Extindere de personalitate

De curand, la numarul locatiilor din Bucuresti a fost adaugata o cafenea, un concept inedit insa, creat din dorinta proprietarului de a face din Bob’s Cafeteria un loc de referinta, un loc de intalnire a tuturor celor care isi doresc acelasi lucru: produse de calitate consumate intr-o atmosfera aparte.

  Adresa: Str. Domnita Anastasia nr. 9, sector 5, Bucuresti
Telefon: 0728 880 076
Web: www.bobcafeteria.ro
E-mail: bobcafeteria@gmail.com

Regizor de teatru de profesie, Bogdan Voicu, proprietarul locatiei Bob’s Cafeteria, este prezent in industria ospitalitatii de peste 10 ani, fiind fost coproprietar, dar si creatorul conceptelor unor locatii precum Opium sau La Scena. Ceea ce acesta si-a dorit de la cafeneaua recent deschisa, denumita simplu Bob’s Cafeteria dupa nickname-ul sau, a fost sa fie clasica, proprietate la care sa se adauge posibilitatea ca odata cu servirea cafelei clientul sa poata petrece un timp la un eveniment anume, cum ar fi o expozitie sau o lansare de carte.

„Ideea e sa cream un spatiu multifunctional si multicultural, concept care se regaseste de altfel in Occident. Ne trebuie insa multa rabdare, fiindca oamenii nu sunt obisnuiti cu acest fel de concept si in general refuza sa isi gaseasca o identitate intr-un loc anume. In ceea ce priveste cafeneaua, am dori sa gasim oameni care sa aprecieze o relatie individuala, dar si un produs de calitate, sa fie un loc de intalnire pentru cei care isi doresc aceleasi lucruri”, precizeaza Bogdan Voicu, proprietarul Bob’s Cafeteria.
 
Pornind de la aceste idei, au inceput cautarile unui spatiu potrivit si s-a gasit o locatie pe doua nivele, trei cu parter cu tot, care a fost pe rand magazin de rochii de mireasa, pizzerie, cafenea egipteana. Redecorarea cladirii a fost totala, din temelie, de design ocupandu-se insusi proprietarul, manat si de pasiune, dar si de lipsa de rabdare necesara pentru a se face inteles in ceea ce doreste din acest punct de vedere de la un designer.

Rezultatul este o cladire cu o suprafata de 250 mp, aproximativ 80 mp pe etaj, in care fiecare nivel are functionalitatea sa proprie, practic fiind trei puncte de atractie diferite. Parterul este rezervat cafenelei, cu o mica terasa in fata, etajul unu reprezinta spatiul dedicat petrecerilor de companie, dar in care se afla si un boutique unde se pot gasi lucruri deosebite – de la un pantof haios si pana la o geanta, o palarie sau un accesoriu oarecare, diferit de tot a ceea ce se gaseste pe piata, eventual lucruri unicat create de diversi tineri designeri.

Ultimul etaj este amenajat asemeni unei galerii de arta, spatiu in care proprietarul isi doreste sa se desfasoare si mici reprezentatii de teatru de camera, cu cateva personaje si maxim 30 de spectatori, dar si expozitii de pictura, sculptura, fotografie lansari de carte, seri de film.
 
Spatiile de la etaje sunt in mare parte goale, tocmai in ideea de a fi cat mai modulare, in functie de ce lansari, expozitii, petreceri se anunta sau ce spectacole se organizeaza. „Eu cred in spatiile goale, dar care au personalitate, in care venim la o petrecere spre exemplu fara ca primul lucru sa cautam o canapea si sa ne asezam.

Romanii sunt comozi in general, dar as vrea sa scot asta din naravul consumatorilor. De altfel si timpul petrecut la o cafenea, timp in care se consuma un espresso si o prajitura nu ar trebui sa dureze mai mult de 40 de minute”, este de parere Bogdan Voicu.

Cine vine si de ce?
 
Proprietarul cafenelei este constient de faptul ca un asemenea concept se regaseste deja pe piata romaneasca, ca mai sunt locatii care mizeaza pe aproximativ aceleasi lucruri in atragerea clientilor, orice competitie este insa considerata de Bogdan Voicu de bun augur, pentru ca numai astfel se poate mentine in forma.

