Grupul Stadio Hospitality Concepts, deținut de Radu Dumitrescu, preia 18 Lounge

Grupul Stadio Hospitality Concepts, condus de antreprenorul Radu Dumitrescu, își mărește portofoliul de restaurante prin preluarea 18 Lounge de la Grupul The Embassy. Prin această nouă achiziție, omul de afaceri mizează pe o creștere a businessului cu peste 60%, față de anul 2019.

Negocierile de preluare a restaurantului au durat circa patru luni. 18 Lounge este situat la etajul 18 în clădirea City Gate South Tower, din Piața Presei Libere. Punctele forte ale locației sunt priveliștea, poziționarea într-o zonă de business și capacitatea de 180 de locuri. Grupul anunță că va investi aproximativ 250 de mii de euro în reamenajarea și redecorarea restaurantului.

În acest moment, Radu Dumitrescu este în discuții avansate pentru achiziționarea unui alt restaurant, cu o terasă de 350 de locuri și o capacitate de 200 de locuri în interior.

 „Prin preluarea 18 Lounge, creștem cu 180 de locuri capacitatea totală a restaurantelor noastre, care va ajunge la 1.550 de locuri, în urma unei noi tranzacții care este în curs de materializare. Din punct de vedere al numărului de locuri, 18 Lounge este al treilea restaurant din grupul nostru. Anul trecut, acest restaurant a avut o cifră de afaceri de 2 milioane de euro, iar obiectivul nostru din acest an este să creștem această cifră. Preluarea 18 Lounge reprezintă încă un pas spre targetul nostru de a deveni unul din primii trei operatori de restaurante table service din România și să ne consolidăm poziția de lider în restaurante la înălțime”, a declarat Radu Dumitrescu, CEO Stadio Hospitality Concepts.

Grupul Stadio Hospitality Concepts a avut o cifră de afaceri de aproximativ 7,3 milioane de euro în 2019, în creștere față de 5,5 milioane de euro cât a înregistrat în 2018. Pentru 2020 mizează pe un volum al afacerilor de 12 milioane de euro. Anul trecut, cele cinci restaurante din cadrul grupului au avut aproximativ două mii de clienți zilnic, iar anul acesta targetul este de trei mii de clienți pe zi.

Compania deține și operează restaurantele NOR, Stadio, Social 1 și Cișmigiu – Bistro la Etaj. De asemenea, compania operează și spațiul Qreator din Piața Victoriei.

POATE TE INTERESEAZA
Wolt România, rezultate solide în primul trimestru din 2026
Brandul Radisson Individuals își pregătește intrarea pe piața locală
O nouă agenție Paralela45 în București, în Băneasa Shopping City
Schimbări în managementul Wolt România: Alexandru Ștefan preia și funcția de Country Lead