Georgeta Grecu, manager cu peste 25 de ani experiență în domeniul ospitalității, este noul Director General al Casei Timiş, conacul deținut de familia Timiș, fondatoarea Cris-Tim. Înainte de a veni la Casa Timiș, Georgeta Grecu a condus timp de circa 8 ani Hotel Cișmigiu, fiind parte a echipei încă de la deschidere.
Hotel Cișmigiu, amplasat în una dintre clădirile emblematice ale Bucureștiului, a fost inaugurat în 2012, exact când împlinea 100 de ani, în urma unei investiții de circa 15 milioane de euro, realizată de grupul spaniol Hercesa.
Georgeta Grecu și-a început activitatea în domeniul hotelier în 1994, lucrând pentru Sofitel, primul hotel de lanț internațional ce a intrat în România după 1990. A lucrat și la nivel internațional, la Novotel London Tower Bridge, alegând să revină în țară pentru a aplica experiența obținută în ospitalitatea autohtonă.
Familia Timiș, fondatoarea celui mai mare producător local de preparate din carne, și-a făcut intrarea în industria ospitalităţii în 2018, prin achiziţionarea unui superb conac aflat în mijlocul viilor prahovene. Construit în 1925 în stil neoromânesc, de unul dintre discipolii arhitectului Ion Mincu, Casa Timiș este situată în satul Chițorani, localitatea Bucov, foarte aproape de Ploiești. Clădirea a fost naționalizată de comuniști și retrocedată în anul 2008, apoi a fost restaurată de către cei care au preluat-o și introdusă în circuitul turistic în 2015. Familia Timiș, ce avea deja experiență în domeniul viti-vinicol, deținând circa 40 de ha de viță-de-vie în zona Dealu Mare și producând vin propriu încă din 2013, a preluat conacul în vara anului 2018, împreună cu cele 5 hectare de vie aflate în jurul său.
După ce a investit circa 2,5 milioane euro în modernizare și dotări, familia Timiș a anunțat că va continua investiţiile, planul fiind crearea unui adevărat resort, ce va cuprinde inclusiv cramă proprie și o serie de atracţii, ce vor pune în valoare întregul domeniu. (foto: Casa Timiș)











