Voucherele de vacanță emise în 2018, o piață de 250 mil. de euro

Valoarea voucherelor de vacanță emise anul trecut a ajuns la 250 de milioane de euro, potrivit informațiilor primite de Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT) de la Ministerul Finanțelor Publice, un nivel de aproape nouă ori mai mare față de 2017, dar sub estimarea inițială de 400 de milioane de euro.

Din totalul voucherelor emise anul trecut, peste 90% (20,7 milioane vouchere), au fost pe suport de hârtie, restul fiind pe suport electronic. Cea mai mare valoare a voucherelor emise în 2018 a fost atinsă în luna iunie (125 de milioane de euro), reprezentând jumătate din nivelul înregistrat până la finalul anului.

„Ne așteptăm ca voucherele de vacanță să fie distribuite imediat după promulgarea Legii Bugetului. Am solicitat anul trecut să fie repartizate încă de la începutul anului, pentru a putea fi valorificate de angajați, în perioada de Early Booking, când există reduceri de tarife de până la 30%, dar și o varietate de opțiuni de vacanță, care sunt limitate considerabil dacă voucherele încep să fie distribuite cu întârziere (în luna mai), cum s-a întâmplat anul trecut“, declară Nicolae Demetriade, președintele ANAT.

Cei care nu le-au valorificat în totalitate în 2018 pot profita de ofertele prezentate la târgul de turism organizat în perioada 21-24 februarie la Centrul Expozițional Romexpo, la care participă peste 70 de membri ANAT, precum și la târgurile regionale de turism, organizate în colaborare cu ANAT, care au loc la Timișoara (1-3 martie), Iași și Ploiești (15-17 martie), Brașov (22-24 martie) ori Constanța (28-31 martie).

Ca urmare a creșterii interesului și pentru zonele mai puțin frecventate în anii anteriori, agențiile de turism au pregătit oferte de vacanță ce includ transport, cazare, servicii de masă, tratament, tururi de oraș.

POATE TE INTERESEAZA
Cristian Bărhălescu, directorul agenției Icar Tours, este noul Președinte ANAT
Studiu Puratos: Care sunt principalele tendințe din panificație, patiserie, cofetărie și ciocolaterie în 2026
Metro România extinde sortimentația permanentă cu o selecție de produse spaniole, în urma unui parteneriat cu ICEX
Revino Gourmet a lansat primele fișe de degustare senzorială dedicate unei selecții premium de brânzeturi maturate românești