Este dificil sa dai gres atunci cand ai o experienta care insumeaza aproape intreaga activitate profesionala in gastronomie, sau, mai bine zis, in slujba clientului. Cel putin acesta este cazul proprietarei Maria Popa, care gestioneaza restaurantul Chez Marie si care, datorita popularitatii locatiei, a decis sa extinda conceptul, inaugurand recent al doilea restaurant, cu acelasi nume.
Deoarece are avantajul unei terase generoase, care poate gazdui mai mult de 130 de persoane, fratelui mai mic al primului Chez Marie i s-a adaugat si numele de „Garden“. Restaurantul este situat intr-o vila eleganta din centrul Capitalei, mai precis pe strada G-ral Berthelot 44, si aduce, pe langa atributele binecunoscute ale Chez Marie, cateva avantaje suplimentare, mare parte din ele implementate la recomandarile clientilor. „inca de la inceput am considerat ca locul acesta a venit singur spre noi. Doi prieteni ne-au trecut pragul si ne-au vorbit despre casa pe care o detin, propunandu-ne sa deschidem noi aici al doilea restaurant. Din primul moment in care am vazut locul, ne-am dat seama ca este unul cu energii pozitive si am trasat de atunci mental cateva idei, pentru a-l transforma in al doilea Chez Marie“, explica Maria Popa, proprietara locatiei.
Stilul clasic nu se demodeaza
Chiar de la deschiderea primului restaurant, propietara a intocmit un plan de business, care prevedea inaugurarea unei a doua locatii, in aproximativ cinci ani de zile, in conditiile in care afacerea initiala urma sa aiba succes. „Chiar daca este criza financiara, am incercat sa facem tot ce ne-a stat in putere pentru ca restaurantul Chez Marie sa aiba succes si consider ca am reusit. Inaugurarea celei de-a doua locatii se datoreaza, in mare masura, clientilor nostri, care isi doreau acest lucru si ne-au incurajat sa facem pasul“, explica Maria Popa.
In ceea ce priveste stilul, acesta este unul clasic, caracterizat de calitate, bun gust, rafinament si frumusete, atribute care nu depind de trenduri sau moda, dar confera intotdeauna unei locatii acel aer de cunoscut si familiar, asa cum este si cazul Chez Marie Garden. Spatiul celor doua saloane, cu o capacitate totala de 80 persoane, se incadreaza in liniile generale dictate de primul restaurant, din dorinta de a pastra conceptul vizual initial. Lemnul masiv al mobilierului, pardoselii, usilor, ferestrelor si decoratiilor este elementul predominant, ce aduce caldura si senzatia de confort, accentuata de barul dispus central si pianina folosita in timpul serilor cu muzica live. Rezultatul este o ambianta placuta, creata de senzatia de intimitate si liniste.
Loc special pentru cei mici
Pe langa terasa principala, care impresioneaza prin suprafata, dar si prin aerul interbelic realizat cu ajutorul imaginilor cu Bucurestiul de alta data care o imprejmuiesc, restaurantul beneficiaza si de o a doua terasa, mai mica, conceptul fiind gandit in asa fel incat, in locatie, sa se poata organiza evenimente diferite, concomitent. in plus, la Chez Marie Garden s-a amenajat o asa-numita „casa“ pentru pizza si barbeque, in planul al doilea al curtii, care se continua cu o zona special destinata copiilor, un spatiu de joaca in aer liber, ce reprezinta un avantaj putin intalnit in locatiile din Bucuresti. „Una din sugestiile clientilor in decursul timpului a fost aceea de a crea un spatiu pentru copii. Am o nepotica si stiu foarte bine ca atunci cand parintii vin insotiti de cei mici la restaurant, de indata ce termina de mancat, acestia din urma vor sa plece, pentru ca se plictisesc. De aceea, am amenajat un loc dedicat lor, cu jucarii, caiete, creioane colorate, carti, tot ce isi doresc, pentru a se simti in largul lor, si unde eu ma simt ca o bunica inconjurata de multi nepotei, asa cum mi-am dorit intotdeauna“, detaliaza proprietara.
Gustul, pe primul plan
Dupa mai bine de 35 ani de activitate in cadrul Ambasadei Marii Britanii, timp in care a conceput si pregatit meniuri pentru unele dintre cele mai importante evenimente si dineuri oficiale, nu este surprinzator faptul ca, pentru proprietara Chez Marie Garden, gastronomia si serviciile personalului raman cele mai importante atribute ale unui restaurant. Pentru a multumi o paleta larga de clienti, meniul restaurantului cuprinde specialitati din bucataria traditionala si internationala, pe baza ingredientelor proaspete, de sezon: salate si supe reci, aperitive calde (calamari pane, foie gras, quesadilla), mancaruri pe baza de peste (somon si ton la gratar, celebrele fish&chips englezesti, creveti, midii, caracatita), pasare, vita sau porc (pulpa de rata la cuptor, pui bio cu ierburi aromate, muschi de vita alsacian, file mignon „moutarde“), diverse sortimente de paste, dar si deserturi (fondant de ciocolata sau creme brulee cu fructe de padure). in completarea meniului, a fost intocmita o lista de vinuri cu etichete autohtone, dar si din SUA, Austria, Italia, Franta, Noua Zeelanda. Nu in ultimul rand, la „Garden“ se pregatesc diferite sortimente de pizza, paine de casa, precum si specialitati precum mielul infasurat in foi de pergament si copt intreg la cuptor, si alte surprize ce urmeaza sa fie introduse in sezonul de toamna-iarna.
„Desi am deschis de numai o luna, ne trec pragul tot mai multi clienti, oameni de diferite varste si statuturi. Daca 10% din cei care au venit la Chez Marie Garden sunt prietenii si clientii nostri fideli – oameni de afaceri si diplomati, pana la familii si cupluri de tineri, imbucurator este faptul ca marea majoritate sunt persoane care au intrat pentru prima data in locatia aceasta, ceea ce pentru un restaurant este vital. Am reusit deja sa ne facem cunoscuti printre persoanele care lucreaza in birourile din zona si suntem mandri ca cei care participa la concertele organizate de Radio Romania, vecina noastra, ne onoreaza cu prezenta“, explica Maria Popa. Si pentru ca este convinsa de succesul celei de-a doua locatii, proprietara spune ca si-a propus inaugurarea unui nou restaurant, care ar putea fi deschis in urmatorii trei ani.
Adresa: Str. General Henri Mathias Berthlot. nr. 44, Bucuresti
Tel.: 0314 278 776 / 0371 171 212
E-mail: office.b@chezmarie.ro
Web: www.chezmarie.ro











