Jukebox Venue anunta in urma cu mai putin de o luna lansarea restaurantului American Diner, o locatie cu specific american, situat aproape de centrul Bucurestiului, care ofera clientilor sai si servicii de catering pentru birouri.
Povestea restaurantului a inceput intr-o zi, cand actionarii, Rod Weinberg – un veteran in muzica Rock and Roll din Anglia si America, Radu Florescu – Presedinte Saatchi&Saatchi, Bryan Jardine – Managing Partner la Wolftheiss si Matthew Dezzani CEO & Founder la Dezzani & Associates stateau de vorba despre planurile de viitor. Rod Weinberg, unul dintre cei patru actionari, a fost cel care a propus conceptul de American Diner, unul din motive fiind ca trei din cei patru asociati sunt americani si isi doreau foarte mult un loc in care sa serveasca mancare americana autentica.
Amenajarea spatiului in care restaurantul isi desfasoara activitatea a durat aproximativ patru luni, timp in care s-a realizat un design specific stilului american, s-au reconditionat si reconstruit pereti, s-au inlocuit echipamente, investindu-se initial 80.000 de euro. Investitiile continua insa, actionarii dorind sa tina pasul cu nevoile si dorintele clientilor lor.
„Numele de Jukebox American Diner a fost ales deoarece Jukebox era deja numele intregii locatii, iar American Diner a fost adaugat pentru restaurant, deoarece am vrut ca oamenii sa inteleaga, de la prima citire a numelui, ca aici pot gasi mancare si muzica americana si ca se pot relaxa intr-un ambient american”, precizeaza Rod Weinberg. In urma investitiilor s-a reusit crearea unui spatiu original, cei 1600 de mp fiind impartiti in Concert Hall, American Diner si terasa. In materie de design interior, s-a incercat reproducerea designul autentic al diner-ului american, din perioada anilor 50-60, dorinta proprietarilor fiind aceea de a aduce spiritul american in Romania. De altfel, designul vizualului este bazat pe culorile de pe steagul american.
Pentru amatorii de mancare americana
O actiune dificila s-a dovedit a fi gasirea unor angajati potriviti, deoarece s-au dorit oameni cu experienta, dar in acelasi timp, tineri si ambitiosi, care fac fata provocarilor si sunt dispusi sa invete lucruri noi. In ceea ce priveste targetul vizat, nu exista un profil de client standard. Publicul tinta este format din expati (americani si canadieni), romanii cu venituri medii si oricine altcineva care doreste sa incerce bucataria americana. Clientii pot beneficia de un sistem de livrare la domiciliu sau la birou, un meniu special pentru copii, happy hours, wi-fi, aer conditionat si, in curand, si un meniu pentru micul dejun. De asemenea, in fiecare zi, in intervalul orar 14:30-17:30, oricine comanda, primeste un discount de 20%. Mai mult, primele 500 de comenzi beneficiaza de un discount de 50% din valoarea comenzii urmatoare. Costurile pentru un fel de mancare principal variaza intre 12 si 20 de lei.
Cele mai populare produse oferite de American Diner sunt hot dog, pizza, burgerii, chilli con carne si milkshake-urile. Produsele proaspete sunt achizitionate direct din piete, iar restul ingredientelor, in functie de necesitati, din Romania sau din Anglia. In ceea ce priveste viitorul, cei patru actionari isi doresc sa dezvolte afacerea cat mai mult si poate chiar sa creeze un lant de restaurante Jukebox American Diner. Pana atunci insa, pentru ca o asemenea afacere sa aiba succes, Rod Weinberg este de parere ca un proprietar de restaurant ar trebui sa anticipeze nevoile si dorintele clientilor, sa serveasca mancare buna la preturi competitive si sa faca totul din inima.
| |
| Adresa: Str. Turturelelor, Nr. 11, Sector 3, Bucuresti Tel: 021 322 66 10/0725 535 670 Web: www.jukeboxdiner.ro |










