Premierul Italiei, Giuseppe Conte, a anunțat recent că, începând cu 4 mai, urmează o relaxare a restricțiilor impuse, îndemnând Guvernele regionale să identifice măsuri menite să atragă turiști. În acest context, Guvernul Siciliei a avansat ideea să plătească turiștilor, care vor sosi în această vară pe insulă, jumătate din prețul biletelor de avion.
De asemenea, ideea este completată de propunerea ca turiștii să achite o treime din nota de plată a hotelului, precum și intrare gratuită la muzeele și siturile arheologice de pe insulă.
În acest sens, oficialii și-au stabilit un buget de 50 de milioane de euro, iar voucherele pentru costurile de călătorie vor fi disponibile pe site-ul turistic al Siciliei. În Italia, turismul este responsabil pentru 13% din PIB, iar pandemia de coronavirus a cauzat în acest sector pierderi de un miliard de euro în lunile martie și aprilie.
Italia și Spania se numără printre țările europene care caută metode prin care să fie respectată distanțarea socială pe plaje.









