JUST Water, brand de apă inovativ din Statele Unite ale Americii, a primit premiul pentru „Cea mai bună soluție de ambalare” în cadrul Global Bottled Water Congress 2018, pentru ambalajul său unic Tetra Top.
„Misiunea JUST este de a îmbunătăți lucrurile în toate aspectele business-ului, de la materie primă până la ambalare. Noi credem că un ambalaj trebuie să-și protejeze conținutul și să-l ofere consumatorului cu minim impact asupra mediului, având cele mai ridicate standarde atât în ceea ce privește mediul, cât și funcționalitatea. Ambalajul Tetra Top este realizat din 82% resurse regenerabile, în principal din carton certificat FSC și plastic din surse biologice pe bază de trestie de zahăr. Acest ambalaj ne permite să oferim clienților o soluție mai bună, în timp ce ne îndeplinim misiunea de a reduce poluarea provocată de plastic.”, a declarat Ira Laufer, CEO JUST Water.
Compania JUST Goods a fost lansată în Statele Unite ale Americii în 2015. Datorită succesului înregistrat în America de Nord, produsele au fost lansate în Europa, în august 2018, pe piața din Marea Britanie, iar pentru 2019 și viitor, compania are planuri de extindere globală.
Tetra Pak este o companie care livrează soluţii de procesare, ambalare şi distribuire a produselor alimentare lichide, în peste 80 de țări. Tetra Pak şi PROTEJEAZĂ CE E BUN sunt mărci înregistrate ale Tetra Pak Group.











