
In iulie 2002, ANAT a fost sanctionata pentru ca a negociat si a stabilit impreuna cu RAI S.A. nivelurile comisioanelor aplicate pentru polita de asigurare a agentiei de turism in caz de insolvabilitate si/sau faliment.
Se poate observa ca autoritatea de concurenta preda rigorile concurentei la cald, incercand sa convinga participantii la o anumita piata sa invete din greselile altora. Este una dintre cele mai costisitoare invataminte, avand in vedere ca sanctiunea poate ajunge pana la 10% din cifra de afaceri totala realizata in anul anterior deciziei de sancționare. Amenda se aplica la cifra de afaceri totala, chiar daca fapta anticoncurentiala priveste o mica parte din activitatea complexa a societatii.
Tocmai de aceea, preventia este importanta, iar in acest articol vom vorbi despre: impunerea si/sau fixarea pretului de (re)vanzare.
Considerata una dintre cele mai grave incalcari de concurenta, impunerea/fixarea pretului de (re)vanzare se sanctioneaza prin simpla sa existenta. Este irelevant ca fapta nu s-a implementat in practica, ca fapta nu a produs niciun efect pe piata sau ca, in realitate, partile nu si-au respectat intelegerea. Toate aceste elemente se contabilizeaza doar ca simple circumstante atenuante.
Negocierea pretului de revanzare cu partenerii revanzatori
Orice furnizor de servicii ospitaliere (fie hotel, restaurant etc.) se angajeaza in multiple discutii cu partenerii revanzatori (ex. agentii de turism). Aceste negocieri au ca obiect vanzarea serviciului de la furnizor la revanzator (i.e. pretul de vanzare). Acest lucru este perfect legitim si nu este in niciun mod limitat de legea concurentei.
Din experienta noastra, exista insa cazuri in care se negociaza prevederi contractuale de tipul „serviciile de ospitalitate sunt [x] lei doar in cazul in care prețul de revanzare va fi [x+1] lei.“ Sunt situatiile in care furnizorul de servicii solicita revanzatorului sa se incadreze intr-un anumit pret atunci cand revinde acelasi serviciu (i.e. pretul de revanzare) catre consumatorii finali.
Subliniem ca orice acord privind pretul de revanzare (cum e exemplul clauzei de mai sus), odata incheiat, pune in pericol ambele parți contractante care se fac vinovate de fapta de fixare/impunere a prețului de revanzare. Faptul ca acordul este informal, ca prevederea nu este inclusa in contract, ci se regaseste doar pe email nu prezinta importanta. Sanctiunea se aplica imediat ce se dovedeste acordul partilor (meeting of the minds).
Exista o singura situatie in care acordul dintre un furnizor de servicii si un revanzator privind impunerea / fixarea pretului de revanzare nu se sanctioneaza. E situația in care revanzatorul funcționeaza ca un simplu mandatar al furnizorului de servicii si, in relatia de revanzare, nu isi asuma niciun risc comercial sau financiar. Subliniem insa ca vorbim de o exceptie care va fi analizata de la caz la caz cu mare atentie si minuțiozitate de Consiliul Concurentei.
Discutiile cu concurentii privind pretul de revanzare
Asociatiile profesionale reprezinta in fiecare segment de industrie un cadru propice discutiilor privind evolutiile pietei, proiecte legislative cu impact pentru membri, bune practici, politici comerciale, noi intrari etc.
Astfel de discutii la nivel de asociatie pot pune in pericol nu doar participanții care au asistat la ele, ci toti membrii care primesc comunicari cu privire la acestea.
Cu relevanța pentru tema abordata, orice discuții cu privire la politici de preturi curente sau viitoare pot fi interpretate drept fapte de fixare/ impunere a prețului in masura in care se poate conchide ca asociația a ajuns la un acord cu privire la subiect.
Cum ajung aceste fapte la cunostinta Consiliului Concurentei?
Consiliul Concurentei declanseaza investigatiile sale prin emiterea unui ordin care de regula este comunicat partilor investigate abia cu ocazia primelor inspectii inopinate sau cu ocazia primelor solicitari de informatii. Puterile de investigare ale autoritatii sunt foarte mari (acces neingradit la sedii, puncte de lucru, documente, calculatoare etc.).
Cu toate acestea, declansarea unei investigatii nu are la baza informatiile colectate cu ocazia inspectiilor inopinate ci se datoreaza de regula unor informatii primite de la concurenti, din surse publice sau de la alte autoritati. Sursele Consiliului Concurentei vor fi si raman anonime pe intreaga perioada de investigatie (cu exceptia cazului in care investigatia se declanseaza la plangere formala). Tocmai de aceea cel mai eficient instrument de aparare impotriva sanctiunilor de dreptul concurentei ramane preventia.
Articol scris de Bianca Naghi, avocat senior coordonator si Lucian Bozian, avocat colaborator al casei de avocatura D&B David si Baias S.C.A
