Proprietarii 5 to go preiau businessul Cereal Crunch și vor să-l extindă prin francize

La doi ani de la lansarea conceptului, proprietarii 5 to go Radu Savopol și Lucian Bădilă, împreună cu Andrei Alecu, proprietarul Utopia Coffee Bar, au preluat Cereal Crunch, iar pe 15 februarie au deschis cel de-al doilea cereal bar din București, în zona Universitate. Aceștia își doresc extinderea businessului atât pe teritoriul țării și peste graniță prin dezvoltarea unui sistem de francize.

Pentru 2020 obiectivul este de a ajunge la cinci francize, deschise în marile orașe din România și în afara țării.

„Cred în potențialul acestui concept, bazat pe socializare și dorința tinerilor de a găsi acele locuri plăcute, care să ofere nu doar un spațiu, ci o experiență senzorială. Prima locație Cereal Crunch, de la Piața Națiunile Unite, a avut o performanță pe un trend crescător în cei doi ani de la deschidere. Pornind de la această premisă și de la cererea din piață de a deschide astfel de locații, am setat obiectivele pentru anul acesta și planurile de dezvoltare pe termen lung”, a declarat Radu Savopol, co-fondator 5 to go.

În primele zile de la deschiderea celei de-a doua locații, au venit peste 350 de clienți, însă s-au înregistrat creșteri considerabile și în cereal bar-ul de la Piața Națiunilor Unite. Pentru cele două locații se estimează, în 2020, o cifră de afaceri de circa 350 de mii de euro.

POATE TE INTERESEAZA
Wolt România, rezultate solide în primul trimestru din 2026
Brandul Radisson Individuals își pregătește intrarea pe piața locală
O nouă agenție Paralela45 în București, în Băneasa Shopping City
Schimbări în managementul Wolt România: Alexandru Ștefan preia și funcția de Country Lead