Cum se schimba lucrurile…

Horeca, targurile si concursurile, entitati care nu pareau – in trecut – sa aiba multe lucruri in comun, in sfarsit, s-au regasit. Putina atentie la cativa producatori fuduli.

Satisfactia de „a avea dreptate“ nu este chiar satisfactie cand te gandesti la timpul irosit, la banii pierduti (da, inclusiv pentru teoreticieni ca mine) si la potentialul neexploatat: piata, productie, imagine.
Sa incep cu ceva ce, in mod normal, trecem la final. Oamenii din industria ospitalitatii sunt acum, in 2014, prezenti la Good Wine, la actiunile de promovare a vinului de calitate, sunt interesati de vinurile promovate la IWCB (Concursul International de Vinuri Bucuresti), fac selectii de bun simt, fara sa ramana doar prizonierii „trend-ului“, iar unii dintre ei au inceput sa fie chiar…avangardisti: private label, loturi intregi achizitionate, ustensile de pastrare si servire de ultima ora, inventar sofisticat… Ei da!
Dar sa dam putin timpul inapoi. Nu mai devreme de ’94, cam pe cand incepeam sa scriu despre vinuri si, prin activitatea de distributie, sa schimb putin, dupa puterea mea, starea dezastruoasa a pietei de vin de la acea data, consumatorul inca nu isi cunostea propriile gusturi, drepturile si nici nu stia cum arata privit dinspre exterior, de catre cei dintr-o piata matura. Avea sabloane care astazi par sa apartina unei epoci prin care nu am trecut niciodata. Hilare. Grotesti.
Din aceasta cauza, producatorii de vin, proaspat privatizati sau „in curs de“, aveau atitudini de superioritate, moderate doar de imaginea din piata. Adica, daca erai locul IV, te purtai putin mai blandut cu achizitorii, numarul 1 era Dumnezeu.
Cel mai des cuvant intalnit pe aceasta granita intre proprietatea de stat si „privat“ era spaga. Trebuia sa dai spaga ca sa iei marfa! Piata era goala, era nevoie de marfa, iar tu, distribuitor, trebuia sa dai spaga!
Cui? Pai directorului de combinat, sefului de la imbuteliere, sefei de la ambalaje (nu erau sticle, cutii, etichete), celor care primeau sticle goale la schimb, sefului de tura ca sa iti incarce TIR-ul, portarului ca sa-l pazeasca peste noapte (pentru ca operatiunea putea dura si doua – trei zile), contabilitatii sa iti accepte „CEC“-ul sau OP-ul (plata in avans), ca sa nu mai vii cu valiza de bani (se dadea discount – ilegal – la plata cash).

Le spuneam de pe atunci vinarilor ca nu e bine, ca se vor intoarce vremurile. Le mergea din plin. Piata era protejata de ignoranta si legi care, inca, stavileau concurenta. Dupa aceea, urmau sefii de crame, birturi si restaurante.
Doamne, ce fauna am putut cunoaste in acei ani!
Majoritatea, arondati sufleteste si financiar la cate o crama („cea mai buna“ din tara, se intelege) unde activa un fin, nas, frate, cuma­tru, tovaras de arme s.a.m.d.
Orice vin nou, bine facut, dar, fatalmente necunoscut, era, apriori refuzat. Si, credeti-ma, incepeau sa apara primele crame noi si vinuri bune.
Pana prin ‘99 nu le ajungeai la nas horecarilor. Mai erau inca foarte multi directori, sefi de sala, mosteniti de catre cei care facusera cartile sa ia localurile in proprietate si care, evident, aveau multa treaba de facut (mai era mult de privatizat pe de-a moaca), iar acesti „manageri de aprovizionare“ erau adevarati zei pe pamant. Alte spagi.
Va dati seama ce entuziasmati erau acesti oameni sa viziteze targurile de profil, sa mearga la degustari sau, cutremur, la vreun curs de perfectionare (real).
Sa ne intelegem. In acea perioada, producatorii mari erau suficienti, cei mici si nou aparuti considerau ca efortul lor trebuie (si poate fi) recunoscut imediat, ca masura compensatorie a diferentei de calibru fata de „titani“, restaurantele aveau usile inchise, iar clientii, cand si daca renuntau la tampenia cu vinul de buturuga, aveau doua – trei optiuni mari si late, in mod clar fara nicio adecvare de tipar de consum, de moment, de meniu s.a.m.d.
A! Era sa uit de minunatele idei ale ministrului Caltabos, pe numele sau Traian Decebal Remes, care a intors piata vinului din Romania, prin efectul acelor idei, cu un deceniu inapoi. Alte spagi, la imprimeria statului, de asta data. La Garda Financiara, pentru timbrele rupte (se timbrau fiscal vinurile, ca bauturi tari).
Degeaba strigam prin ziare, prin reviste (inclusiv prin aceasta), derapajul pietei noastre trebuia sa fie amplu, cu scrasnete si praf, vizibil de oriunde din lume. Ceea ce s-a si intamplat. Sa ne facem de ras cu public. Sa ne fie rau cu aprobare de sus.

