Implicatie, timp, nervi, stres, rezistenta fizica si psihica pentru a face fata la ore intregi de munca asidua, sacrificiu in ceea ce priveste viata personala sunt primele cerinte ale profesiilor din industria ospitalitatii, iar cand toate acestea sunt incununate de un salariu mediocru sau poate nici macar, ramane doar… pasiunea si bucuria de a “servi cu placere”, factor esential in reusita celor care opteaza pentru aceste activitati. In cazul fericit!
Si totusi, cei mai multi angajati ai industriei cu care am stat de vorba au fost de acord ca lucrul intr-un hotel, spre exemplu, este ca un microb. Odata “infestat”, e foarte probabil sa nu-ti mai schimbi domeniul de activitate pentru o lunga perioada de timp, poate intreaga cariera.
Si atunci se naste fireasca intrebare: de ce pleaca un angajat dintr-o companie?
Pai daca orele de munca si stresul pot fi compensate prin pasiune, acest lucru nu este valabil in ceea ce priveste lipsa formarii profesionale, a unei viziuni de cariera si, de multe ori, a unui salariu decent.
“Un angajat bun, dedicat, care devine nemultumit din cauza lipsei de evolutie, atat profesionala, cat si financiara, este un lucru care trebuie sa fie subiectul unei discutii. Intr-o companie cu o structura de RU bine pusa la punct, chestionarele de evaluare ar trebui sa aiba si o componenta care sa permita angajatilor sa exprime doleante de evolutie sau motive de nemultumire. Deseori, acestea sunt legate de faptul ca superiorul nu le recunoaste indeajuns eforturile si, in consecinta, nu vede de ce ar trebui sa le creasca salariul, sa ii trimita la cursuri sau sa ii avanseze. Prin comunicare as spune ca se poate rezolva aproape orice. Se pot gasi alternative la marirea salariala, care ar putea fi, de exemplu, cursurile de formare profesionala”, spune Razvan Pirjol, presedinte Skal si director general CIT.
Desigur, exista lanturi hoteliere care angajazeaza numai oameni care nu au urmat vreun curs de specialitate, conform teoriei lui Alvin Tofler, care spunea ca analfabetii secolului 21 nu vor fi cei care nu stiu sa scrie si sa citeasca, ci cei care nu stiu sa invete, sa se desvete si sa invete din nou. Astfel, aceste companii prefera oameni pe care sa ii formeze dupa standardele lor, fara a trebui sa ii “desvete” mai intai de automatisme dobandite anterior. Acest lucru poate fi un atuu, dar sa nu uitam de marele dezavantaj pe care il reprezinta lispa de formare. “O scoala, in definitiv, da un mod de gandire, o baza generala pe care sa poti cladi ulterior, ori lipsa acestei baze poate eventual permite indeplinirea unor “task-uri” specifice, fara insa o mare evolutie posibila si o legatura si intelegere al “de ce-ului”, completeaza acelasi Razvan Pirjol.
In incheiere, as dori sa repet ceea ce s-a spus in mai multe articole ale revistei noastre, respectiv ca oamenii inteleg si accepta mai usor situatii dificile (care mai sunt si evidente pe deasupra) daca se comunica eficient. Faptul ca sunt bagati in seama, consultati, faptul ca li se cere sfatul, sunt elemente care pot mentine echipa motivata. Totodata, uneori pot aduce idei noi de relansare, ceea ce este un alt factor motivational pentru echipa.
