Pierdere de 50.000 de oameni. Astfel se poate rezuma anul 2020 pentru industria ospitalității. Această pierdere a venit peste deficitul de personal de 20% deja prezent în 2019 și a demonstrat, pe lângă problemele de natură economică, și o majoră lipsă de comunicare, empatie și inteligență emoțională. Departamentele de resurse umane s-au transformat treptat în simpli executanți ai deciziilor proprietarilor, de cele mai multe ori fără a putea include în discuție existența sau derularea unui management de criză și identificarea de soluții optime, atât pentru angajați, cât și pentru angajatori.
Izolat, au existat proprietari de unități hoteliere care au oferit, pe lângă salarii compensatorii, empatie, înțelegere și consiliere. În rest, uși închise și solicitări fără răspuns. Cei afectați s-au reorientat către alte industrii. Mai mult decât atât, cei care provin din anumite medii sociale defavorizate au decis că pot supraviețui și fără a munci, și „s-au descurcat”. Pe acest fond, a venit relaxarea mult dorită și mult așteptată. Nu se mai poartă mască în exterior, terasele sunt deschise, la fel și hotelurile. Dar cine deservește turistul, oaspetele?
În 2020, mulți hotelieri și proprietari de hoteluri erau focusați doar pe cifre, devenind cumva mai mult contabili decât manageri. Abordarea aceasta este de înțeles atunci când măsurile de sprijin oferite de statul român întârzie să apară – M2 devine M22, iar M3 a dispărut înainte să apară.
Cum arată situația actuală
Conform Bloomberg, în pofida ratei foarte ridicate a șomajului la nivel general, Europa este pe cale să se confrunte cu o criză majoră a forței de muncă. În Franța există deja o temere majoră că anumite hoteluri și restaurante nu vor putea fi redeschise din cauza lipsei de personal, iar Guvernul francez analizează posibilitatea de a oferi anumite avantaje fiscale companiilor din industria ospitalității, tocmai pentru a fi posibilă creșterea salariilor și atragerea de noi lucrători sezonieri sau permanenți. Cunoscut fiind contextul european, România doar așteaptă. Există deja o criză majoră de personal. Specialiștii din resurse umane prezintă propuneri variate către proprietari, dar primesc același răspuns: „Nu este buget!”.
Situația este, așadar, următoarea: nu există suficient buget alocat, banii de la statul român vor veni abia în 2022, târgurile de cariere nu s-au putut susține în perioada pandemiei din cauza restricțiilor impuse de autorități, învățământul dual a fost foarte afectat în 2020, școlile de meserii sunt doar cu titulatura, iar primul ministru afirma într-un interviu televizat că soluția este aducerea forței de muncă din Asia. Poate că ar fi o soluție pe termen scurt, dar cum procedăm în cazul în care sunt țări în carantină? Ce se întâmplă cu sezonierii? Cum se derulează în aceste condiții contractele pe perioadă determinată? Și, peste toate acestea, necesarul de forță de muncă depășește contingentul admis de către guvern.
Este evident că în perspectiva ridicării restricțiilor și cu penuria de forță de muncă la nivel european, fără politici publice de atragere a oamenilor din diaspora, de educare și creștere a forței de muncă autohtone, ospitalitatea va deveni o lume despre care doar vom povesti cei câțiva care vom fi rămas în această industrie.
Salariile mici din industria ospitalității, banii oferiți „la negru” sezonierilor și instituții locale care „nu văd” aceste aspecte, lipsa de educație a angajaților și lipsa de empatie și micro-managementul proprietarilor de hoteluri, precum și credibilitatea redusă a unor manageri, dar și declarația că „trebuie să recuperăm ce am pierdut” adâncesc acest deficit major de personal. Toate acestea, alături de lipsa de comunicare și de implementare a măsurilor de sprijin, au dus, de asemenea, la ceea ce se poate numi „payback”-ul oamenilor din industria ospitalității.
Ce soluții ar putea fi viabile
Prin urmare, iată câteva variante de ieșire din criză și cum s-ar putea implementa:
- Investiții în educație – colaborarea strânsă între jucătorii din industria HoReCa și licee/școli profesionale, cu implicarea directă și a părinților. Implicarea celor trei părți, prin susținere și empatie, ar putea fi o soluție pe termen mediu și lung. De asemenea, redeschiderea căminelor în care copiii din mediul rural și din mediile defavorizate să poată fi cazați pe durata desfășurării studiilor ar putea crește numărul celor care doresc să îmbrățișeze o carieră în domeniu;
- Politici guvernamentale, care să conțină măsuri specifice de susținere a industriei ospitalității;
- Politici de incluziune socială pentru cei care provin din comunități defavorizate;
- Empatie și Comunicare la nivel de management și ownership – micro-managementul venit din partea proprietarilor, lipsa de empatie din partea unor manageri, care acum s-au văzut în postura de a-și sufleca mânecile și a fi executanți, nu fac altceva decât să alunge oamenii și așa puțini, care vor să vină către această industrie. Un mediu de lucru cald, ospitalier, cu programe de induction și traininguri care să determine creșterea încrederii noilor veniți ar spori stabilitatea și gradul de implicare al acestora;
- Promovarea industriei, a beneficiilor mediului de lucru, în online-ul tinerilor – TikTok, Instagram, prin podcasturi cu angajați din industrie, care s-au dezvoltat/au crescut organic;
- Versatilitate – promovarea și atragerea generațiilor de 40+ și 50+: trebuie să renunțăm la ipoteza că toți sunt plafonați, cei mai mulți dintre ei sunt persoane implicate, care își doresc și au nevoie de un loc de muncă;
- Suplimentare personal extracomunitar – acesta va reprezenta o proporție semnificativă a forței de muncă din industrie. Cu cât investim mai mult în integrarea lor în cultura noastră, prin implicarea în activități de echipă, cu atât aceștia vor fi mai dedicați.
Școlarizarea în mediile defavorizate, educația în mediul rural, politicile publice de integrare a forței de muncă, în locul plății de ajutoare sociale, ar putea fi așadar câteva soluții pe termen mediu și lung. Există și inițiative lăudabile, precum deschiderea OHMA by Winsedswiss la Oradea și, mai recent, la Brașov, un promotor al excelenței în educație, care își dorește și reușește să ofere educație la cele mai înalte standarde. Însă, fiind singura inițiativă de acest fel la nivel național, este doar o picătură de educație în marele ocean al lipsei de educație și implicare.
Ospitalitatea este un mod de viață, iar atitudinea, pe lângă serviciile oferite conform standardului unui hotel, este cea care va face diferența atunci când vine vorba despre percepția oaspetelui.
Material realizat, exclusiv pentru TrendsHRB, de către Rocsana Borda, HR Specialist
