Acum se cauta aspectul contemporan, toata lumea vrea ceva care sa arate „actual“. Oare vor ceva proaspat sau se cauta liniile subtile si eleganta de altadata?
Care este de fapt tendinta in designul hotelier? Cine dicteaza acesta tendinta? Aceste intrebari mi le-am ridicat cu ocazia dezbaterilor pe tema reamenajarii celebrului hotel Savoy din Londra, cand o mare parte din oamenii de specialitate din domeniul industriei ospitalitatii l-au intrebat pe celebrul designer Pierre Yves Rochon de ce a ales un stil clasic, iar domnia sa a raspuns scurt: de ce nu?
Mentionez ca hotelul Savoy a fost redeschis in octombrie 2010 si se bucura de un real succes. De asemenea, hotelul Palmer House este considerat a fi unul dintre cele mai luxoase hoteluri din Chicago si are un trecut romantic si colorat. Fiind renovat in 2008, decorul hotelului Palmer House este in prezent un mix echilibrat intre stilul Art Deco Contemporan si eleganta istorica, in timp ce un alt hotel de succes, Park Hyatt Vendome din Paris, combina arhitectura clasica cu designul contemporan.
Care este stilul pe care ar trebui sa-l abordam, pentru ca in final hotelul amenajat de noi sa se bucure de o rata de ocupare cat mai mare? Exista un anume stil care displace clientului?
Mix de tehnologie si flexibilitate
Nu cu foarte mult timp in urma, cei mai multi clienti descriau un hotel in functie de amplasare, de calitatea serviciului pe care il primeau in timpul ultimei vizite sau in functie de privelistea pe care o puteau admira. Dar in ultimii ani, designul de hotel a castigat o mare atentie, atat de la clienti, cat si din partea presei.
Chiar daca principiile designului de hotel nu s-au modificat mult in ultimii 50 de ani, intotdeauna vor exista tendinte in designul ospitalitatii. Camerele sunt inca grupate in configuratii care permit acces facil si eficienta, in timp ce zonele publice permit o deschidere larga si eficienta operationala.
Principalul aspect al designului de hotel care a suportat schimbari este dimensiunea spatiului. Intentia initiala a unei camere de hotel a fost sa constituie un loc de odihna, astfel ca totul se reducea la un pat, un televizor si o baie. Acum o camera de hotel se concentreaza pe cateva functii de baza: o zona de dormit, o zona de lucru, o baie completa si un dressing, la care se adauga apartamentele caracterizate prin stil si eleganta. Baia unui hotel depaseste obisnuitul, oaspetii asteptandu-se la un spatiu somptuos, unde se pot relaxa.
Astazi designul de interior amesteca gadgeturile de inalta tehnologie, mobilierul flexibil, materialele neconventionale, totul pentru a oferi oaspetilor spatii cat mai confortabile si un sentiment de valoare.
Designul ca stare de spirit
Notiunea de tendinta in design cred ca este greu de definit, caci exista multe stiluri si moduri diferite de lucru dar, in mod sigur, schimbarea este in derulare.
Designul de interior pentru hotel implica decorarea artistica si mobilarea spatiilor, iar estetica decorului trebuie sa evolueze in mod constant, pentru ca, in final, sa obtinem ceva mai mult decat un decor, sa putem transmite o stare de spirit. De fapt, multe hoteluri renoveaza regulat spatiile lor, in scopul de a atrage clientii in mod continuu.
Termenul de trend in designul de interior este raportat la concept, clientela, si, nu in ultimul rand, la locatie. Relatia dintre clientela si locatie are si ea un impact major asupra stilului de design ales. Fiecare spatiu are un bagaj de criterii ce actioneaza ca temelie la intregul design. Toate materialele, desenele, culorile, lumina trebuie sa se sincronizeze cu spatiul destinat lor. E cert ca finisajele si materialele se aleg in functie de tendinte si, de cele mai multe ori, combinarea diferitelor materiale adauga un plus de creativitate si interes spatiului. In acest caz, tendintele se refera de fapt la durabilitate, costuri si imbunatatiri realizate de producatori pentru un anumit produs.
Fiecare obiect si material utilizat, fie ca ne referim la materialele de finisaj pentru pereti sau pardoseli, sau la draperii, mobilier, lampi, obiecte de arta sau diverse accesorii, trebuie sa se potriveasca cu tematica generala a interiorului. Toate elementele folosite trebuie sa se incadreze stilului ales. Astfel, spre exemplu, imprimeurile colorate care dau un plus de valoare stilului clasic, sunt evitate in cazul stilului contemporan, unde de cele mai multe ori folosim doua tonuri, iar grafica nu are detalii excesive. Piesele de mobilier folosite in stilul contemporan sunt simple si ordonate, in timp ce stilul clasic abunda in curbe si decoratiuni.
Indiferent de tiparul pe care il alegem – traditional, clasic, modern sau contemporan – toate elementele trebuie sa se potriveasca intre ele, sa se afle intr-o stransa coordonare. De asemenea, indiferent de stilul pe care il alegem, daca in final obtinem un spatiu remarcabil, ce reflecta functionalitatea, frumusetea, eleganta si confortul, atunci putem spune ca am contribuit la realizarea unei afaceri de succes.










