Serendipity schimba starea de spirit

Fenomenul ce consta intr-o descoperire norocoasa, facuta accidental, fiind antrenat intr-o cautare total diferita, este denumit in dictionarul roman serendipitate. Acest fenomen sta la baza infiintarii si functionarii ceainariei Serendipity, despre care se poate spune astfel, ca isi merita numele din plin.

Adresa: Str. Dumbrava Rosie nr. 12, sector 1, Bucuresti
Telefon: 021 211 31 00
Web: www.serendepity-tea.ro

Pentru Alexandra Popovici, proprietara locatiei Serendipity Art, Coffee&Tea, a fost o adevarata surpriza pornirea acestei afaceri, nefiind nimic planificat in acest sens. A studiat inginerie si management, lucrand pentru diverse firme, in special ca manager, astfel ca toata activitatea dinaintea aparitiei ceainariei se baza pe multa planificare. In ceea ce priveste proiectul ceainariei Serendipity insa, deciziile si planurile facute din timp nu au functionat, ci lucrurile au luat intorsaturi fabuloase si au aparut ajutoare nesperate, exact la momentul potrivit.

„La inceput m-a rugat cineva sa facem aceasta ceainarie impreuna, insa planurile initiale nu au coincis cu realitatea, acea persoana s-a retras si m-am trezit singura in aceasta afacere, iar de atunci totul a fost o insiruire de intamplari intortocheate si fericite, incat la sfarsit am ajuns sa fac exact lucrul care imi place, un lucru care imi pune in valoare partea mea creativa“, spune Alexandra Popovici.

Deschiderea locatiei s-a facut intr-o perioada foarte scurta, in iunie fiind semnat contractul de inchiriere a spatiului, iar pe 30 august a fost inaugurata ceainaria, eveniment la care au participat in special prietenii proprietarei. Spatiul de interior nu este foarte generos, insa foarte bine impartit, respectiv o camera clasica, amenajata cu tabureti, canapele, patru mese si un total de 20 de locuri, si o alta camera cu paravane si perne pe jos, in care au loc cinci – sase mese si maxim 25 de persoane. Terasa in schimb este destul de mare, putand gazdui in jur de 50 de persoane.

Decorul nu este pretentios, pentru ca nici nu s-a dorit acest lucru, ci mai degraba util si placut, mobilierul fiind o combinatie intre ceea ce se gaseste in Vama Veche si o casa de om. Investitia totala s-a ridicat la 30.000 de euro, incluzand cele cateva luni de sustinere financiara de care a avut nevoie ceainaria in primele luni de functionare.

Inedit la Serendipity
 
Proprietara ceainariei si-a propus si a reusit sa creeze un spatiu de ragaz dintre serviciu si casa, in care oamenii sa se intalneasca si sa vorbeasca intr-o atmosfera foarte calma, dar si un loc in care sa afle lucruri noi, motiv pentru care Serendipity este gazda multor expozitii de pictura, fotografie sau a unor lucrari ale artistilor tineri, debutanti si ale oamenilor care fac acest lucru din pasiune. La Serendipity, servirea ceaiului este doar un pretext pentru intalnirile dintre clienti care impartasesc aceleasi dorinte, pasiuni, fiind incurajati in acelasi timp toti cei care simt in ei o samanta artistica.

Tot pentru a alterna stereotipul serviciu – casa, clientii Serendipity sunt invitati sa participe la work-shop-uri de dezvoltare personala, ce sunt organizate in general seara, de la ora 7, cand se sfarseste programul de birou. Temele sunt alese din domeniile psihologiei sau dezvoltarii spirituale. „Viata poate fi mult mai spectaculoasa adaugand foarte putin, de obicei resursele suntem noi, trebuie doar sa ne lumineze cineva calea din cand in cand ca sa vedem si mai bine“, explica Alexandra Popovici.

La Serendipity si copiii au parte de bucuriile lor, pentru ca nu sunt lasati sa se plictiseasca in timp ce parintii lor servesc un ceai, ci li se da un bloc de desen si creioane colorate iar operele lor sunt expuse imediat pe un panou. Indiferent de varsta insa, toata lumea poate picta cani, ceainaria avand in dotare pentru doritori vopsele de ceramica, astfel incat, cine vrea sa se relaxeze poate sa picteze. De altfel au fost organizate si targuri de obiecte hand made cu ocazia Craciunului, de Dragobete si de 1 martie, sustinute atat in interiorul locatiei, cat si in gradina.

