Pentru numarul estival al revistei am dorit sa aflam parerea mai multor persoane implicate in industria hoteliera de pe Litoral, referitor la situatia actuala a statiunilor de la Marea Neagra.
Intrebarea lunii: Care considerati ca sunt cele mai presante probleme privitoare la Litoralul romanesc, in acest an?
Anca Nedea, director general Hotel Europa, Eforie Nord
Voi raspunde punctual, cu privire la aceasta intrebare:
1. Trebuie grabita finalizarea autostrazii, cu atat mai mult cu cat accesul pe calea ferata este dificil si necesita mult timp.
2. Nivelul zgomotului ramane una din problemele majore ale Litoralului, determinand o parte din turistii straini, si asa putini, sa nu se mai intoarca. Acest aspect si-ar gasi o rezolvare daca forta de control ar fi mai numeroasa si mai bine motivata sa aplice amenzile, conform legii in vigoare. De asemenea, se poate merge pana la ridicarea autorizatiei de functionare, in cazul repetarii/persistarii situatiei.
3. Comertul ambulant si comertul stradal inca pateaza o parte din imaginea Litoralului. Primariile trebuie sa aloce un spatiu strict destinat, in care sa concentreze acest comert stradal, impunand si un anume design al modului de expunere, eventual punand la dispozitie chioscuri tip; comertul ambulant de pe plaja trebuie sa dispara.
4. O mare problema o reprezinta insasi plaja; toti asteptam concretizarea proiectelor mult mediatizate de refacere a zonei costiere; anual, numai in partea ,,plaja Belona’’, Eforie Nord, dispar zeci de centimetri de plaja.
5. Entertainmentul de calitate este inca o problema pentru litoralul romanesc, sau mai exact lipsa lui, cu exceptia statiunii Mamaia, unde s-a investit mai mult in aceasta directie.
6. Lipsa informarii cu privire la ofertele si potentialul litoralului romanesc, sau chiar dezinformarea, constituie din punctul meu de vedere, una din cele mai importante aspecte. Astept finalizarea site-ului realizat de Ministerul Turismului, dar este nevoie si ca Primariile si Patronatele din industrie sa colaboreze, pentru realizarea unor centre locale de informare turistica, crearea unor site-uri destinate, productia de materiale de informare si promovare (flyere, brosuri, etc.), pe fiecare zona, pentru a creste gradul de awareness in randul existentilor sau potentialilor turisti, dar si pentru o informare corecta, care sa contracareze publicitatea negativa facuta, de multe ori, de mass-media din Romania.
Nicu Moroianu, director general Cocor Spa Hotel, Neptun
Una din bilele negre in ceea ce priveste Litoralul ar fi agrementul, sau mai bine spus lipsa lui. Este un lucru paradoxal, avand in vedere faptul ca s-ar putea crea foarte multe programe in acest sens. Speram in promisiunile facute de reprezentantii Primariei Mangalia, referitor la infiintarea de programe turistice in toata zona, birouri de excursii, sporturi nautice, herghelia de la Mangalia. De asemenea, este extrem de important sa se reglementeze definitiv problema plajelor, regimul constructiilor, sa se reabiliteze infrastructura, si aici ma refer in special la terminarea Autostrazii Soarelui, avand in vedere dificultatea cu care se circula in plin sezon intre Cernavoda si Mangalia. Efortul din partea hotelierilor nu ar fi foarte mare, numai ca trebuie putina stiinta. Noi am infiintat o agentie de turism care sa se ocupe cu organizarea unor excursii, unor circuite si am inceput sa promovam locatii si restaurante din zona, deoarece trebuie sa atragem turistii in acest mod. Nu in ultimul rand, speram, mai ales acum, la o imbunatatire a situatiei, cu ocazia infiintarii Ministerului Turismului, care din fericire se implica in tot felul de actiuni, in special de promovare a Romaniei, a Litoralului. Ca punct final, scolarizarea, specializarea si conditiile de munca ale celor care lucreaza pe Litoral sunt la fel de importante, deoarece motivarea angajatilor si crearea unui mediu placut de munca se reflecta, in mod evident, in serviciile oferite turistilor.
Gheorghe Fodoreanu, fost presedinte ANAT
Consider ca litoralul clasic, cel al anilor ‘70, trebuie uitat complet, deoarece nu se va mai putea intoarce niciodata in Europa, pe aceeasi piata. Din pacate, in prezent, in tara noastra oferta nu este tocmai asemanatoare cu cele prezentate in tari aflate la bazinul Marii Mediterane. La noi, in afara de cazare, masa si plaja nu se ofera mai nimic in plus, comparativ cu regimul all inclusive intalnit in Europa, unde se pune foarte mare accent pe componenta de leasure, de petrecere a timpului liber, de agrement etc. Ne lipseste o oferta completa si competitiva de petrecere a vacantelor la mare, iar acest aspect este unul din cele mai importante pentru turisti. Vorbim de un litoral care traieste cel mult patru luni pe an, si care este segmentat foarte clar pe doua categorii: pe de o parte sunt cei cu putere scazuta de cumparare, cu venituri reduse, iar pe de cealalta parte, vorbim de litoralul de weekend, datorita distantei reduse dintre Constanta si Bucuresti. Aceasta a doua categorie ajunge, in marea majoritate, sa cheltuiasca intr-un weekend cat altii intr-un intreg sejur, motiv pentru care se explica „reusita” financiara a hotelierilor de pe Litoral.










