Se spune ca ceaiul este cea mai consumata bautura la nivel global, dupa apa. Fie ca este vorba de ceai alb, verde, negru sau oolong, toate sortimentele provin din frunzele uscate ale aceleiasi plante, camellia sinensis.
Terenul si conditiile climaterice afecteaza in mod pregnant gustul frunzelor de ceai, cultivate in diferite parti ale lumii, insa modul de procesare al acestora este cel care confera aroma finala. De altfel, etapa procesarii se mai numeste si „arta obtinerii ceaiului“, procedeu prin care se creeaza gustul, corpolenta si caracterul general al produsului. Pe scurt, frunzele de ceai contin enzime, iar cand o frunza este rupta sau zdrobita, aceste enzime sunt expuse la contactul cu oxigenul, avand loc procesul de oxidare.
Produsul final este realizat controland durata oxidarii enzimelor, astfel incat se obtin patru principale categorii: ceai alb, negru, verde si oolong. Uneori ceaiul este comercializat ca un amestec al celor patru principale categorii, putand fi, de asemenea, amestecat cu uleiuri aromate, petale de flori sau combinatii de fructe si mirodenii uscate, in timpul procesarii.
Ceaiul alb Aceasta varietate este cea mai putin procesata din cele patru sortimente, si, in acelasi timp, cea mai putin intalnita in obiceiul de consum, provenind din estul Chinei. Pentru obtinerea lui se recolteaza mugurii, ceaiul avnd un gust delicat. Datorita procesarii reduse, gustul produsului are puternice note care amintesc de prospetimea frunzelor crude. De asemenea, ceaiul alb are cel mai redus nivel de cafeina, precum si cele mai bogate proprietati antioxidante.
Avand in vedere procesarea minima, in cazul ceaiului alb se evita aparitia procesului de oxidare. Pentru a realiza acest lucru, frunzele de ceai sunt imediat tratate termic in baie de aburi, de indata ce se incheie procesul de uscare naturala in aer liber, fara a fi anterior rulate, rupte sau a se interveni mecanic asupra lor in orice alt mod.
Ceaiul verde
Procesarea acestuia este similara cu cea a sortimentului alb, in ideea ca frunzele nu sunt expuse oxidarii. Dupa culegere, acestea sunt lasate la uscat intre 8 si 24 de ore, ceea ce permite ca apa din ele sa se evapore. Ulterior, pentru a neutraliza enzimele si a nu le permite sa oxideze, frunzele sunt tratate termic, fie in baie de aburi, fie prajite, dupa care sunt rulate, stranse si din nou lasate la uscat.
Ceaiul negru
Acest sortiment contine cea mai mare cantitate de cofeina, precum si o cantitate mai redusa de antioxidanti, fiind cel mai consumat din cele patru tipuri de ceai. Procesarea ceaiului negru necesita oxidarea completa a frunzelor. Dupa culegere, frunzele sunt lasate la uscat pana la 24 de ore, apoi rulate si rupte, pentru ca enzimele sa intre in contact cu oxigenul. Dupa oxidarea completa, frunzele, care primesc culoarea neagra, sunt lasate o perioada din nou la uscat, dupa care sunt sortate si ambalate. In mod similar, sortimentul Pu-erh este dublu fermentat, alterandu-i-se gustul si oferindu-i-se calitati medicinale, de foarte bun digestiv.
Ceaiul Oolong
Dintre cele patru categorii principale, acest sortiment este cel mai dificil de procesat, deoarece este necesara doar oxidarea partiala a frunzelor. Pentru a realiza acest lucru, frunzele sunt puse in cosuri si manipulate in asa fel incat procesul de oxidare sa aiba loc doar la marginile frunzelor. In acest mod, numai o parte din enzime sunt expuse la contactul cu oxigenul, iar aspectul final al frunzelor reprezinta o combinatie intre ceaiul negru si cel verde. Ceaiul oolong poate avea diverse grade de oxidare, unele varietati fiind mai similare cu ceaiul negru, altele mai apropiate ca aspect de cel verde.
Ceaiul cu arome
Ceaiurile pe baza de plante sau infuziile din fructe uscate, chiar daca nu provin din camellia sinensis, sunt la fel de apreciate de consumatori. Indragite sunt si sortimentele parfumate, obtinute prin adaugarea de petale de flori, mirodenii sau bucati si felii de fructe uscate, care imprumuta esente si note secundare, ce confera o aroma deosebita. Exista o intreaga paleta de varietati fructate, pentru care se utilizeaza mar verde, portocala, mango, capsuni, piersica, lychee, lamaie, mandarina, trandafir, lavanda sau orhidee, adaugate la una din cele patru sortimente de ceai de baza. Folosite de cunoscatori pentru a potenta gustul anumitor preparate culinare, aceasta categorie de ceaiuri poate fi un punct excelent de pornire in calatoria descoperirii uimitoarei lumi a ceaiului.
Scurta istorie a ceaiului
Se spune ca ceaiul a fost descoperit in urma cu 5 000 de ani, de catre impãratul Chinei, Shen Nung, in 2750 i.Hr. In Europa, primele mentiuni despre ceai au aparut in Venetia, in 1559, ca in numai 100 de ani sa intre in obiceiul de consum al clasei aristocrate. In 1662, Catherine of Braganza, sotia lui Charles II, introduce oficial ceaiul in lumea aristrocratiei din Anglia.