Muzica are, de asemenea, locul ei de vaza in conceptul Serendipity, fiind organizate, in special pe terasa, pe timp de vara, diverse concerte live, doar pana la 10 seara din grija pentru vecini. Astfel, s-au organizat seri de chitara clasica, de jazz, muzica ambientala, medievala, etno, veche romaneasca si ruseasca. Clientii sunt anuntati printr-un program de newsletter despre tot ce se intampla in ceainarie, informatia primind-o in felul acesta intr-un mod prietenos, cat mai putin agresiv.

Evenimentele deosebite au adus cei mai multi clienti in locatie, dupa cele spuse de proprietara ceainariei, fiind un mod bun de promovare, deoarece oamenii vin in special adusi unii de altii si astfel sunt compatibili si intre ei, dar si cu ceea ce se intampla in locatie. Acest fapt este dovedit de altfel, avand in vedere extinderea bazei de clienti Serendipity, de la cateva sute la peste 5.000 de persoane pe parcursul a doi ani de zile.

Echipa completeaza atmosfera

Un loc cald si primitor are nevoie de angajati potriviti, oameni care sa comunice usor, sa stie sa construiasca o relatie, sa fie pe aceeasi lungime de unda cu cei care frecventeaza ceainaria, astfel incat, toata lumea sa se simta confortabil. Pornind de la acest concept, au fost angajati mai mult studenti, sau oameni care au intr-un fel sau altul legatura cu domeniul artistic. Acestia au avut parte inainte de toate de un training, pentru a se familiariza cu ceea ce este de facut, dar si pentru a se lamuri daca le place. Produsele servite de angajatii Serendipity sunt in proportie de 90% ceaiuri, mare parte dintre ele  importate din Germania.

„Avand in vedere ca Romania nu este o tara cu traditie in bautul ceaiului, nu poti sa vii cu ceaiuri rare, selecte, pure, pentru ca le cauta foarte putini. In general se consuma combinatiile care au la baza ceai negru, verde sau rooibos si sunt imbogatite cu diverse fructe, petale, flori, toate naturale. Infuziile de fructe, plante sau condimente sunt apreciate, de asemenea, foarte bine, oferind un adevarat spectacol de arome si mirosuri“, precizeaza proprietara ceainariei.

Si pentru ca nu exista un spatiu pentru pregatirea unor gustari, in meniul locatiei se gasesc cateva feluri de snack-uri speciale, precum turta dulce, biscuiti, dulceata etc., carora li se pot alatura sucurile atent selectate, fara conservanti, cum ar fi limonada proaspata, sucul de aloe indulcit cu miere sau sucul de mere. Evenimentele, atmosfera, locatia sunt elemente ce fac din Serendipity un loc special, care, in opinia proprietarei Alexandra Popovici, nu are competitie directa pe piata bucuresteana sau, chiar daca ar avea, chiar daca mai exista ceainarii care sa ofere exact aceleasi lucruri, sigur nu au aceeasi personalitate, acelasi parfum. 

Iar in ceea ce priveste viitorul, miroase a extindere, un spatiu mai mare care va permite organizarea altor evenimente, fara insa ca acesta sa fie parasit pentru ca este un loc care schimba stari de spirit, dupa cum precizeaza si Alexandra Popovici: „Daca la Serendipity am reusit sa influentez in bine starea sufleteasca a cuiva, deja simt ca n-am trait degeaba!”

 

 

POATE TE INTERESEAZA
Ieva Salmela, Hesburger: Piața românească oferă multe oportunități și vom continua să investim
Călin Ionescu, Sphera Franchise Group: Consolidăm activ modelul multibrand și multigeografic
Valentin Truță, Premier Restaurants România: Digitalizarea rămâne un pilon strategic
Constandina Ionescu, Teamfresh Horeca: Putem transforma provocările actuale în oportunități de creștere sustenabilă

Comentarii