Flavours Group deschide al 20-lea restaurant din portofoliul său și totodată primul à la carte sub semnătura lui Chef Foa, Bruto. Situat chiar în inima orașului Cluj, în Record Park, Bruto este al doilea proiect dezvoltat împreună cu Speedwell, după Stradale Miro.
Creat într-o clădire veche de peste 200 de ani, care adăpostea, pe vremuri, fostele grajduri imperiale, restaurantul se întinde pe două etaje și a păstrat detalii din arhitectura și designul locației, însă a adăugat elemente de pop art care aduc locului un aer fresh. Meniul este gândit astfel încât clienții să se simtă în largul lor și să savureze la maximum experiența culinară: totul poate fi împărțit cu prietenii sau mâncat cu mâna, pentru o atmosferă relaxată. Mai mult decât atât, restaurantul este dog friendly, ba chiar va avea în meniu preparate pentru căței.
La Bruto se pot servi micul dejun, prânzul (cu un meniu dedicat) și cina. Meniul include preparate din bucătăria asiatică, orientală, italiană, grecească, thailandeză și nu numai, precum Turkish Poached Eggs, Camembert Veggie Burger, Italian Osso Buco, Our Pork Belly with Extra Juiciness sau Mango Sticky Rice. Pentru doritorii de experiențe excentrice, în curând vor face parte din meniul Bruto burgerii din carne de bizon, zebră sau crocodil. Meniul de băuturi include beri artizanale, o selecție specială de vinuri, cocktailuri de semnătură și un meniu special de ginuri. Printre ele se numără Greek Potion, Popeye’s Formula, Țeapa lui Vlad, Havana Loca sau Gin Tonic Smoky.
„Este un concept pe care ni l-am dorit foarte tare, după îndelungi căutări și transformări. Este locul în care am adunat creativitatea din Flavours, dinamica din Stradale și dorința clienților de a avea un loc în care sa se simtă întotdeauna bine și să aibă mereu ceva nou de încercat”, a declarat Chef Foa.
Flavours Group, care a luat naștere în 2002 ca o companie de catering sub semnătura lui Chef Foa, are divizii în București și Cluj, iar livrările se pot face în toată țara. În prezent, din portofoliul său fac parte 20 de restaurante, sub brandul Stradale, și cafenele Mitzu, poziționate în clădirile de birouri tip A, în București, Cluj și Timișoara, în școli private, dar și în instituții, precum Ambasada SUA sau Senatul României.











