Dupa ani de zile de la intrarea in economia de piata, dupa accederea la un spatiu economic european cu reguli unitare, Romania pare sa nu iasa din plutonul codas in ceea ce priveste vanzarea de vin in horeca.
In trecut se puteau invoca multe motive pentru lipsa de performanta in vanzarea vinurilor; cel mai folosit – calitatea slaba a vinurilor noastre si oferta ingusta. Ei bine, astazi, fara nicio unda de ezitare, putem spune ca oferta este cu mult peste capacitatea de intelegere/absorbtie a pietei.
Tot astazi, se mai invoca si “subtirimea” bugetelor alocate consumului recreational de catre consumatori.
Asa sa fie? Brandurile internationale de tarii, spumante si lichioruri zburda pe “maidanul” numit piata romanesca. Asadar, chiar luand in calcul, la modul cel mai serios si matur, criza economica, distractia la romani se vede destul de … suprabugetata…. Dar se asociaza, oare, vinul, consumului de deconectare pe toate palierele sociale, de varsta, profesionale, de venit?
Astfel de intrebari pot fi punctul de start pentru un studiu bine inchegat, nu atribuit abonatilor statului, prestatori in ale sondajelor, ci unul care sa dea “chei” reale celor care au lacate in fata dezvoltarii businessului lor. Am putea categorisi lipsurile care fac greoaie vanzarea vinului (inclusiv cel romanesc) in restaurantele noastre.
Receptorii. Publicul. Piata.
Fara suisuri sau coborasuri zonale, media de intelegere a fenomenului vin se afla la cote extrem de scazute pe intreg teritoriul Romaniei. De la sabloane si mituri, care mai de care mai hilare, incluzand aici “vinul meu este numai X”, “vinul de la crame este din pastile”, “daca amesteci vinurile te doare capul”, “vinul «natural» este cel mai bun ca n-are sulf” s.a.m.d., pana la un soi de cerbicie, de incapatanare privind optiunea personala ca fiind una care nu suporta analiza, comparatie sau imbunatatiri.
Romanii nu stiu aproape nimic despre cramele din Romania, iar romani sunt si ospatarii nostri…
Dar acesta este un subiect separat.
Cramele, producatorii adica, nu comunica nimic inteligibil. Putem socoti lipsa puterii financiare desi, ma grabesc sa spun ca bani se cheltuie, chiar si in mod sindicalizat, cu nemiluita, prost si foarte, foarte prost.
In rest, un soi de exercitiu de imagine chiar suprapus peste o realitate
derutanta.
Ba nu! Mai exista “incentives”, promotii, spagi si “influenta”. Pe termen lung, zero. Zero barat. Simtiti si dumneavoastra asta. Fara un program coerent, in coeziune, cu etalarea onesta a valorilor cu care opereaza si vizand tintele concrete (care nu inseamna doar cifre), producatorii/importatorii din tara noastra isi vor vedea afacerile in mare impas. Si, ca sa fim clari, totul porneste de la planul de afaceri initial, care nu cuprinde in proportia cuvenita, marketing si
comunicare.
Stati putin: seamana cu ceea ce se intampla si in horeca.
Ce ar fi de facut aici, in curtea dumneavoastra? Ca in orice gospodarie, mai intai, curat.
Sa lasam nasul mai jos si sa incercam sa vedem care sunt punctele forte si vulnerabilitatile, in amonte, la noi si in aval. Adica, furnizor, restaurant (afacerea noastra) si piata. Dupa ce vom fi cunoscut cu adevarat ceea ce inseamna oferta buna, ne vom ingriji ca mecanismul nostru de vanzare sa se bazeze pe principii sanatoase. Poate diminuarea adaosului, intregirea corecta a inventarului, scolirea personalului, ar fi primii pasi. Mai apoi, intelegerea comportamentului consumatorului si incercarea de a folosi parghii decente pentru modificarea acestuia.
Suntem intr-un punct in care aruncam vina unii pe altii, dar de actionat se actioneaza “timid”.
Nu as vrea sa planeze sentinta ca absolut toti operatorii fac parte din acest tablou. Ba, contrar uzantelor de jurnalism, doresc sa ma “extrag” acestor categorisiri intrucat am facut, fac si voi face munca grea de pionierat, studiu si inovatie in acest sector. Din aceasta postura va spun, cu siguranta, ca se poate!
As vrea, chiar as vrea, ca, prin cateva randuri sa va pun la dispozitie instrumentarul complet pentru rezolvarea tuturor problemelor din activitatea dumneavoastra de zi cu zi. Din pacate (din fericire?) nu se poate asa ceva. E nevoie de invatatura, practica, determinare, curaj si bugete alocate. Da, economii se pot face, dar ele vor putea fi luate in calcul atunci cand cei din “amonte”, asa cum spuneam, se vor uni in actiuni firesti, cu adaos de creativitate, in solidar.
Schimbarea atitudinii romanului fata de vin este obligatorie! Pana atunci insa, v-as propune un singur exercitiu: obligati personalul sa invete oferta de vinuri, sa intrebe – la timp – clientii daca vor vin (de cele mai multe ori se sare peste aceasta intrebare), turnati vinul in pahare de vin (pentru Dumnezeu, in 2014, inca se bea din vazele alea stupide, de productie turceasca), diminuati adaosul macar cu 20%, si … comunicati toate acestea!
Eu ma prind la un pariu… .
