Popeyes România pregătește inaugurarea celui de-al treilea restaurant în București, în centrul comercial AFI Cotroceni. Potrivit reprezentanților lanțului, care a intrat pe piața locală acum patru luni, planul de expansiune în România va continua anul acesta cu deschiderea mai multor restaurante în București, iar în anii următori vor fi vizate și orașe mari din țară.
Noul restaurant, ce va fi deschis publicului pe 20 august, vine la scurt timp după cel de-al doilea, cel din ParkLake Shopping Center și face parte din planul de extindere în zone strategice din București.
„Primele două deschideri Popeyes s-au bucurat de un feedback extraordinar din partea celor care ne-au vizitat și au gustat produsele noastre. Această deschidere este doar un nou pas pe care îl facem pentru a fi și mai aproape de oaspeții noștri, care și-au exprimat dorința de a ne găsi și în această parte a orașului, încă din aprilie”, a declarat Mihaela Lungu, Chief Marketing Officer, Popeyes România.
În noul restaurant Popeyes din AFI Cotroceni, clienții vor avea ocazia să încerce unele dintre cele mai populare produse din meniul restaurantului, foarte apreciate la nivel global. Alături de The Chicken Sandwich, meniul cuprinde și Spicy Wings, Cajun Fries sau American Biscuits care sunt serviți, în mod tradițional, cu puiul prăjit.
Popeyes a fost fondat în 1972 în New Orleans și a devenit unul dintre cele mai mari lanțuri de restaurante cu servire rapidă din lume, cu peste 3.700 de unități la nivel global. Popeyes face parte din portofoliul Restaurant Brands Internațional Inc., una dintre cele mai mari companii QSR, care deține patru dintre cele mai cunoscute și apreciate branduri – Tim Hortons, Burger King, Popeyes și Firehouse Subs, care funcționează independent de zeci de ani.
În România, brandul Popeyes a fost introdus de către compania Sterling Cruise, care deține mai multe restaurante sub mai multe branduri precum Pep & Pepper sau Resto Aperto. Planurile pe termen lung vizează peste 90 de restaurante în următorii zece ani.