O piata subdezvoltata a tinut si horeca, si producatorii intr-o stare letargica, paguboasa. Sigur ca a fost dezvoltare, dar nu in ritmul si la calitatea cerute de o piata globala concurentiala.
Au fost oameni care au crezut ca aceste lucruri se vor schimba. Au actionat in directia schimbarii.
Presa de vin, magazinele specializate, liberalizarea importurilor – au facut ca piata romaneasca sa se modifice in bine – chiar cu pasi mari.
Au aparut somelierii, comertul on-line cu vinuri, s-au consolidat targurile si concursurile.
Pentru ca toata istorisirea mea are un talc destul de clar, vreau sa provoc un nou pariu pe termen mediu si lung.
La ultima editie a Good Wine am vazut atatia proprietari de restaurante, general manageri si oameni specializati pe vinuri, somelieri, cat poate nu cuprinde agenda mea de contacte.
Deci, se pare, un anumit tip de evenimente nu numai ca nu mai sunt ignorate ci, foarte cautate. Viata, piata, nu comentez, ceva a determinat aceasta schimbare.
Pot paria insa ca: toti cei care se tin departe de IWCB, de Good Wine, de comunicare, de formarea publicului, fie ei producatori, importatori sau restauratori, vor pierde. Si nu ceva, infim, la procente. Caderile pe care le vom vedea in urmatorii ani pot fi spectaculoase. Tocmai pentru ca, unele, sunt foarte de sus…

Bine de stiut!
Ca parte a procesului de reinventare a brandului pentru Romania, va trebui sa intelegem ca:
•    daca activam in presa, trebuie sa sintetizam datele schimbarii si nu sa asteptam stirea cu „cel mai, cea mai“.
•    daca suntem horecari, selectia de vinuri, bine facuta, ne poate individualiza in piata si ca actiunile comune cu furnizorii pot crea o satisfactie publicului care sa poata avea conversie financiara
•    producatori fiind, nu putem ignora orice canal coerent de comunicare, ca IWCB este unul la indemana, ca relevanta evenimentelor de aici devine notabila.
•    in jurul vinului se construieste o lume. Este important cine, de ce si cum i se alatura fiecare, acum, de la inceput.
Pariul meu, in clar, suna asa: Cine nu e atent acum si nu intelege ce se intampla, producator, importator, horecar, va deveni „mana moarta“ si va putea reintra la „masa de joc“ doar cu sume foarte mari. Sume pe care, unii, nu si le vor mai putea permite niciodata.
Cand ii vedeti pe la usa dumneavoastra cu oferte, puteti sa le aduceti aminte de asta. Foloseste.

POATE TE INTERESEAZA
Efectul Picasso. Cultura generală a brandingului în HoReCa
Discretele stele Michelin: Lady Chefs care scriu istoria celebrului ghid
Inovaţia, „ingredientul” principal în meniul Forager
Bucătărie fină pentru toate gusturile

Comentarii