„Ceea ce nu e bine este ca se imprumuta curente pe care le folosim pana la epuizare, cum ar fi acela de a face teatru in carciumi, teatru care de multe ori este facut de mantuiala. In ceea ce ne priveste pe noi, cred ca drumul nostru este abia la jumatate, cred ca este loc pentru toata lumea, important este sa ajungi la o baza de clienti pe care sa-i poti fideliza. As vrea, altfel spus, sa am clientii casei, care sa aprecize ce gasesc aici – un spectacol, o expozitie, o cafea buna. Sa petreaca o seara sau o jumatate de ora intr-un mediu placut”, spune Bogdan Voicu.

Si pentru a-i fideliza, pentru moment proprietarul Bob’s Cafeteria le ofera clientilor sai o cafea deosebita, o limonada cu menta facuta dupa reteta proprie, si in curand  si salate, sendvisuri si paste preparate la fata locului.

De asemenea, tot dupa reteta proprie, in cafenea se va gasi si o prajitura japoneza, amintind astfel de faptul ca proprietarul locatiei a stat in ultimii ani foarte mult plecat in Asia, unde a acumulat cunostinte in ceea ce priveste serviciile in restaurante si cafenele, dar si in ceea ce priveste meniul lor, gandindu-se ca se pot face lucruri similare si in Romania.
 
Pe viitor in cafenea vor avea loc si seri dedicate exclusiv gurmanzilor in care se vor organiza mese pline de specialitati pentru 8-12 persoane, astfel incat, orice sa se poata bucura de o cina cu prietenii sau cu colegii de serviciu. Nu este trecuta cu vederea nici perioada de happy hour, ce are loc intre doua si sase, cand se fac discounturi, in special pentru produsele pe baza de cafea, dar si pentru diverse meniuri.

Produsele de la Bob’s Cafeteria se vor consuma intr-o atmosfera deosebita, avand in vedere intentia patronului de a aduce o trupa care cel putin de doua ori pe saptamana sa cante live diverse piese, compozitii proprii sau cover-uri. La crearea unei atmosfere placute participa si angajatii cafenelei, carora nu le lipseste entuziasmul, indemanarea sau macar vointa de a invata, Bogdan Voicu fiind un patron destul de exigent atunci cand vine vorba de formarea unei echipe.
 
„Sunt destul de pretentios, dar cred ca aceste pretentii sunt aproape de normalitate. Le cer sa stie ce vand, cum vand, cand sa zambeasca, sa inteleaga ca cel care intra in cafenea este cel mai important om din acest angrenaj. Acest lucru e greu de inteles si de acceptat, dar nu imposibil. Acum am angajat studenti, dar nu pot sa spun ca nu traiesc tot timpul cu spaima ca intr-o zi nu o sa mai vina la servici, cum de altfel s-a mai intamplat”, precizeaza Bogdan Voicu.

De altfel, proprietarul Bob’s Cafeteria este de parere ca angajatii unei locatii reprezinta unul dintre cele trei lucruri importante care fac dintr-o locatie un succes, celelalte doua fiind entuziasmul si priceperea. 

„Pentru ca sunt regizor de meserie, de cele mai multe ori simt chemarea teatrului, si tot ceea ce am facut in acesti 10 ani de cand am parasit lumea artistica si ceea ce voi face probabil de acum incolo vor reprezenta picaturi din ceea ce aveam de spus in meseria mea de baza. Cred in lucruri frumoase ce pot fi facute in acest domeniu al ospitalitatii si care sa te reprezinte, cred in businessul care iti face placere si daca din asta ies si bani cu atat mai bine”, conchide Bogdan Voicu.

 

 

POATE TE INTERESEAZA
Ieva Salmela, Hesburger: Piața românească oferă multe oportunități și vom continua să investim
Călin Ionescu, Sphera Franchise Group: Consolidăm activ modelul multibrand și multigeografic
Valentin Truță, Premier Restaurants România: Digitalizarea rămâne un pilon strategic
Constandina Ionescu, Teamfresh Horeca: Putem transforma provocările actuale în oportunități de creștere sustenabilă

Comentarii