Leadership-ul feminin, din nou în lumina reflectoarelor la Horeca Women Awards Gala 2022

Horeca Women Awards Gala, primul eveniment din România ce aduce în lumina reflectoarelor leadership-ul feminin din industria ospitalității, revine cu o nouă ediție pe data de 29 septembrie 2022, la Le Chateau București. Încă de la lansarea sa, în 2020, evenimentul își propune să celebreze și să onoreze excelența, puterea de adaptare și inovare demonstrate de doamnele din industria ospitalității care, prin implicarea și dedicarea lor, contribuie la dezvoltarea acestui dinamic și provocator domeniu.Horeca Women Gala Awards nu numai că dezvăluie contribuția femeilor în mai multe domenii din această industrie, ci aduce și recunoaștere profesionalismului și performanțelor ce au marcat cariere de succes.

La această ediție, drept preambul al decernării propriu-zise a premiilor, invitați speciali – profesioniști de top din industria ospitalității și domenii conexe, vor aduce în fața participanților modele de leadership autentic, viziuni inspiraționale de business și exemple relevante ale contribuției în dezvoltarea întregii industrii.

În cadrul galei vor fi decernate 16 premii, ce reprezintă 14 categorii de activitate și două premii speciale. Cele 14 premii vor fi stabilite de către juriu pe baza a cinci criterii ce iau în considerare pregătirea și experiența profesională, performanțele și aportul în dezvoltarea businessului și a industriei, influența și implicarea în proiecte de responsabilitate. Lista finalistelor, maximum cinci la fiecare categorie, este rezultatul unui proces de nominalizare alcătuit de echipa TrendsHRB, având ca referințe recomandările membrilor juriului și ale altor profesioniști din domeniu.

Juriu 2022

Juriul este mixt, alcătuit din profesioniști de marcă din industria ospitalității și domenii conexe. Pentru a menține echilibrul și echidistanța voturilor, membrii juriului nu vor juriza la categoriile unde există nominalizări care reprezintă companiile sau organizațiile din care fac și ei parte, iar doamnele din juriu nu sunt nominalizate la nicio categorie.

  • Otilia Demian, Secretar General Federația Industriei Hoteliere din România
  • Cezar Munteanu, Consultant de specialitate în industriile HoReCa și alimentară, Chef & Founder Chef Atelier by Cezar Munteanu
  • Oana Coantă, Chef & Co-owner Bistro de l’Arte
  • Georgeta Grecu, Senior Consultant & Trainer, winsedswiss România
  • Andrei Burz-Pînzaru, Partener Reff & Asociaţii l Deloitte Legal & Liderul programului Deloitte Private
  • Mirela Cață, Pastry Chef & Trainer
  • Daniel Mischie, CEO City Grill
  • Cristina van der Schaaf, Fondator Horeca Culinary School
  • Radu Savopol, Co-fondator 5 to go
  • Anya Popovciuc, Key Account Manager Out of Home Sales Coca-Cola HBC România
  • Radu Dumitrescu, CEO Stadio Hospitality Concepts
  • Dragoș Panait, Founder & CEO Next Root Management Systems
  • Cosmin Dragomir, Jurnalist culinar, Fondator GastroArt
  • Carmen Ionescu, Editor in Chief TrendsHRB

Mai multe detalii despre concept, juriu, invitați și program sunt disponibile pe site-ul Horeca Women. Lista finalistelor va fi publicată curând la secțiunea Premii. Pentru a vă rezerva locul în sală, completați formularul de înscriere disponibil pe site la secțiunea Înscrieri.

Evenimentul este dedicat profesioniștilor din toate segmentele industriei ospitalității: antreprenori, general manageri din sectorul hotelier, al restaurantelor, cafenelelor și barurilor, din segmentul de catering și evenimente, chefi, pastry chefi, reprezentanți ai asociațiilor profesionale, reprezentanți ai unităților educaționale de profil, precum și reprezentanți ai celor mai importanți furnizori HoReCa și profesioniști din domenii conexe.

Horeca Women Awards Gala va avea loc pe 29 septembrie 2022, în intervalul orar 17.30 – 21.00, la Le Chateau Ballroom, Str. Turturelelor nr. 11 București.

Parteneri: Coca-Cola HBC România, Dr. Oetker Professional, Lavazza, Alexandrion Group, Salesianer, Ad Production

Venue Partner: Le Chateau Ballroom

Parteneri instituționali: Federația Industriei Hoteliere din România – FIHR, Organizația Patronală a Hotelurilor și Restaurantelor din România – HORA, SKAL International Bucharest

POATE TE INTERESEAZA
Save the date! Gala Top 50 Hoteluri de Business, ediția a VIII-a, va avea loc pe 2 aprilie
Excelența și performanțele doamnelor din HoReCa, recunoscute și celebrate la Horeca Women Awards Gala 2025
Excelența în ospitalitate, premiată la Gala Top 50 Hoteluri de Business ediția a 7-a
Excelența și performanțele doamnelor din industria ospitalității, celebrate la Horeca Women Awards 2024