Media e plina de comentarii descurajante, deconturi ale unei neputinte de a regla societatea romaneasca mai bine. Si totusi… Citesc un articol pe care l-am publicat acum 15 ani in aceasta revista. Cand ai sub ochi un arc al timpului, tot ce nu e la fel in jurul tau parca se vede mai clar. Romania nu a stat pe loc. Noi nu am stat pe loc.
Cand scriam un articol destinat revistei HRB acum 15 ani (astazi, considerat de „arhiva“), fata mea avea trei ani. Zilele acestea a devenit majora. Pe scurt, randurile de atunci asternute pe hartie, constituiau o analiza a tiparelor de consum in ceea ce priveste vinul si o proiectie sugerata despre cum as vrea sa arate consumatorul roman de vinuri in lumea fiicei mele cand va fi adult. Si iata ca ma pot confrunta cu cele doua momente.
Articolul intitulat „Cu placere…“ se sprijinea pe doi „piloni“. O descriere a unei seri intr-un restaurant din Franta si prima excursie organizata din Romania in stil „oeno“.
La prima parte a textului includeam experienta unei cine reusite intr-o carciuma din Blaye (langa Bordeaux) cu mai multe vinuri asociate. O imagine neobisnuita pentru Romania acelor timpuri. Consumatorul nostru de vin era de obicei cantonat intr-un sablon ingust (avea, parca, pe vecie vinul ales) si, in niciun caz, n-ar fi „amestecat“mai multe vinuri la masa (pentru ca „te doare capul“).
Opuneam, pentru Franta, cuvintele: „Privind de jur imprejur imi apar chipuri degajate, luminoase. Toti mananca felurite bucate si sunt angajati intr-o cursa ametitoare in incercarea a cate 4-5 vinuri. Ei stiu ca, desi sunt in patria vinului, nu le-ar ajunge o viata sa cunoasca toate gusturile de vin, drept pentru care nu pierd timpul. Fara sa exagereze (n-am vazut pe nimeni beat), ei asociaza, cu o usurinta pe care o invidiez, vinul potrivit preparatelor servite“.
Ei bine, pentru cititorii mai tineri nu exista nicio antiteza, nicio dihotomie. Astazi, romanii cauta „cu placere“ vinuri noi, incearca „pairing-uri“ fara teama, iar multe liste de vin ale restaurantelor sau ale magazinelor specializate sunt mici… atlase universale. Asadar, iubitorul de vin din tara noastra a parasit postura posomorata a celui care nu mai are nimic de invatat si a capatat bucuria cunoasterii noului.
In 2015, constatam o mare diferenta intre cele doua borne temporale. Asadar, munca educatorilor, a importatorilor, zbaterile presei de specialitate nu a fost in zadar. Ma bucur pentru entuziasti, pentru profesionisti, pentru fiica mea.
Oenoturismul atunci si acum
Al doilea „pilon“ al articolului mentionat, se referea la primul wine tour, mai exact o deplasare cu autocarul a unui grup de diplomati si lucratori ai uneia dintre cele mai importante ambasade, a uneia dintre cele mai puternice tari din lume, grup care a dat curs invitatiei mele pentru parcurgerea acestei experiente. Scriam pe atunci ca „Un grup eterogen, cu varste cuprinse intre 17 si 65 de ani, a reusit pentru o zi de sambata sa animeze prin curiozitatea si entuziasmul lor – crame impietrite sau sali de degustare destinate doar dezbaterilor profesionale“. Asa scriam, pentru ca asa era. Ne-a luat foarte mult timp sa „deschidem“ cramele. Desi oenoturismul nu este inca bine definit, desi este imperios necesara o reabilitare vizuala, estetica pentru locurile de primire, vizitatorii sunt, in general, bine veniti.
Ne incurca infrastructura, lipsa unei experiente in domeniu, absenta specialistilor (altii decat cei care fac vinurile sau ingrijesc via) si, cum spuneam, deocamdata, conceptul nu e pe deplin inteles.
In anul 2000, la aceasta rubrica, notam: „Plecand de la o oferta timida, daca nu chiar inexistenta, rezidentii temporar sau turistii (straini-n.a.) se incapataneaza sa parcurga rute ale vinului romanesc“.
Intre timp romanii au gasit si ei calea catre crame. Mai e pana cand oenoturismul va insemna turism de familie, pana cand bicicleta va fi un echipament obligatoriu din dotarea cramelor, pana cand echitatia, pescuitul, vanatoarea, drumetiile, tenisul vor fi ingrediente obligatorii ale unei activitati initiatice si recreationale de succes. La urma urmei, observand progresul din ultimii 15 ani, nu am de ce sa nu sper ca, peste inca 15, sa constatam ca suntem campionii acestui domeniu, trecand in fata multor competitori internationali. Avem cam tot ceea ce ne trebuie. Poate cel mai important lucru – o generatie tanara, iubitoare de vin si de frumos. Poate aceasta generatie va construi oeno-spa-uri, poate ne vor oferi clipe de bine cu oenocosmetice si, de ce nu, va trai intr-o tara mai bogata sau mai vesela.
Daca toate acestea se vor implini, efortul celor care au pus temelia acestei noi constructii nu va fi fost in zadar…
