Hotel Epoque Bucuresti va gazdui, in calitate de partener al Festivalului Enescu, artisti si ansambluri celebre pe plan international ce vor concerta la Bucuresti.
Festivalul George Enescu, ajuns la cea de a XX-a editie, a debutat pe 1 septembrie la Bucuresti sub motto-ul “Magia exista” si reuneste, pentru 25 de zile, unii dintre cei mai importanti muzicieni si artisti ai lumii. Festivalul va cuprinde urmatoarele sectiuni: Mari orchestre ale lumii, Recitaluri si concerte camerale, Concertele de la miezul noptii, Spectacole de opera si balet, Enescu si contemporanii sai, Muzica secolului XXI, World Music, precum si sectiunea de concurs.
Hotel Epoque se afla in imediata apropiere a tuturor scenelor de concert din Bucuresti ale festivalului: Ateneul Roman, Sala Palatului, Opera Nationala Bucuresti, Teatrul National, Universitatea Nationala de Muzica, Sala Societatii Romane de Radiodifuziune si Piata "George Enescu" – Piata Festivalului.









