Targurile profesionale, cum ar trebui…

Dintre targurile organizate pentru industria ospitalitatii se disting doua – Romhotel si Targul de Turism. Pentru o privire de ansamblu cat mai completa asupra organizarii si profitabilitatii acestor targuri, am stat de vorba cu doi oameni din zone diferite, un furnizor de echipamente profesionale si respectiv un director de hotel.

Un targ are rolul de a aduna in acelasi loc hotelieri, agentii, touroperatori, transportatori, furnizori de echipamente specifice si alte servicii conexe, mai bine zis toti factorii implicati in acest domeniu. De aceea, desi sunt doua targuri cu specific diferit, exista o logica in faptul ca Romhotel si Targul de Turism erau organizate in acelasi timp. Avantajul unui hotelier era ca putea sa-si acopere in aceeasi perioada doua zone majore de interes: vizitarea touroperatorilor si a agentiilor de turism, dar si documentarea cu privire la noutatile tehnologice din domeniul gastronomic.

Reprosurile
Din pacate, atat din punctul de vedere al hotelierului, cat si al furnizorului de echipamente, targurile profesionale din Romania au mari deficiente de organizare si promovare. Mai mult, aceste evenimente ar trebui sa dea tonul noilor tendinte in domeniu, un aspect care este total pierdut din vedere, devenind de cele mai multe ori o simpla piata de desfacere, de o coloratura destul de greu de digerat.

„Noi, lucratorii in turism, vindem vise! Acest lucru este foarte greu de facut pentru ca scopul nostru trebuie sa fie acela de a-l trimite pe potentialul turist pe un taram nou, in care trebuie sa gaseasca ceea ce are nevoie. Cuvintele cheie la un targ de turism sunt: relaxare, familie, voie buna, aventura, descoperiri, experiente noi, deschiderea orizonturilor. Toti acesti termeni trebuie materializati in standuri atractive care, dupa ce sunt vizitate, il determina pe turist sa-si aleaga destinatia potrivita. In antiteza, acest obiectiv nu poate fi atins atunci cand evenimentul este dominat de standuri identice ca aspect, anoste ca prezentare, impodobite cu obiecte de artizanat de o provenienta dubioasa, reprezentate de persoane fara pic de carisma, cu un „outfit de nasa mare la nunta si care iti dau impresia ca orice zambet le doare…”, spune Catalin Butnariu, director general Gerald’s Hotel Radauti.

De cealalta parte, reprosurile furnizorilor de echipamente sunt similare, avand in plus si o comparatie cu targul de la Milano. Acesta are loc doar din doi in doi ani, pentru ca producatorii isi trateaza clientii cu respect si doresc sa vina in intampinarea lor cu noutati veritabile, fapt care nu este posibil in fiecare an. Organizatorii celorlalte targuri de echipamente din Europa – Koln, Dusseldorf, Hamburg, Paris tin cont de acest fapt si nu suprapun ca perioada de desfasurare aceste evenimente, ceea ce organizatorii din Romania nu respecta de fiecare data.

„Mecca expozitiilor este la Milano si se tine odata la doi ani, deoarece se constientizeaza ca producatorii nu au ce sa arate in fiecare an. Mai mult, participantii vin cu un stand de un anumit nivel, astfel incat aceasta participare inseamna o cheltuiala foarte mare.  In alta ordine de idei, la Romhotel organizarea lasa de dorit fiindca niciodata nu stii ce stand ti se ofera decat in ultimul moment, iar preturile sunt crescute fara fundament in fiecare an, concurand cu cele de la Milano, numai ca ceea ce se ofera este cu totul diferit.

Targurile din Europa de Vest au o organizare din punct de vedere logistic, se ajunge foarte usor la eveniment, cu toate ca de cele mai multe ori se fac in afara orasului, dispun de restaurante la preturi diverse, toaletele arata civilizat. In al doilea rand sunt foarte bine promovate, aproximativ cu noua luni inainte incepi sa primesti newsletter-uri. Expozitiile sunt o industrie si in afara tarii sunt tratate ca atare”, spune Mugurel Paun, director general al companiei distribuitoare de echipamente profesionale Fresco.

Rezolvarile
Un exemplu bun ar fi standurile nationale prezente la diversele targuri de turism din strainatate, care s-au hotarat pentru varianta mai eleganta, respectiv aceea de a organiza o seara cu muzica in surdina si o firma civilizata de catering, ce creeaza o atmosfera foarte placuta, in care interesul fata de destinatia prezentata atinge cote maxime.

Varianta din Romania s-a transformat intr-un bazar in care agentiile vand pachete turistice pentru sezonul in curs. Astfel, targurile de la Bucuresti ne-au obisnuit cu pachete turistice care au ca limita de timp perioada imediat urmatoare, transformandu-se astfel in targuri de oferte last-minute, pe cand un eveniment de acelasi gen din Berlin, Londra, Tel Aviv lanseaza de fapt trendurile dezvoltarii turistice pentru urmatorul an. Un exemplu este Targul International de la Berlin (ITB), organizat in luna martie, care, printre altele, pune bazele cataloagelor pentru anul urmator.

Pe de alta parte, in opinia lui Catalin Butnariu, Gerald’s Hotel, trebuie sa existe un concept, pentru ca atractivitatea targurilor consta si intr-o tema specifica data fiecarei editii in parte. La marile targuri internationale se alege de obicei o destinatie sau un grup de destinatii turistice la care marii jucatori de pe piata respectiva devin si parteneri in organizarea editiei din acel an sau sezon. Unele exemple ar fi: tari din America Latina, tari arabe, asiatice dar si domenii specifice: turismul verde, turismul sustenabil, turismul de relaxare, spa, s.a.m.d.

„Fluxul vizitatorilor dintr-un targ trebuie sa treaca printr-o succesiune logica de standuri, respectiv o organizare pe categorii a pavilioanelor: regiuni ale lumii, tipuri de turism (activ, spa, pentru tineri, pentru seniori etc). Indiferent de categoriile alese, marcarea fluxului trebuie sa fie clara si identificarea diverselor domenii sa fie usor de facut. De asemenea, cafenelele, restaurantele, barurile, autoservirile, locurile de intalnire si spatiile pentru fumat trebuie sa fie luate la fel de in serios ca si standurile in sine. Pe langa afacerea in sine, ele au rolul de a prelungi vizita unui participant la targ”, concluzioneaza Catalin Butnariu, Gerald’s Hotel.
 

POATE TE INTERESEAZA
Ieva Salmela, Hesburger: Piața românească oferă multe oportunități și vom continua să investim
Călin Ionescu, Sphera Franchise Group: Consolidăm activ modelul multibrand și multigeografic
Valentin Truță, Premier Restaurants România: Digitalizarea rămâne un pilon strategic
Constandina Ionescu, Teamfresh Horeca: Putem transforma provocările actuale în oportunități de creștere sustenabilă

Comentarii