Mihai Voicu preia funcția de Director General al Bergenbier

Mihai Voicu devine de la începutul lunii martie Directorul General al Bergenbier, companie ce face parte din grupul Molson Coors. Funcția este preluată de la Lucian Ghinea, care a activat 18 ani în industra berii.

În noul rol va fi responsabil de conturarea strategiei Bergenbier S.A. în concordanță cu prioritățile organizaționale, de crearea parteneriatelor strategice și consolidarea culturii companiei. Mihai Voicu va avea susținerea unei noi echipe de conducere, care va fi definitivată și anunțată la începutul lunii martie 2020. Acesta lucrează de peste opt ani pentru grupul Molson Coors, timp în care a ocupat funcția de Director de Vânzări, cât și rolul de Director General Kamenitza Bulgaria, poziție pe care a deținut-o în ultimul an.

Am acceptat această provocare cu onoare și motivație, dedicându-mă în ultimii opt ani, alături de colegii mei, construirii și accelerării drumului spre îndeplinirea viziunii noastre. Eforturile noastre se vor concentra pe a accelera ritmul de creștere al companiei și pe a oferi în continuare beri”, a declarat Mihai Voicu, Director General Bergenbier S.A.

Bergenbier S.A. activează în România din 1994, iar compania operează în prezent o unitate de producţie la Ploieşti, cu o echipă de aproximativ 650 de angajaţi. Portofoliul companiei cuprinde mărcile locale: Bergenbier – cu sortimentele Bere blondă, Bere blondă fără Alcool, Fresh Lemon și Fresh Grapefruit – şi Noroc, precum şi mărcile internaţionale produse local: Staropramen, Stella Artois, Beck’s, Löwenbräu. Compania importă și distribuie beri internaționale precum: Staropramen Dark, Granat, Unfiltered, Leffe, Hoegaarden, Corona și Frazinskaner.

POATE TE INTERESEAZA
Wolt România, rezultate solide în primul trimestru din 2026
Brandul Radisson Individuals își pregătește intrarea pe piața locală
O nouă agenție Paralela45 în București, în Băneasa Shopping City
Schimbări în managementul Wolt România: Alexandru Ștefan preia și funcția de Country Lead