În decursul a peste două luni de campanie, echipa Kané – New Romanian Cuisine, alături de partenerii săi comerciali, a pregătit și a donat 15.100 de meniuri, respectiv 45.300 porții de mâncare, cu o valoare totală de peste 100.000 de euro.

Dintre acestea, 11.730 de meniuri au fost donate medicilor din prima linie, de la Institutul de Pneumoftiziologie Marius Nasta, Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Tropicale Dr. Victor Babeș, Spitalul de Urgență Floreasca, Institutul Oncologic Alexandru Trestioreanu și Spitalul Clinic de Copii Marie Skłodowska Curie. Alte 3.370 meniuri au fost donate către persoane vulnerabile, cu sprijinul Asociației Act for Tomorrow, Asociației Studenților la Construcții din București și Asociației Geeks For Democracy / Cumpărături La Ușa Ta. O echipă de 11 bucătari (dintre care 4 au venit din echipele restaurantelor Noua, Le Bab, Fish House să ajute echipa Kané) au lucrat peste 3.750 ore să le pregătească, iar 46 de voluntari au distribuit meniurile către familii din medii defavorizate și vârstnici, categorie de populație profund afectată de pandemie.
„Pentru noi, experiența acestor luni a fost una dintre cele mai intense din viața noastră profesională. Industria de restaurante a fost profund afectată de criza sanitară, totuși, am vrut să arătăm că esența a ceea ce facem este despre a avea grijă de oameni, ceea ce ne-a mobilizat și motivat, căci am știut că putem fi de ajutor pentru medici, asistente și oameni nevoiași care erau și mai afectați decât noi”, a declarat Răzvan Crișan, Co-fondator Kané Group.
Proiectul #ACUM a fost inițiat de către restaurantul Kané – New Romanian Cuisine în luna martie, imediat după declararea stării de urgență, cu scopul de a pregăti și dona mâncare gustoasă celor care au fost și sunt cei mai mari eroi în această perioadă, medicii și asistentele din spitale, dar și către persoane vârstnice și familii din medii vulnerabile. Restaurantul a devenit temporar bucătărie comunitară printr-un un proces complex de transformare și reorganizare a fluxurilor interne, demarat încă din 15 martie, punând la punct un program drastic de igienă și verificare a produselor, a colegilor implicați și a spațiului în care s-a gătit.
Campania #ACUM a fost posibilă cu susținerea partenerilor principali Mastercard și Kaufland România, dar și a altor companii care au ales să susțină o inițiativă comunitară: Genesis Property (Novo Park și WestGate), BCR, Lateral, Secom, Autonom, Biodeck, Urban Spaces și Act for Tomorrow.











