Stiu ca nu se prea intelege mare lucru din acest titlu. E o incercare de a va ruga, pe cei care cititi aceste randuri, sa-i convingeti pe cei tineri, colegii dumneavoastra, ca exista viata si in afara de Facebook.
Desi adresez randurile de fata tinerei generatii de horecari, stiu bine ca mesajul meu poate ajunge la aceasta doar prin lovirea cu mantinela. Nu imi fac iluzii. Intr-un calup de varsta 18-25 de ani, exceptiile, cei care nu stau toata ziua pe telefon sau pe tableta, sunt atat de rare incat da, imi permit sa generalizez. De la simplul ospatar, la director si patron (patroana), orice timp „mort“ e valorificat prin surf pe internet. Pare o mare racordare la informatia universala, saltul in timp de care aveam nevoie, sincronizarea necesara cu lumea civilizata. Civilizata. Dar ce inseamna „civilizata“? Este o diferenta in a fi beneficiarul unui fascicul de lumina plasat pe tine (e drept, inexistent pana mai ieri) si capacitatea de a produce si directiona lumina. Diferenta intre exponat si organizator de evenimente.
Deci, nu vorbim de nicio civilizatie. Chiar si antreprenorii au ajuns consumatori de modele. Cele mai de succes business-uri, daca nu apartin multinationalelor sau nu sunt gestionate de acestea sunt, de fapt, copii mai mult sau mai putin reusite.
Am produs noi, in ultimul sfert de veac, vreun concept… exportabil? Sa fim seriosi. Diferenta intre doua restaurante romanesti tine de banii investiti si „design-ul“ adoptat. Design-ul, nu conceptul. Bineinteles ca, intr-o lume in care unii fac banii cu ciocanul, pare neserioasa o abordare.. serioasa. De ce? Pentru cine? Cu toate acestea, imi permit sa formulez o predictie: fiecare restaurant fara o personalitate reala nu e altceva decat o casuta intr-un fagure imens. La timpul potrivit, marele capital va recolta „mierea“, fara probleme.
Carciumaria, restauratia sau horeca, era cumva, potrivita romanului si asigura o anumita prezenta a elementului autohton. Forta produselor care populeaza ofertele restaurantelor, cele mai multe de import, maniera de rezolvare estetica „copy-paste“, sunt premisele inlocuirii produsului romanesc, si, in final, al patronatului autohton. Nu e o teorie a conspiratiei ci, pur si simplu, rezultatul luptei pentru piata. Din pacate, si aici revenim in actualitate, tinerii, prestatori de servicii si clienti, scurteaza acest cilcu de „inlocuire“. Si unii, si altii, in felul in care statistica conteaza (zonele „aerisite“, cu procente mici nu se iau in calcul), sunt sclavii intrebarilor: Cum? Cat? Cand?… Si in niciun caz nu se gandesc sa raspunda la: De unde? De ce? Ce? Incotro?
Imi pare rau pentru generatia mea care nu prea mai are sansa sa se bucure de un climat de restaurant asa cum ar trebui, dar imi pare rau si pentru cei tineri. Atmosfera restaurantului bun nu s-a schimbat nicaieri in lumea asezata, chiar daca revolutia tehnologica a interferat cu toate zonele de activitate. Doar tarile dereglate din punct de vedere cultural se vad ingenuncheate de „mode“ aiuristice care se lasa peste societate ca un val straveziu, pe cat de lipsit de consistenta materiala, pe atat de toxic, pana la nivel letal.
De aceea, dragi prieteni, daca inca mai parcugeti aceste randuri, inseamna ca, poate, nu intamplator, trebuie sa salvati si un tanar coleg. Sa ii spuneti ca viata este frumoasa dar ca iti trebuie ochi, nas si urechi pentru a o percepe, ca exista lucruri minunate facute de inaintasi pentru noi, dar iti trebuie minte si rabdare pentru a le descoperi si ca, la randu-ne, trebuie sa modelam materii si sa generam emotie pentru generatia viitoare. Si ca pentru asta, avem nevoie de brate si inima. Culmea, niciuna nu se gaseste pe internet.
