Cand pasiunea pentru traditional se imbina armonios cu simtul afacerii in ospitalitate, rezulta Conacul Maldar, una dintre cele mai frumoase pensiuni asezate langa Horezu, la poalele Magurei Slatioara din Maldaresti, care deschide oaspetilor sai portile unei cule autentice.
Actualii proprietari ai conacului, responsabili, de altfel, de reconditionarea acestuia respectand toate detaliile de arhitectura ale culelor, sunt o familie de antreprenori din Craiova, Cristina si Daniel Vasilescu, care s-au indragostit de locatie de la prima vizita, astfel ca in mai putin de o luna de cand au vazut-o prima data, au si achizitionat-o. Proprietarii de drept castigasera un proces de retrocedare de foarte putina vreme, si aveau toate actele in regula, astfel ca procedura de cumparare a durat foarte putin. Din pacate, procesul de retrocedare se intinsese pe o perioada de 15 ani, timp in care vechiul conac fusese parasit si neingrijit, dar toate acestea nu-i stirbisera din frumusete, cel putin nu in ochii celora care doreau sa-l cumpere.
Gandul proprietarilor la achizitionare a fost sa realizeze un spatiu de cazare accesand fonduri europene, ceea ce au pus si in aplicare, fapt care a dus la marirea perioadei de restaurare pana la trei ani, timp acordat, in special, obtinerii de aprobari pentru solutiile la diverse probleme aparute in timpul lucrarilor, probleme care nu s-au lasat asteptate, mai ales ca locatia era inclusa pe lista monumentelor istorice.
In conac a fost pastrat absolut tot ceea ce s-a putut, proprietarii documentandu-se in prealabil cu temeinicie pentru a readuce la viata toate elementele lipsa ale cladirii, fiind constienti ca era nevoie de o investitie mare, care trebuia facuta bine, astfel incat oamenii sa vina pentru locatie, si nu pentru ceea ce ar putea vedea in imprejurimi.
„Cred ca am vizitat toate casele memoriale din zona si din Oltenia, si am vazut cum traiau odata oamenii in ele, ce mobila aveau boierii, fiindca este o casa boiereasca si nu taraneasca, iar boierii de tara se distingeau si ei fata de cei de oras. Conacele de boieri de tara sunt mai austere, pe jos se gasesc covoare oltenesti, cu mobila rustica, fara stucaturi sau tavane casetate“, spune Cristina Vasilescu.
Spectaculoase in conac sunt usile brancovenesti, din lemn de nuc, sculptate in totalitate, dar si mobilierul vechi, ulterior reconditionat, achizitionat din toata tara cu ajutorul dealerilor de antichitati, luand ca exemplu o garnitura gasita in casa la cumparare (mobilier brancovenesc, la randul lui, sculptat). Atmosfera autentica este intregita de covoarele oltenesti, realizate la comanda, dupa o colectie care a fost expusa la Muzeul Satului Valcean. „Cei care realizeaza acum covoare oltenesti, le fac mai simple, modernizate, in culori mai putine, dar noi ne-am dorit sa fie cat mai autentice in ceea ce priveste motivele traditionale si paleta de culori; toate desenele, de altfel, semnifica ceva. Fiecare covor a fost potrivit in functie de stilul si culoarea garniturii de mobilier“, precizeaza Cristina Vasilescu.
Cele 15 camere ale conacului (13 duble si doua single) sunt, astfel, incaperi „de poveste“ ce poarta numele unor personaje din vechime („Domnita Ruxandra“, „Lie Ciocarlie“, „Fata de la Cozia“ sau „Domnisorul Radu“), in care mobilierul istoric autentic, grinzile vechi si covoarele traditionale sunt armonios imbinate cu cele mai moderne detalii de confort.
Ulterior lucrarilor
In primavara lui 2012, conacul era gata sa isi primeasca oaspetii, astfel incat proprietarii au investit intr-un site, intr-un prim pas, de la care si-au dorit sa reflecte toata munca, sa redea atmosfera creata, iar oamenii sa vina din impuls atunci cand vad fotografiile. Clientii nu s-au lasat asteptati si au venit chiar in primul weekend ulterior lansarii site-ului, iar de atunci nu a fost niciun sfarsit de saptamana in care la conac sa nu fie oaspeti.
Mai greu a fost cu formarea unei echipe, in mare parte oameni din partea locului care au beneficiat de un training specializat, cel putin pe partea de bucatarie. „Ne-am format o echipa si am adus un chef care sa instruiasca fetele din zona, personalul fiind acum stabil, fidelizat; fetele au incredere in ele si au inteles ca fac parte din ceva cu totul special. De altfel, o asemenea afacere este mai mult o chestie de suflet, fiindca oricat ai investi, nu iese daca nu se pune si suflet. La fel de importanta este si dorinta de a oferi servicii de calitate, chiar daca acest lucru presupune mai mult o pierdere din punct de vedere financiar, decat un castig“, spune Daniel Vasilescu, proprietarul domeniului.
Conceptul gastronomic al conacului este unul special, bazat pe ceea ce gazdele numesc „momente culinare“. Nu exista un meniu prestabilit, a la carte, ci exista
„Pranzul boierului“, „Cina domnitei“ sau „Dineul dichisit al jupanesei“. Acesta din urma, de pilda, propune delicatese de inspiratie frantuzeasca, precum vanatul cu mirodenii, rata cu dulceata de ceapa, stafide si ardei copt sau curcanul cu sos de trufe. Una din cele mai apreciate mese este agapa sau „ospatul intre prieteni“, aici platourile pot fi inspirate de aromele de sezon sau de specificul oltenesc, dar se intampla ca ideile de mancaruri sa vina chiar din dorintele oaspetilor – de la un gust din copilarie, de exemplu, de care le e dor. Meniurile pot fi insotite de vinuri din podgorii oltenesti renumite – Samburesti, Corcova, Crama Oprisor sau Vanju Mare.
De asemenea, restaurantul este un spatiu foarte potrivit pentru nunti tematice (cu specific autentic – „Alai Oltenesc“ sau de atmosfera boiereasca), dar si pentru intruniri, sesiuni de teambuilding, workshopuri, cursuri, sau concerte/recitaluri. De altfel, restaurantul se afla intr-o cladire separata, care, initial, era o anexa pentru lemne, furaje sau animale si din care, la reconditionare, s-au pastrat doar peretii exteriori, insa a fost construit in totalitate dupa modelul conacului, cu grinzi de lemn, bucatarie spatioasa, cu soba, inspirata de vechile cuhnii boieresti. La final, splendidul semineu al restaurantului, foisorul sau gradina primitoare sunt, cu siguranta, puncte de atractie pentru oricine.
Adresa: Maldaresti, jud. Valcea
Tel: 0758 222 929; 0744 643 303
E-mail: rezervari@conaculmaldar.ro
Web: www.conaculmaldar.ro











